Text: Rodica Ciorănică
Foto: Victoria Wonka,
Alexandr Bognibov
Stilist: Loredana Anton
Locație: Madam WONG
Outfit: Viggo Moldova
Acum 13 ani şi-a propus să cucerească lumea şi a plecat în China. Cu 5 mii de dolari în portofel. O mare aventură, veţi spune! Aşa este! Dar cine nu riscă, nu bea şampanie. Astăzi veniturile lui Igor Ganea din afacerile cu partenerii chinezi, depăşesc sumele pe care ni le putem imagina. Nu mă întrebaţi despre câte zerouri e vorba. Pur şi simplu nu ştiu. Interviul nu era pentru Forbes. Era despre ambiţie. Curaj. Începuturi. Pasiune. Poftă de a construi. Dorinţă nebună de a reuşi. De a prinde valul. Mai multe valuri! Proiecte pentru unii fantasmagorice. Iar pentru moldoveanul de pe această copertă, proiecte măreţe cărora încă nu le-a venit timpul.
Igor, povestea ta chineză pare una neverosimilă. Hai să o luăm de la început. Când, cum și în ce circumstanțe ai ajuns prima oară în China?
Scopul era unul – să obțin ceva în viață. Nu aveam fixată ideea de a zbura la zece mii kilometri distanță cu gândul de a cumpăra ceva. Dar știam sigur – China este noul Vest Sălbatic și, cel care primul va pune în joc o miză mare, va aduna mai apoi toată crema! Era anul 2007, aveam 22 de ani, era primul zbor din viața mea și aveam capitalul inițial de 5000 de dolari. Toate ingredientele pentru o victorie asupra întregii Lumi, nu-i așa?
Chiar ai cucerit lumea cu cinci mii de dolari în portofel? Cum au fost primele luni?
Nu au fost primele luni, a fost o lună, doar 30 de zile, timp în care am fost obligat să găsesc o posibilitate de a câștiga bani. Altfel, totul ar fi fost în zadar și ar fi trebuit să mă întorc acasă cu buzunarele goale. Anterior vizitasem doar țările CSI și România, aşa că aici fiecare minut era o descoperire. Am zburat prin Hong Kong și, după ce am făcut primii pași prin oraș, m-am simțit de parcă aș fi ieșit din criocameră după 100 de ani. Dar mă înşelam. Aceasta pur și simplu era civilizație.
Cine te aștepta acolo?
O poveste foarte amuzantă, în general, pentru că atunci abia îmi dădusem demisia de la cluburile de internet, realizând că viaţa şi lumea sunt mult mai complexe. Or, prezența mea constantă în rețea nu a fost inutilă pentru că am căutat oportunități de a lucra prin Alibaba. Asta se întâmpla prin 2006-2007, pe când în Moldova lumea doar râdea la auzul acestei denumiri. Așadar, într-o zi, când am vrut să cumpăr ceva de la o companie, managerul acesteia mi-a răspuns că nu îmi recomandă să fac asta deoarece i se pare ceva dubios la mijloc, dar s-a oferit să achiziţioneze produsele pentru mine și să mi le trimită singur. O ofertă riscantă, dar am vrut să beau șampanie… Într-o săptămână am primit prin poștă exact ceea ce am comandat și i-am scris omului că intenționez să zbor încolo şi că, imediat ce ajung, ne punem pe fapte mărețe. Desigur, referitor la faptul că dispun de un capital slab și intenționez să locuiesc la el, pentru că nu am bani pentru un hotel – am decis să tac. Dar, vă spun, m-au primit ca pe un membru al familiei. Şi acum mi se aprinde un foc în suflet ori de câte ori îmi amintesc de această perioadă.
Cum ai făcut primii bani în China?
Având un capital mic, nu ai o alegere mare, este întotdeauna o singură opţiune – cumpărare-vânzare. Dar în China această activitate are cu totul altă nuanță! Acolo cumperi totul din prima mână: telefon, electronice, îmbrăcăminte, piese de schimb, materie primă. Orice unitate îți permite să ai o marjă de 20-30%, ușor, chiar dacă ești un maestru în sportul numit lene. Eu am găsit întotdeauna oportunități de a-mi găsi beneficiul de 200-300%. Au fost momente când am ajuns și la 500%. Dar, cum să trec mai departe fără o povestire?! Am un vechi prieten în Moldova, el se ocupă de reparaţia telefoanelor și avea o necesitate continuă de diferite mărunțișuri. Și iată, știind că eu mi-am planificat zborul, m-a rugat să cumpăr șuruburi pentru telefoane. Prețul pentru o unitate în Moldova era 1 leu. nu pare foarte mult, dar dacă le-aș fi găsit puțin mai ieftin, el ar fi fost fericit. Și, deja în ultimele zile, îmi amintesc de rugămintea lui și mă duc la dugheană cu tot felul de asemenea bunătăți. Arăt spre un pachet care conține câteva mii de șuruburi și cer un preț. 10 yuani. Zece yuani, care era un dolar și jumătate în acele zile. Mi-e frică să calculez costul pe unitate :) Am cumpărat câteva pachete și, pur și simplu, le-am adus prietenului meu. Dacă aș fi fost mai puțin leneș, poate că primul milion l-aș fi câștigat doar pe astfel de șuruburi.
