Foto: Arcady Manah
Stilist: Cristina Barba
Make-up: Ludmila Tcacenco
Text: Corina-Maria Dreaglă
Dacă ești în regulă cu incertitudinea zilei de mâine, atunci fii artist!
Eu aleg mai mult libertatea decât siguranța, mai mult cosmosul decât „pământescul”. (Chiar dacă adesea nu te simți acceptat pentru cine ești, în armonie cu tendințele și valorile tale, dar care nu rezonează cu alții.)
Viața de artist poate aduce sentimentul de singurătate, neînțelegere, judecată și constrângere.
Dar aduce și înălțime, împlinire, sens.
E doar un fragment dintr-un interviu despre descoperirea continuă a artistei Katy Rain în lumea artei – de la „nu” la „da”, de la „imposibil”, la „depășirea oricăror limite”.
Ce a fost până la viața de artist?
Copilăria. Trăită în mare parte printre blocurile din Chișinău, dar am avut norocul să trăiesc momente memorabile în vacanțele petrecute la bunicii din Ucraina. Am frânturi de amintiri ce definesc acea perioadă: sunetul acelor de ceasornic din casa bunicilor, atunci când trebuia să adorm și când așteptam cu nerăbdare aventurile următoarei dimineți. Mirosul pâinii calde scoase din cuptor de bunica sau zilele când bunicul prindea carasul din iaz, al cărui gust îl simt și astăzi.
Alte amintiri sunt legate de ceilalți bunici, din Chișinău. Bunica îmi punea o pernă pe picioare și legănându-mă îmi citea povești. Tot alături de ea evadam în lumea matematicii, ea fiind toată viața profesoară de matematică. Iar bunicul avea grijă ca eu și fratele meu să mâncăm ceva, de fiecare dată când veneam la el la muncă, între orele de școală și cele de vioară. Cred că de la el am auzit prima oară că am o voce care sensibilizează.
Familia mea a fost mereu un pilon important. Sunt recunoscătoare părinților pentru copilăria plină de magie și libertate. Am crescut alături de fratele meu, împărțind totul „frățește”, iar mai târziu, venirea pe lume a surorii noastre a schimbat complet dinamica. Nu mai împărțeam bomboanele la trei, ci la unu, sora noastă fiind cu 15 ani mai mică decât mine. (Zâmbește)
Katy Rain. Mulți încă se întreabă de ce ai ales acest nume de scenă? Câtă ploaie iubești și care e legătura ta cu acest fenomen?
Nu am stat mult să meditez asupra numelui, de fapt. În 2010 s-a născut acest proiect. Piesele erau în engleză, iar managerul meu de atunci m-a rugat să scriu o listă de cuvinte ce mă reprezintă. Am notat și „Rain”, iar ea a ales făcând conexiune cu prenumele „Katy”, care vine de la numele meu Ecaterina.
În timp, Katy Rain a devenit o reflecție a personalității mele artistice și a poveștii mele personale. Deși, putea fi oricare altul... dar, ploaia inspiră! Apa — sursa vitală, dar și generator al momentelor de introspecție. Ploaia vine uneori cu melancolie, alteori cu o energie care revigorează totul. Exact cum este și muzica mea: o combinație de lumină și umbră, care îndeamnă la regăsirea puterii interioare.
Ce nu cunoaște publicul despre tine?
Nu știu în ce măsură se cunoaște faptul că am studiat Fizica la USM, în paralel cu facultatea de Arte Frumoase, cântând la vioară în orchestra de muzică populară „Struguraș”, am făcut un an de masterat la Filozofie la Universitatea din București și am predat câțiva ani biofizica și matematica superioară la USMF „N. Testemițanu”.
De ce muzica? Cum a apărut în viața ta?
