Text de Ileana Rusu
Foto: Arhiva personală
Ne-am cunoscut, în sfârșit, tête-à-tête, într-o cabină rece și plină de oglinzi de la Palatul Național. Am tot descoperit-o până acum, mai întâi, de la radio, apoi din scenă. La cei 70 de ani ai săi, Artista arată exact cum mi-aș dori să fiu și eu dacă, evident, aș ajunge-o, vorba vine, din urmă. Deschisă – gesturi caracteristice acestor persoane; modestă – nu a încercat măcar să se laude, deși astăzi, propriile aprecieri nu mai sunt tratate ca aroganță; dependentă de cel care i-a fost soț, Mihai Dolgan – orice gând începea cu „dar iată, Mihai…”; îndrăgostită de nepoțel și de fiu, dezamăgită de lumea care nu mai e cum a fost – sau poate că doar oamenii sunt alții…
Dar să începem cu FRUMOSUL.
Lacrima și lacrimilie Lidiei Botezatu, paradoxal, dar sunt anume acel laitmotiv, care o însoțesc și în șlagăre, și în zilele când, chiar dacă știe că nu e singură, plânge după Mihai Dolgan. În melodiile artistei, lacrima e neamul ei venit în seară și ruda singură, cu care se-nțelege în clipa cea mai solitară. De ce plâng chitarele, știm, dar de ce plânge Lidia Botezatu? – am întrebat-o, și acum, această stare nu mai este o taină. De fapt, ea nu a ezitat niciodată să recunoască – plânge după soț. După moartea lui, vreme de aproape opt ani a mers zilnic la mormântul lui, vorbește cu el, îi povestește cum trec zilele fără prezența lui fizică, ce oameni au mai întrebat-o cum se simte. Este un bun medicament împotriva tristeții, paradigmă însușită și devenită a doua ei viață.
Rămânând în valsul lacrimilor, anul trecut, a trăit o adevărată realizare. Este vorba de imprimarea melodiei LACRIMA, scrisă de Mihai Dolgan cu ani în urmă, exact pentru vocea ei, aranjamentul fiind realizat de fiul ei, Radu. Notat: neapărat s-o ascultăm!
Luxul, averea și frumosul sunt trei lucruri diferite pentru Doamna care a râs mult când am întrebat-o despre operații plastice. Primul nu și l-a dorit niciodată. Nu completează sub nicio formă șirul celor care pun prețul pe faianță, porțelan, bijuterii scumpe. Și nici mari averi n-a adunat. A trăit așa cum a considerat că e bine și a cântat ceea ce i-a plăcut. Capodopere, șlagăre cu decenii la activ, mai vesele și mai triste. Pentru ea, frumosul are altă explicație. E ceva care definește sufletul și esența unei personalități. Banii? Ce-i cu ei? A cunoscut oameni cu chilipirul plin, ajunși bolnavi de maladii incurabile, gata să își vândă și sufletul pentru a mai trăi măcar o zi. Unii au învins moartea, alții însă au pierdut lupta...
Bărbații caută femei care să îi venereze. Și ea e una dintre ele. Despre Mihai Dolgan poate vorbi ore în șir. Lui îi datorează absolut totul! El a făcut-o cea care este acum, a modelat-o, a promovat-o, i-a oferit șansa să aibă încredere în talentul său. „Când am venit în Noroc, nu îmi dezlipeam urechea de Beatles, Rolling Stones și el, la un moment dat, mi-a spus că nu am dreptul să ascult așa ceva. Se gândea că astfel aș putea să renunț la timbrul meu vocal, neobișnuit, care mă deosebește de alții și pe care el îl dorea neschimbat. Dacă m-a eclipsat și am fost mereu în umbra lui? Eu l-am venerat! Și cred că orice soț caută o soție care să îl admire. Dacă voia să cumpere un nou instrument muzical, eu ziceam, da, minunat. Cred că și el a avut noroc de mine. Desigur, casă necertată nu există, ne mai supăram și noi. O altă soție însă i-ar fi cerut mașini, haine scumpe, nu și eu. Când i s-a conferit titlul de Artist Emerit, am dat o mică petrecere, a venit Maria Codreanu și i-a spus: „Mihai, nu te supăra, Liduța trebuia să ia acest titlu, pentru că atât de mult o exploatezi!” Și el a răspuns: „Sigur că da, indiscutabil.” Șirul gândurilor continuă, traversând lumina care se reflectă în oglinzile din cabină.
„Unii bărbați de astăzi sunt bădărani. Tot greul îl duce femeia. Ea e cea care pleacă în lumea mare, după bani, să întrețină familia. Ei, soții, rămân acasă, se alcoolizează, le bârfesc și nu au elementar cultura respectului. Și femeile noastre sunt luate de străini cu „hapca” și transformate în doamne. Îngrijite, gospodine, frumoase, cuminți... și italienii, francezii sau spaniolii văd în ele ceva apus demult, din cauza știți și voi a cui. Dar să nu generalizăm. Pentru că există și familii frumoase, cu soți cumsecade și cu soții care îi adoră. Puține, dar sunt. Poate că încă nu e totul pierdut?”