Cum ai înțeles că trebuie să deschizi un restaurant și că aceasta e cea mai bună idee?
Dacă Michelin a ajuns la noi, deloc întâmplător, atunci restaurantul a fost deschis doar din întâmplare. Inițial, pornisem de la un club de noapte. Și, din moment ce Evgheny Rudoy, care intenționa să se angajeze în club, se afla deja în China, am decis temporar, în timp ce așteptam deschiderea, să-i găsim ceva de lucru. Așa a apărut primul nostru restaurant. Știți deja povestea mai departe.
Tu ai decis să deschizi un restaurant cu zeamă și plăcințele... și chiar ai luat o stea Michelin pentru asta! A fost un noroc?
Pentru început, acesta totuși nu este un analog restaurantului tradițional moldovenesc în formatul în care suntem obișnuiți. Da, noi avem zeamă și considerăm că nu oriunde în Moldova pot concura cu ea. Da, noi avem plăcinte, mămăligă și chiar sarmale, dar servirea îl va surprinde chiar și pe cel mai sofisticat cunoscător al bucătăriei noastre. Ganea Kitchen Fairy Tales – este un local ultramodern, un loc în care am împletit tradițiile noastre, o linie fină între bucătăria gastronomică și obișnuita masă moldovenească, totul în asociere exclusivă cu vinurile noastre. Aceasta este rețeta unicității. Noroc? Vom povesti cândva în detalii istoria noastră, în special din primul an, când lăsam mâinile în jos în fiecare dimineață, venind la muncă… și totuși nu renunțam la nivelul stabilit. Așa că nu… nu este mâna norocului, este o evaluare demnă a muncii echipei noastre.
Mi se pare foarte complicat să faci business cu chinezii, se spune că ei nu deosebesc europenii, toți europenii au pentru ei aceeași față. Este adevărat?
De fapt, cea mai mare problemă în ceea ce privește China este supraîncărcarea cu prejudecăți și clișee. Din păcate, 95 la sută dintre moldoveni încă sunt încrezuți că ei, chinezii, diminețile, șezând pe podeaua rece, mănâncă orez, iar apoi, într-un oarecare demisol, asamblează IPhone-uri. Dar, când le arăți poze cu orașul în care locuiești tu – intervine o ușoară contuzie, ruperea rețelei neuronale și o neînțelegere completă a modului în care a fost posibil să trăim atât de mulți ani într-o ignoranță atât de evidentă. Și nu, noi pentru ei nu suntem toți cu aceeași față, deși, încă există colțuri în care va fi dificil pentru un european cu părul de nuanță deschisă să evite atenția obsesivă.
Ai hotărât că ai putea să vinzi și vinul tău aici... Cum a fost prima experiență cu vinurile?
În general, am început să activăm în domeniul vinului doar pentru că partenerii mei din China m-au întrebat timp îndelungat despre Moldova, pentru ei țara noastră fiind ceva foarte exotic și necunoscut, și aici eu – un reprezentant autentic. Totalizând, după ce am povestit despre noi, viața noastră și, desigur, despre vinuri, am primit din prima sfatul de a porni businessul vinicol în China, deoarece această ramură tocmai căpăta avânt. Eu nu mă număr printre cei care gândesc de două ori până a acționa – când revenisem acasă, era deja cumpărată o vinărie părăsită și contractat un tehnolog genial. Și, deja un an mai târziu, având un lot de vinuri în 300 de mii de sticle, am pășit cu încredere în China pentru a ne promova marca. Nici prietenii mei nu m-au dezamăgit. Din prima mi-au făcut cunoștință cu directorul unei companii de stat, căreia i se subordonau în regiunea noastră (asta însemnând peste 200 de milioane de locuitori) licențele unor branduri precum Coca Cola și McDonald’s. Eu, înarmat cu cele mai bune exemplare și un zâmbet fermecător, m-am repezit în biroul lui ca un uragan și am început o prezentare strălucitoare. El se uită la toate acestea fără pic de emoție pe față și purtăm un scurt dialog: - Spune-mi, câte sticle de vin poți produce pe an? - Avem deja 300 de mii și peste un an putem produce încă jumătate de milion! - Igor, hai așa, ca să fie clar totul și tuturor, compania noastră vinde într-un an doar Coca Cola de 6 miliarde de yuani (în acel moment aceasta fiind echivalentul a 1 mlrd de dolari), și pentru ca nouă să ne fie măcar pe departe interesant să lucrăm cu voi, am nevoie să primesc din prima un milion de sticle pentru a le plasa pe toate rafturile și apoi am nevoie să păstrez continuu stocul. …
În acel moment am înțeles cât suntem de mici, câte avem încă înainte și, din nou, ce perspective ne așteaptă! Da, am intrat pe această ușă prea devreme, era prea devreme pentru mine să întru acolo, dar, în schimb, din acel moment înțelegeam clar că am făcut pasul corect pășind în acest business, care practic nu are granițe și limite!