Nu-mi amintesc exact momentul în care muzica m-a prins în brațele ei, dar știu că prima dată am cântat pe scenă la șase ani, într-un sanatoriu din țară. Mai târziu, am văzut o colegă din clasă cântând la vioară, iar ochii mi s-au luminat instant. Așa a început drumul meu spre școala de muzică, unde am studiat acest instrument care atinge direct corzile sufletului.
Îmi amintesc și caietele din copilărie, unul plin cu versuri din piesele preferate și altul în care îmi scriam propriile poezii. Primul cântec l-am compus în clasele primare, fără să știu atunci că acesta era doar începutul. Privind acum înapoi, realizez că muzica a fost mereu parte din mine, iar în 2025 sărbătoresc 15 ani de Katy Rain – o călătorie în care m-am redescoperit prin fiecare notă și vers.
Ce înseamnă muzica pentru tine, dincolo de melodie și versuri?
Este o alinare. Creația nu e doar o evadare din realitate pentru a construi o lume mai frumoasă, ci și o modalitate de a fi de folos altora, oferindu-le emoții, speranță, lumină și, poate, puterea de a merge mai departe.
Ce răsună cel mai des în căștile tale? Ce preferi să asculți?
Depinde de stare… Uneori ascult muzică melancolică, alteori veselă, uneori rock, alteori clasică. Iar câteodată, prefer liniștea – și ea este foarte importantă. În playlistul meu de pe Spotify vei găsi artiști precum Stromae, Coldplay, Queen, Vivaldi, Woodkid, Imagine Dragons sau Dua Lipa. Când eram adolescentă, ascultam mult Holograf, Taxi și muzică italiană, mă fascina cât de melodios poate suna această limbă. Acum, limba franceză îmi pare la fel de fermecătoare.
„Cine iubește nu lasă” – cum a apărut ideea acestei piese? Ce îți dorești să comunici prin ea?
Ideea a pornit ca o continuare a piesei „Lele”. Mi-am dorit să transmit femeilor mesaje de încurajare și alinare, inspirate din trăirile mele interioare. Inițial, am schițat piesa acum un an, dar abia recent am găsit un producător care a reușit să creeze instrumentalul exact așa cum mi l-am imaginat.
Fiind fascinată de creațiile Mariei Tănase, i-am adus un tribut în refren, printr-o referință subtilă la una dintre piesele ei, reinterpretată într-o notă mai luminoasă. „Cine iubește nu lasă” a devenit argumentul pentru care „Lele” nu ar trebui să sufere după abandon. Un mesaj care m-a ajutat pe mine și pe care sper să-l transmit și altora.
Piesa explorează durerea, rezistența și vindecarea, punând în contrast iubirea autentică și abandonul. În același timp, îndeamnă la unitate și la o iubire autentică, plină de devotament. Mesajul ei oferă speranță și curaj celor care se confruntă cu greutăți, fie ele personale sau colective.
Curând, urmează să lansezi un album, povestește despre acest „nou” important din cariera ta.
Lansarea acestui album este pentru mine mai mult decât un simplu pas înainte, e o celebrare a drumului parcurs și a lecțiilor învățate. Recunosc, cariera muzicală nu e mereu ușoară, dar cred cu tărie că munca și perseverența sunt cheia pentru a-ți atinge visurile. Albumul acesta a devenit ancora mea, un motiv să nu renunț, chiar și atunci când rezultatele nu vin imediat.
Este o poveste a experiențelor mele, exprimată printr-o fuziune de stiluri și trăiri, născută din dualitatea care mă definește. Am învățat să îmbrățișez această versatilitate și să o transform în forța mea.
Aștept cu nerăbdare să împărtășesc această călătorie și să ofer oamenilor emoțiile și mesajele pe care le-am pus în fiecare piesă. Mă bucur că pot face acest pas și sunt încrezătoare că ceea ce urmează va fi cu adevărat special.
Ce lipsește industriei muzicale de la noi?