„Nu sunt vedetă. Sunt artistă.”
Veacul pseudovalorilor și boala vedetismului. Fătucile astea, care apar în scenă semigoale, dacă tot vor să-și etaleze nurii, să o facă acasă, în dormitor. Nu în scenă, pentru că scena e ceva sacru, îmi zice Doamna. Nu a ieșit vreodată în haine provocatoare ori să manifeste un comportament nedemn de ea și numele ei. „Omul trebuie să te aprecieze pentru talent, nu să îți privească sânii sau alte părți ale corpului și nici să nu audă ce cânți. Și ce păcat că unii tineri au lansat câte o piesă, ajunsă în top, și au senzația că l-au apucat pe Dumnezeu de picioare! Un adevărat artist, cum e Ion Suruceanu, Ricu Vodă, Iurie Sadovnic, e în armonie cu sine și cântă pentru oameni. Goana după bani și celebritate naște acele cântece de cinci minute. Că mai mult nu trăiesc.” Dna Botezatu și boala vedetismului? Incompatibilitate totală. Nu a alergat după medalii, mai ales că nici nu le poartă în piept. Abia anul trecut i-a fost conferit titlul de Artist al Poporului, dar, cu sau fără el, ea rămâne aceeași.
Serata de creație, care n-a mai avut loc. Se întâmpla acum 20 de ani. Totul era aranjat ca la carte, doar că, vezi tu, nu s-au găsit bani. Și, decât să umble cu mâna întinsă, a renunțat. Mândrie sau prejudecată? Mare noroc de postul public de televiziune, Moldova 1, că a realizat o emisiune de două ore și 15 minute cu și despre ea. Și bine că tinerețea ei a fost o noapte continuă de discuții selecte despre artă, cuvinte, muzică și ușa casei nu se mai închidea. Erau vizitați de toată elita intelectuală, veneau să stea de vorbă cu Mihai, că și maică-sa o întreba: Cum reziști tu, fata mea? Simplu: serile care nu mai sunt, erau ca o oază de apă într-un pustiu etern. Spiritul încărcat de dorința de a mișca lumea înainte, de a răspândi în jur dragoste și dialogurile înflăcărate între marii Dumitru Matcovschi, Grigore Vieru. Am vrea și acum să-i auzim…
Fidelitatea ca o normă.
Chiar ați fost fidelă unui singur bărbat?!
Și mai sunt. Nu am avut nevoie de altul. Nici nu-i observam. Mihai era atât de cumsecade, atât de atent și grijuliu. Chiar dacă am fost curtată și de alții. Între noi doi, a fost dragoste la prima vedere.
Dar cum, Doamne, să ai toată viața un singur bărbat?!
Fidelitatea a fost pentru mine o normă. Știți, m-am căsătorit la 20 de ani. Inițial, recunosc, eram geloasă pe Mihai. Cred că am fost păzită de ispită și grație faptului că am avut aceeași meserie, am fost mereu împreună. Să nu uităm și de educație, de cei șapte ani de-acasă. Mama mea a cântat în strana bisericii și contactul meu cu Dumnezeu îl păstrez din copilărie.
Norocul, oare, vine singur? E ceva dat de Sus. Toată lumea îi spune că a avut noroc în viață. De soț, de copil, de nepotul Mihai-Elisio. Nenorocul l-a trăit atunci când medicii i-au interzis să mai nască. Azi ar fi avut și o fiică. Dar are o noră cu care se înțelege foarte bine. Și iarăși, pentru că sunt din aceeași lume. Ce fel de soacră e? Cred că una bună.
Cântatul pe la nunți și propaganda politică. Nu a cântat niciodată pe la nunți. Și nici nu o va face. Dar să nu credeți că e ușor de trăit așa. Deocamdată, Slavă Domnului, se descurcă. „Și dacă am cântat la invitația primarului de Orhei, Ilan Șor, am făcut o crimă? Ați auzit să rostesc numele lui? Sau să fac agitație electorală pentru un partid sau altul? Am ieșit în scenă, de Hram, de dragul oamenilor. Nu ne interesează nici pe mine, nici pe Radu nici primarul, nici altcineva. Ultimul gest politic al lui Nicolae Botgros vreți să îl comentez? El i-a susținut pe mulți. Și pe Snegur, și pe Filat, și pe alții… E alegerea lui.”
Ce nu am știut deloc despre Lidia Botezatu. Ne-a lăsat mască! Am aflat că obiectele din metal se lipesc de corpul ei. Și iată acum chiar nu știm ce concluzii să facem...