Ce fel de vinuri preferă chinezii?
90% din consumul de vin în China este vin roșu. Dar a început să le placă din ce în ce mai mult vinul alb. Cred că acest fapt are ca bază din nou mai multe concepte tradiționale ale chinezilor, dar, în viitorul apropiat, alegerea va fi făcută numai din corespondența tipului de vin cu bucatele servite la masă.
Calitatea și celebritatea vinurilor din America Latină sau Europa îngreunează accesul vinului moldovenesc pe piața chineză sau China poate consuma totul?
Noi avem o singură problemă pe piața din China – nu ne cunoaște nimeni. Pe de o parte, putem umbla și critica azi pe toți cei care erau în această afacere înainte de noi, deoarece „cursa șobolanilor” de pe această piață a început acum douăzeci de ani, când ne-am mulțumit cu mii de cisterne în Rusia, pline cu ceea ce părea a fi numit pe departe vin, fapt care atârnă asupra reputației vinurilor noastre ca „o ancoră pe gât”, dar, pe de altă parte, lipsa reputației în China, în general, este, de asemenea, un plus, pentru că astăzi noi, tinerii viticultori, construim totul acolo de la zero și nu avem dreptul să repetăm greșelile vechi! Iar despre expresia „China poate înghiți absolut totul” – aceasta este cea mai gravă amăgire, înarmați cu care nu ar trebui să intrați pe piața chineză. Știu o mulțime de povești despre vinurile din Moldova blocate în porturile Chinei, pe care producătorii erau gata să le dea pentru un bănuț doar pentru a nu le lua înapoi și toate pentru că oamenii erau ghidați din start doar de lăcomie.
Ce trebuie să oferi chinezilor ca să ai succes?
Service, service și iarăși service. Cum credeți, ce ne-a dat posibilitatea să activăm timp de puțin peste doi ani pe piața chineză și să devenim al cincilea exportator după volum din Moldova? Credeți că din start am început să încărcăm containere pentru partenerii noștri? Nu, la început am trimis două containere și am început să propunem vinul tuturor. Dacă era o comandă pentru 5 lăzi – o livram în aceeași zi. Mostre către celălalt capăt al țării – da, poftim! Când am primit prima comandă pentru un palet de vin, care este de aproximativ o mie de sticle, am fost cei mai fericiți din lume! Iată că astăzi noi suntem compania cu cel mai mare stoc de vin în China, cea mai recunoscută marcă moldovenească, dar chiar și acum știm că am parcurs abia 1% din cale și în nici un caz nu ne permitem să umblăm cu nasul pe sus, doar încercăm să transmitem această experiență altora și să creăm un fundament cu adevărat puternic pentru produsul de marcă Made in Moldova.
Ai făcut vreo greșeală în relația cu chinezii?
Cred că anume în asta și constă succesul evoluției noastre rapide în China. Eu însumi sunt conectat cu China și o numesc a doua mea casă de 13 ani. Echipa mea este formată din oameni care vorbesc limba română, chineză, rusă și engleză, au trăit în China și-i cunosc bine toate capcanele. Dacă s-au făcut greșeli? Da, zeci! Dar asta s-a întâmplat la acele etape la care păreau mai degrabă ridicole decât critice. Astăzi însă nu-mi pot permite multe lucruri, înțelegând clar nivelul de comunicare cu un prieten sau un oficial, pentru că odată ce am trecut prin toate acestea la „altitudine mică”, astăzi dăm dovadă de pilotaj.
