Photo & Retouch by VICTORIA WONKA
Înainte să o judeci sau să vorbești urât despre ea, întreabă-te de ce?! O poveste de dragoste e despre doi, iar atunci când doar unul luptă, e greu, poate chiar prea greu. Într-adevăr, nu poți ține cu forța pe cineva lângă tine, dar nici nu poți sta înlănţuită alături de un om care aduce mai mult rău decât bine în viața ta.
O femeie nu pleacă niciodată, când îi este bine. Deci, dacă a plecat... ceva nu a fost suficient… Ce anume? Mmmmda, lista este lungă și diversă, variază de la o persoană la alta, de la o situație la alta…
De ce să faci schimbări ca să-i placi mai mult, dacă el tot are ochi pentru altele...?!
Ce rost are să fii fidelă, când el îți este infidel...?! Cumva, femeia este o mașină, iar cu trecerea fiecărui an îți dorești să ai acasă ultimul model...?!
Cum mai poți oferi dragoste, căldură, dacă nu primești respect și apreciere...?!
De ce altele sunt răsfățate cu daruri de lux, iar tu nu te poți bucura nici măcar de un buchet de flori? Poate pentru că ai fost prea drăguță cândva, și ai considerat că e momentul pentru niște economii...?!
Da, venirea pe lume a unui copil este o mare realizare în viața unei femei, dar oare chiar cea mai mare realizare a fost să intri în concediu de maternitate și să nu mai poți ieși din el pentru că au apărut alți bebeluși sau că auzi constant replica: „Eu iți ofer tot, tu doar trebuie să ai grijă de casă”...?!
Te-a rănit? Suferi? De ce plângi? Aștepți să te compătimească?! Păcat, el nu se încadrează în această categorie de bărbați. El crede că doar dramatizezi prea mult...
Ai acceptat prima înjurătură din dragoste şi toleranţă, dar celelalte...?!
Cât de fericită te face faptul că acum, contul lui e plin, dacă sufletul îi e gol...?!
Cu siguranță, el te poate face să simți ceea ce nu ai mai simțit niciodată, dar tot el te poate răni cel mai dureros. Tu alegi, cum și alături de cine vrei sa trăiești. Invață să te prețuiești... Învață să oferi, ceea ce ți se oferă, iar dacă simți că e mai bine să pleci, deși e dificil, pleacă... O relație toxică te va face să suferi mai mult, decât o despărțire. Întotdeauna, o ușă se inchide pentru a se deschide alta.
Alături de el, viața mea este, a fost sau va fi ROZ...?! – Si asta nu este doar o simplă întrebare...