Industria, pur și simplu, lipsește. De aceea, mulți aleg să plece. Eu am ales să mă întorc, dar rămâne de văzut cum se vor desfășura lucrurile. Până acum, pentru mine nu a fost vorba despre industrie, ci despre creație.
La noi nu există suficiente case de discuri, cum se întâmplă în țările vecine, iar acest lucru face totul mult mai dificil. În plus, să fii „solo” în acest domeniu mi se pare o provocare extrem de mare.
Te-ai gândit la o colaborare sau o lansare în afară, de exemplu în România?
De fiecare dată când lansez o lucrare, o prezint atât în Moldova, cât și în România. Pentru mine, granițele nu mai există. Am locuit șapte ani în București și am avut mereu legături strânse cu piața muzicală din România. Recent, am avut ocazia să prezint piesa „Cine iubește nu lasă” într-o emisiune bine cotată peste Prut. Iar la noul meu album, îmi doresc să colaborez cu alți artiști, pentru a aduce un plus de diversitate și a crea împreună o conexiune mai profundă prin emoțiile și mesajele pe care vreau să le transmit.
Cum e să fii mamă de băiat? Se spune că băieții sunt mai atașați de mame. Care e relația dintre voi?
Cu toată sinceritatea pot spune că fiul meu este foarte atașat de mama lui, iar pentru mine acest lucru este complet natural. Ceea ce simt pentru el nu poate fi descris în cuvinte, este un sentiment profund, care se trăiește la un alt nivel al simțurilor. Sunt o persoană extrem de fericită să am în viața mea un suflet atât de minunat. Relația noastră este una admirabil de unită, iar pentru acest lucru îi sunt profund recunoscătoare Universului.
La capitolul dragoste, ce ai putea să spui? Inima ta e cucerită?
Poate că piesele mele ar putea exprima cel mai bine acest lucru. În prezent, inima mea este dedicată în totalitate copilului meu și carierei. Nu îmi amintesc cum e să ai o inimă cucerită și nici nu simt nevoia să o experimentez acum. Dacă ar apărea în viața mea o persoană cu care să rezonez pe deplin, în care să am încredere și care să mă inspire prin înțelepciune, aș fi fericită să dau iubire. Cred că am suficientă iubire ascunsă în „rezervor” pentru a o oferi atunci când va fi momentul potrivit.
Cum arată bărbatul perfect în viziunea ta?
Nu cred în existența unui „bărbat perfect”. Însă, omul pe care l-aș primi în sufletul meu ar trebui să dea dovadă de multă înțelepciune. Și cum aș putea cere acest lucru, dacă nici eu nu am atins-o? Aici este dilema…
Cine sau ce te inspiră?
Oamenii și natura. Îi iubesc și vreau să îi iubesc mai mult. Așa cum sunt, cu lumină și întuneric.
Ce te face fericită?
Viața. Viața în condiția conștientizării ei.
Ce îți lipsește astăzi?
Mai multă iubire, energie și călătorii…
Ce sacrificii presupune viața de artist?
Dacă ești în regulă cu incertitudinea zilei de mâine, atunci fii artist! Eu aleg mai mult libertatea decât siguranța, mai mult cosmosul decât „pământescul”. Chiar dacă adesea nu te simți acceptat pentru cine ești, în armonie cu tendințele și valorile tale, dar care nu rezonează cu alții. Viața de artist poate aduce sentimentul de singurătate, neînțelegere, judecată și constrângere.
Cui ai vrea sa-i mulțumești pentru ceea ce ești astăzi?
Forței divine, părinților, bunicilor, fiului meu și altor oameni care m-au marcat emoțional, atât în direcția pozitivă, cât și în cea negativă. Fiecare dintre ei m-a ajutat să cresc și să mă formez.
Cum te vezi peste 5 ani?
Aș vrea să mă pot vedea, dar se pare că prea puțin îmi permit să visez, deocamdată. Cert este că mi-aș dori liniște și libertate interioară.