Text: Tatiana Pătrunjel
Foto: Paula Miuh
Un dialog cu designerul vestimentar Daniel Racovizza, despre artă, frică și semnificații.
DANIEL: - Salut, șamano! Să aprind un kalian?
TANIA: - Salut, șamanule! Dă-i foc! să te cuprind, mai întâi. Ești plăcut la atingere.
Aici ne cuprindem ca niște vechi prieteni, dar care s-au întâlnit a doua oară în viață. O privire scurtă. E un om mare, de aproape doi metri cu musculatura dezvoltată, fără pic de grăsime, puternic, dar inofensiv. Am senzația că ne cunoaștem dintr-o realitate ancestrală. Daniel, la fel, simte o conexiune ce depășește timpul și spațiul. La el în birou e liniște. De nu se știe unde, cade o lumină moale și caldă, ce nu îndrăznește să domine obscurul din încăpere. Se aude o muzică de ambianță, foarte relaxantă, orientală, flaut, note tribale, misticism...
DANIEL: - Despre ce vrei să vorbim?
TANIA: - Despre multe, dar mai întâi aș vrea să știu ce faci în momentul de față?
DANIEL: - Fac sport și mă lupt mai bine ca în tinerețe. Sunt membrul Comisiei Naționale de Heraldică. La FashionTV Moldova ne-am oprit cu prezentările din perioada de pandemie, dar ne-am axat pe uniforme. Ultimele au fost create pentru Serviciul de Securitate și Informații, Ministerul de Interne, Garda de Onoare a Poliției de Frontieră și Garda de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne. Toate modelele au fost create în varianta de gală.
TANIA: - Cum se lucrează asupra unor uniforme oficiale? Nu e plictisitor?
DANIEL: - Uniforma nu este doar un vestiment, este, mai întâi de toate un mesaj pentru societate și pentru ofițeri, în sine. Este o carte de vizită pentru ofițer. O uniformă trebuie să exprime demnitate și să impună respect.
TANIA: - Care sunt elementele la care ai lucrat în mod deosebit, creând aceste modele?
DANIEL: - Am ținut să accentuez talia la costumul pentru femei. Este un element foarte important. La bărbați am reușit să obțin un guler din catifea, foarte somptuos.
TANIA: - Lucrezi mult timp asupra modelelor tale vestimentare? Sau ideile îți vin spontan?
DANIEL: - Vreau să-ți spun o chestie. Un specialist în meseria sa, știe ce are de făcut și nu are nevoie de inspirație.
Trage din kalian. Daniel o face profesionist, fumează demult. Și-a îndrăgostit toți prietenii săi din sport, fumători, în acest aparat exotic. Eu trag stângaci, mă înec, tușesc, dar mai vreau. Aroma este îmbătătoare, tutunul – de calitate superioară.
TANIA: - Povestește-ne despre experiența ta cu kilogramele în plus.
DANIEL: - Practic luptele din copilărie, dar le abandonasem pe la 25 de ani. Am adăugat 40 de kilograme timp de opt ani, cântarul îmi arăta 140 de kilograme. Nimic vesel, mă dureau încheieturile și aveam palpitații la inimă.
TANIA: - Cum ai decis să slăbești? De unde vine această schimbare?
DANIEL: Vine din interior. La un moment dat am simțit o necesitate acută de a schimba ceva în viața mea. Am revenit la sport, am început să scad vertiginos în greutate. În șase ani am revenit la greutatea pe care o aveam înainte, 100 de kilograme și mă simt mai bine ca atunci.
TANIA: - Ai vreo frică acum?
DANIEL: - De Dumnezeu. Și îmi este frică să nu-mi pierd părinții
TANIA: - Ți-e frică de moarte?
DANIEL: - Care-i rostul să te temi de ceva ce este implacabil? Suntem muritori. De-am fi nemuritori... aici, abordarea e alta. Îmi amintesc de timpurile când eram student și făceam studii pe cadavre, la morgă. Eram cel mai tare din grup, nu mă lua cu amețeli.
TANIA: - Dar de iubire ți-e frică?
DANIEL: - Mi-e frică de incompatibilitatea în iubiri. E ca broasca și cheia. Dacă există compatibilitate totul merge ca uns, dacă nu – se strică și cheia și broasca.
TANIA: - Ai dușmani? Cine sunt dușmanii unui bărbat de succes?
DANIEL: - Femeile și alcoolul. Toate imperiile au căzut din aceste două motive. Cu alcoolul este clar, dar cu femeile e mai complicat. Consider că, în prezent, femeile abordează foarte primitiv o relație cu un bărbat. Aș putea să dezvolt mult acest subiect, dar, poate data viitoare.
TANIA: - Care sunt tabieturile tale?
DANIEL: - Îmi place să vin la ora cinci dimineața la atelier, să stau un timp afară, înainte de a intra și să urmăresc cum răsare soarele.
TANIA: - Ce nu se știe despre tine? Cum ai ajuns să fii membru al Comisiei Naționale de Heraldică?
DANIEL: - Sunt adeptul simbolismului. Sunt sigur că un semn pus în casă poate să-ți influențeze destinul și subconștientului. Aceste studii m-au adus mai aproape de cunoștințele academice în domeniul heraldicii. Dacă ai timp, studiază ce semnifică fiecare element de pe stema Moldovei, de pe bancnote și vei afla care este amprenta noastră unică, ca popor. Codul nostru semantic, dacă dorești.
TANIA: - Până o să aflu eu, te rog să-mi spui ce crezi tu despre nivelul nostru de cultură. Încotro mergem?
DANIEL: - Noi am alergat de la spiritualitate spre materialism, dar nu am ajuns să fim nici unii nici alții. Suntem un fel de fifty shadows of grey. Partea mai întunecată a paletei este alcătuită din ipocriți și trădători de prieteni. Partea cea mai deschisă a păstrat bucata cea virgină de suflet, pe care o are orice moldovean. Și este foarte important, pentru că anume ea reprezintă semința evoluției.
TANIA: - În ce constă această semință?
DANIEL: - În frica de Dumnezeu, în dorul de mamă, de tată, de iubită, în dragostea curată față de copii.
TANIA: - Care este ipostaza în care tu te simți cel autentic? Filosof sau designer vestimentar?
DANIEL: - Sunt un luptător.
Am mai tras puțin din narghilea, în liniște. Doar aparatul de fotografiat al Paulei se mai auzea țăcănind, din când în când. La ieșire ne-am îmbrățișat. Am ieșit cu senzația unei împliniri - descoperisem o enigmă.
DOSAR
Daniel Racovizza, designer vestimentar, sportiv. S-a născut la Sadova, raionul Călărași, pe 31 iulie 1983. A absolvit Academiile de Arte și cea Militară din Republica Moldova. Și-a aprofundat studiile în domeniul designului vestimentar, în special, al uniformelor oficiale în Milano și Londra, de unde vine cu un concept care a revoluționat vestimentația uniformă a angajaților bugetari. Debutează în Moldova cu Uniforma Cavalerilor Ordinului Ștefan cel Mare și devine autorul tuturor uniformelor de la noi. Campion Național la Sambo și Judo categoria 100+. Multiplu campion și premiant la diferite competiții internaționale la lupte.