Victoria Roșca
Zâmbărele cu ochii trişti

Text: Ana Bivol
Foto: Victoria Wonka
Stilist: Loredana Anton
MUAH: Irina Urumoglo
Pălărie: Iuliana Chiroșca

Victoria se uita la mine cu ochii larg deschiși, parcă uimită, pentru că nu înțelegea ce se întâmplă. Micuță, firavă și speriată, a acceptat să îmbrace tot ce i-a propus stilista noastră. Am înțeles imediat că se simte stingherită să poarte peste bustul gol, fără sutien, cămașă transparentă. Dar a trebuit să treacă peste asta. Azi era altfel de zi! Aşa că şi-a zis: „fie ce-o fi!” şi a mers așa cum era în fața fotografei, a ascultat ce i s-a cerut să facă și a pozat așa cum nu a mai făcut-o vreodată. Victoria Roșca e o luptătoare și nu prietenește cu zonele de confort. Noi i-am demonstrat, prin acest proiect, că frumusețea ei e mai frumoasă decât crede ea. 

Cine e Victoria Roșca? Ce vrea, ce a vrut, ce îi place, ce urăște la ea?Sunt fata care calcă tare des prin străchini, atât de des, încât face deja parte din mine acest lucru. Omul care nu împarte totul cu cei din jur de frică să nu-i scuipe cineva în ogradă. Sunt copilul mega iubit acasă, copilul în care părinții au depus mult chin și suflet, ca să o vadă în rând cu lumea.

În rest, sunt femeie care repede sare de la o stare la alta, plânge, uneori și din senin, alteori râde cu lacrimi și tot din senin o face. Îmi place la mine că nu renunț nicioadată la muncă, am asta în sânge de la mama mea și cred că e unica cale spre reușită. Altă cale pentru mine nu-i sau poate că este, dar pentru femeile mega frumoase, iar eu frumoasă n-am fost niciodată, așă că unica mea scăpare a fost să învăț și să muncesc mult, ca să reușesc. Deși n-am făcut tare multe încă. Ce urăsc la mine?! Hmm, aproape totul, începând de la picioarele strâmbe și scurte și terminând cu forma capului. Dar fac și eu ca tata, în familia noastră s-au născut oameni carismatici și interesanți, că frumoși n-au avut de unde.

Cum te împaci cu celebritatea?
Nicidecum. Noi încă n-am stat față în față de-a binele, nu ne-am dat replici, n-am băut vin împreună. Evit asta, poate pentru că nu o am încă.

Care era visul tău din copilărie?
Să fiu sinceră, eu am avut o copilărie atât de interesantă și plină, încât n-am avut niciodată gânduri despre ce aș vrea să devin în viitor. Ai mei mă scoteau din casă și mă trimiteau la școală să învăț și să nu-i fac de râs în lume, și munceam la asta atât de mult, încât visul meu era să-mi fac părinții mândri de mine, să nu tragă cu obrazul.

Vloggul tău îți aduce bani?
Spre marea mea mirare, am început a face și eu ceva bănuți. Iar pentru mine asta e o avere, o adevărată comoară, ținând cont că nici n-am visat la așa ceva.

Cum e Victoria Roșca, acasă, în tricou larg, umblând prin casă relaxată?
Ca peste tot, de fapt, am început de ceva timp să mă cheptăn când ies în lume, mai trag câte un ochi în oglindă și mă mai uit prin părți la alții.

Ce nu vei posta niciodată, din principiu, pe pagina ta?
N-am să pun niciodată pe internet secvențe de la nunta mea. Cea mai mare prostie a timpului.

Ai și părți pe care oamenii nu le văd?
Cei mai apropiați, știu deja că eu sunt un om foarte sensibil, care-și asumă prea multe și care, dacă trebuie, târâie sania și pe uscat numai să nu stea pe loc. Și da, cel mai des eu iubesc în taină ceva, asta îmi dă puteri. Un fel de elixir magic!

Cum reacționezi la critică?
Când și cum, depinde cât de delicat m-a atins. Dar în cele mai multe cazuri, nu reacționez, asta îmi fură din energie. Iar ca să trec mai ușor peste, arăt colegilor și facem glume pe baza acestor situații. Mă ating doar comentariile legate de familia mea sau de oamenii care mă cunosc bine.

Ce mesaj ai pentru hateri ?
Să fie mai creativi.

