ROZA VÂNTURILOR
Azi despre... „nu”
Bărbaților le e mai simplu în relația cu „nu”. Nici măcar nu m-am gândit niciodată dacă „nu”-ul meu e la locul potrivit. Adică îl gândesc până a-l spune. După nu am remușcări sau frământări. Mai mult, pot să mă țin de el cât e cazul, să argumentez, să insist, să ascult argumente și să mă las convins atunci când acestea cu adevărat sunt solide. Din moment ce e o decizie personală, asumată, nu e nu și da e da.
Cei din jur știu la ce să se aștepte de la mine, pentru că sunt un tip sincer și direct. Prefer să apreciez după fapte și nu după vorbe, iar nu și da pe care le zic să fie respectate la fel cum respect și eu deciziile celor din jur. Asta mă ajută mult și în familie și la muncă, având o funcție administrativă.
Să vă mai zic ceva – așa dormi mult mai bine și împăcat cu sine, te trezești cu mintea mult mai limpede și cu sarcinile mult mai clare. Dar și ocolești de minune scuzele, minciunile, poveștile, care știm cu toții cât de ușor ne împotmolesc.
M-am gândit o perioadă că poate ar trebui să fiu mai flexibil, mai sensibil la rugăminți la lacrimile pe care, să recunoaștem, sunt situații în care le provoacă un „nu”. Am avut și câteva încercări în acest sens, dar nu a mers spre bine. Am înțeles că dacă accept concesii, după trebuie să-mi asum urmările, dar nefiind sigur de da-ul care să înlocuiască nu-ul inițial, ajung să rezolv probleme pe care mi le creez pe loc drept.
Să nu credeți însă că sunt un încornorat care bate pământul și nu știe să cedeze. Pur și simplu mă implic acolo unde sunt sigur de puterile, pregătire și profesionalismul meu. Iau cât pot și duc bine, și cu da, și cu nu.
Recomand o asemenea abordare, pentru o viață sănătoasă.
Așa că nu e nu, da e da și mergem înainte. Cine nu e de acord, n-are decât să urce în altă barcă. Or, vorba aceea, corabia are nevoie de un singur căpitan, iar eu nu mi-am propus să naufragiez prin viață.