ANIȘOARA LOGHIN:
„Poate mai am nostalgii…”

Acceptare – o noțiune aparent simplă, dar o stare extrem de greu de atins. Vine cu timpul, după lupte interioare, mii de gânduri și bătăi de inima... dar vine și aduce cu sine o liniște dulce, indiferent de furtunile din afară.

Neliniște e ceea ce n-ai cum să nu trăiești dacă ești om. Adesea mă încearcă, mai ales în aceste vremuri tulburi. Îmi amintește mereu de cât de mărunți suntem noi, oamenii. Nu putem schimba multe, însă putem spera...

Iubirea e totul pentru toți, fără excepție. Tot ce facem noi e din și pentru iubire (depinde față de ce sau cine). Iubirea îmi dă puteri, iubirea m-a schimbat, iubirea mă pune la treabă zi de zi și în iubire vreau să trăiesc.

Șarmul fiecărei zile îl găsesc în răsărituri. În puterea luminii de a învinge întunericul. În oameni, șarmul pentru mine înseamnă echilibru, lumina pe care o emană omul.

Odată și odată, va fi bine. Aici, acasă. Odată a fost bine, dar nu realizam. Odată ce vom înțelege că odată e chiar acum, s-ar putea să fim fericiți nu odată, ci azi.

Anii vin după ei cu înțelepciune, cu lecții și dacă știi să extragi nectarul, n-ai cum să-ți dorești să-i dăi înapoi. Fiecare an e minunat, iar cei care vor veni vor fi și mai și. De aceea, nu mă sperie anii. O să mi-i port mereu cu mândrie.

Raul este iubire. Nu poți să înțelegi ce simte o mamă până nu devii una. Și e atât de frumos. E magnific, e rodul iubirii și asta spune tot.

Ador tot ce am în viața mea. Și sunt recunoscătoare. Atât.

Lumea începe de la tine, de la mine. Banal, dar adevărat. Iar lumea va fi un loc minunat atunci când și eu, și tu vom fi mai buni. Sau cel puțin mai puțin rai.

Oboseala e ca o minge de ping pong. Vine, pleacă, apoi iar vine și tot așa. Mie îmi place sentimentul de oboseală la finalul unei zile în care simt că am făcut ceva ce contează cu adevărat.

Greu – la toți le e greu, dar când a fost ușor?! Ăsta e farmecul vieții, balanța între greu și ușor. Dacă e greu, sigur va fi și bine. Din greu învăț, din greu mă educ. E frumos și greul.

Host – adică gazdă sunt la muncă, unde îmi primesc invitații cu zâmbetul pe buze. Și oricât de emoționați ar fi, rolul meu de gazdă e să-i fac să se simtă bine. Îmi place să fiu gazdă și acasă. Rar, dar mă simt bine să gătesc pentru musafirii mei și să aranjez masa cum știu mai bine.

Indecis – un cuvânt care nu prea m-ar descrie. Fac alegeri destul de repede, la haine, la magazin, în cazul oamenilor sau al serviciului. Dacă o fac bine sau nu prea, îmi arată timpul, dar nu stau mult la dubii.

Nostalgie. Încerc să nu-i cad pradă. Totul e frumos la timpul potrivit. Poate mai am nostalgii după serile petrecute până târziu cu prietenii, dar nu-i nimic pierdut. Mai crește Raul și reluăm. In rest, trecutul – de asta e trecut, ca să ramână acolo. Îmi place ziua de azi și sper, și cea de mâine.