Există o situație care ţi-a schimbat viața într-un fel?
Da. Sărăcia care mi-a cuprins familia în adolescență. Eu am văzut cu ochii mei acele momente când cei dragi mi-au trădat părinții. Am văzut cum familia noastră se prăbușește pur și simplu la pământ. Tata era aproape la pușcărie, doar pentru că avea prea mulți prieteni, doar pentru ca și-a iubit enorm de mult meseria și era primul, doar pentru că îl iubeau oamenii și avea copii cu carte, doar pentru că o avea pe mama, echilibrul lui. Dar asta a fost tare, tare demult, și atât de greu mi-e sa vorbesc despre asta… Eram prin clasa a șaptea cred, când la noi acasă au început certurile nebune, de săreau sticlele de la ferestre. Dialogurile dintre părinți erau atât de dure, încât nici nu te gândeai că oamenii aceștia au crescut cumva partru copii. Când tatăl meu a fost dat afară de la muncă, după 20 ani lucrați pe post de pădurar, el pur și simplu și-a ieșit din minți. Noi pe tata îl vedeam tare rar, el era omul codrului, acolo dormea, acolo stătea, acolo muncea și tot acolo mânca. De fapt, eu am petrecut mai mult timp cu el, îi număram diplomele „Cel mai bun pădurar din raion”, avea și ștampilă. Eu tot ziceam că o să am diplome multe, așa ca dânsul.

Tatăl meu, a fost dat afară pe nedrept și ani de zile a încercat prin judecăți să-și întoarcă postul, măcar pentru o zi, ca să plece demn, nu dat afară ca un câine și cu diploma pătată. În tot timpul acesta de slăbiciune, de ceartă acasă, de depresie, nechibzuință, hoinăreala, neîncredere în sine, s-au legat de el alți nebuni și cum el nu era tare de fire, a intrat în piramide bănești. De atunci, tata nu e tata, el a dus tot de la casă, până s-a dus cu totul pe apa sâmbetei. Ani de zile am căutat un răspuns, ani de zile n-am mai mers pe acasă să-mi văd florile din grădinuță, țolicul din fața casei, abricosul mălăieț. Ani de zile refuz să cred multe. De ani de zile nu mai am Crăciun și Paște la Păruceni. În schimb, am primit o lecție dură, asta m-a călit atât de bine, că mă face să vreau mai mult, să nu renunț cu una cu două la planurile mele, să cred în propriile forțe, să bat în uși cu lacăte mari și ruginite, care ascund lumini spre cosmos. Și da, mi-am construit o familie, una neideală, dar adevărată, tot pe muchie de sărăcie.

Citești?
Citesc, de la cărți din antichitate, până la cărți de dezvoltare personală, deși nu-mi place să fac asta. A da, de la un timp sunt pusă pe Gabriel Garcia Marquez. Mai citesc cărțile cu poveștile triste a unor femei, ca să mă mai conving încă o dată că sunt o norocoasă. De mică, m-a marcat tot ce a scris Ion Druță, autorul meu de suflet. Eu romane ca și „Casa mare”/„Clopotnița” / „Păsările tinereții noastre” și desigur „Frunze de dor”, n-am mai întâlnit.

Cum e relația cu copilul tău?
Faină! Am un copil cu personalitate și asta e cel mai important pentru mine.

Și cu soțul tău? Distanța sudează o relație sau o complică?
O complică cu siguranță.

Ce este dragostea pentru tine?
Viața, așa cum este ea, cu bune și rele, lupta asta continuă pentru o gură de aer mai bună. Puterea asta de a vrea să devenim mai buni, de a urca tot mai sus și mai sus. De a ne întrece pe noi, de a ne descoperi. De a putea ierta, a putea prieteni, de a putea visa.

Crezi că poți iubi un singur bărbat până la sfârșitul vieții?
Cred ca pot iubi.

Cum te-ai simțit la shooting? A fost ceva nou?
Foarte bine m-am simțit, mie de un timp îmi place să ies din zona de confort, demult trebuia și îmi place să văd rezultatul. Legat de haine, eu nu am un stil, e prea complicat pentru firea mea. Stilul meu e comoditatea.

Ce pot vedea oamenii diferit în tine prin aceste poze ?
Dorința de a crește!

Ce presupune pentru tine acest concept de alb-negru?
Un fel de: „Femeia lui Zorro!”.

Care este sloganul după care se conduce Victoria Roșca?
„Există o singură lume, după care să te poți conduce, lumea interioară!”.