De ce?

Mă întrebi de ce suntem de 30 de ani împreună?... Pentru că nu m-am întrebat niciodată de ce. Pentru că mi-a fost cald și bine în loc să-mi fie altfel și pentru că din prima zi în care am cunoscut-o a știut să fie o femeie care creează confort. Ah, nu pot să zic că am iubit-o vreodată așa, cu pasiune, cum căutați mai toți acum, și nici nu am ales-o uitându-mă în buzunarul părinților săi, pur și simplu era comodă... da o relație comodă cu o femeie comodă. Nu știu dacă se zice așa despre oameni. Dar anume cu acest cuvânt asociez atitudinea și personalitatea ei. Am știut că este întotdeauna în preajmă și că suntem în doi în orice circumstanțe.

Mi-a plăcut nebunește întotdeauna că albiturile noastre aveau foșnet de prospețime și miros parfumat. Iar perna ei miroase a lavanda. Mărunțișuri.

Nu a fost geloasă, nu m-a tachinat, nu mi-a reproșat nimic niciodată, s-a bucurat întotdeauna de prietenii mei care ne veneau în vizită și plus la toate a avut grijă de mine și mi-a și născut copii. Dacă mă tenta să merg pe la amante? Nu. Aveam acasă o femeie doar a mea. Cu care după un val de tandrețuri mai aveai și ce vorbi. Uneori mă obosea faptul că nu mă contrazice, că nu-și apără opinia, am și supărat-o probabil cu vorba de câteva ori, dar când îmi imaginam cum ar fi dacă ar face-o, mă convingeam din nou că nu vreau altfel.

Poate că nici eu nu sunt genul de bărbat care să caute artificii. Plictisitor! Veți zice. Dar nici nu ne plictiseam unul de altul... e la fel cum ai intra într-o apă nici fierbinte, da nici rece... potrivit de caldă, zici că e ok și nu mai cauți cascade sau val mare pentru surfing.

Avem o viață! Știu. Da nici să mă arunc cu capul în jos în viața asta nu vreau.

Probabil dacă aș fi fost ghidat de instincte și de pasiuni, aș fi căutat mereu mai mult și mai mult... sau poate nu, vezi că nu am experiență ca să mă pronunț.

Ea nu a fost prima femeie în viața mea. La bărbați e un pic altfel... dar cu siguranță e ultima. Romantic? Probabil. Sau doar împăcat.