Trei mituri despre businessul cu chinezii
- Chinezii nu se pricep la vinuri, le ajunge diferențierea dintre roșu și alb. Ah, să nu dea Domnul să vă înșelați astfel. - Made in China – este combinația unui preț scăzut și a unei calități scăzute. Din păcate, suntem ostatici ai situației în care, timp de decenii, a ajuns la noi ceea ce au solicitat importatorii noștri. Chinezii înșiși sunt foarte surprinși de faptul că produsele chinezești pot fi de calitate slabă, deoarece cerințele din țară sunt pur și simplu nebune! - Chinezii se gândesc doar la bani. Nu, pentru ei este mai important să facă afaceri cu prieteni, cu cei care le sunt apropiați ca și spirit și ei întotdeauna vor pune prioritate pe acest fapt în raport cu câștigul. Anume conștientizând acest fapt am primit cheia spre această țară!
Trei reguli obligatorii (dacă există!) ca relația ta cu ei să meargă.
- Să puteți negocia fără cravată. Este un moment foarte subtil și fiecare trebuie să ajungă la asta de sine stătător. - Nu vindeți marfă, vindeți istorie, reputație și idee. - Pătrundeți în cultura lor, înțelegeți-le limba. Nu le veți vinde nimic până când nu veți merge acolo și nu veți înțelege nivelul ofertei voastre în raport cu ceea ce este deja pe piață.
Cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o acolo.
O, aceasta este preferata mea. Anume în China am înțeles ce înseamnă autoritate. Pot să vă mai împărtășesc o istorie? Pe vremea când deja de mult timp locuiam în China, iar când veneam în Moldova petreceam timpul mai mult acasă, fiind în totalitate absorbit de afaceri și detașat în totalitate de rutina noastră, am ieșit cu prietenii într-un club și, într-un anumit moment, mi-a fost prezentat cineva ca fiind o persoană foarte importantă. Nu îmi era clar ce înseamnă foarte important și am început să concretizez în ce anume e important: o enormă companie, reușite în sport sau poate pânze la nivelul lui Picasso? – Are ultimul model de BMW, apartament penthouse, – a fost răspunsul. Ah, cât m-a durut sufletul… M-au invitat la cină în China, fiind prevenit că vor fi printre oaspeți și funcționari publici. Într-adevăr, la cină a venit și un bărbat în uniformă de poliție, care nu a accentuat nicicum apariția sa. Cinam și prietenul meu mi-a spus: „Acesta este șeful poliției județene Bayun, un om bun”. Deci, pentru a înțelege, Bayun este un district din Guangzhou, cu o populație de două milioane de locuitori și producție industrială la fiecare colț. Sunt sigur că PIB-ul acestei regiuni poate fi comparat cu PIB-ul unei țări precum Ucraina, dar o persoană aflată acolo într-un astfel de rang se consideră un oficial obișnuit. Înțelegi care este diferența? Din cauza unei diferențe atât de mari de scară, gândirea noastră este atât de diferită! Și dacă o persoană nu iese din această capcană la timp, nu va deveni niciodată mare.
Ai ajuns să iubești țara asta? Poate un moldovean iubi China?
În China sunt un străin, dar anume acolo, pe când aveam 22 de ani, când m-a văzut pentru prima dată, m-a adăpostit la el acasă un om care îmi era practic necunoscut, devenind prietenul meu pentru totdeauna. Acolo am avut ocazia să-mi ating potențialul maxim. Țara s-a îndrăgostit de zeama mea și își așteaptă rândul la restaurantul meu. Vrea să se împrietenească cu Moldova și să creeze împreună ceva mare, important. M-am îndrăgostit de ea pentru că nu mi-a stabilit limite, bariere, interdicții. Și nu sunt singurul.
Știu că ai un vis pentru care, dacă s-ar îndeplini, moldovenii ar trebui să îți facă un monument lângă Ștefan cel Mare – Drumul Mătăsii să treacă măcar doi kilometri prin Moldova. Cum vezi acest proiect?
În acest moment, văd asta ca fiind sarcina principală a Moldovei în raport cu China și nu numai cu China. Aceasta este o șansă, una dintr-un milion, sau chiar dintr-un miliard, să se declare, să devină un jucător cu drepturi depline la masa geopolitică.
E vorba de Calea Ferată, ieșirea la Mare?
Proiectul Drumul Mătăsii a fost lansat încă 14 ani în urmă, iar noi, din păcate, nu am făcut încă nici un pas pentru participarea la el. A fost pierdut timpul cel mai de preț, când în proiect intrau entuziaștii, pragmaticii și cei mai puternici strategi, înțelegând amploarea acestei idei. Prima linie din China către Europa a fost deja construită și ea permite deja livrarea de mărfuri din China și înapoi în 10 zile la un preț puțin mai mare decât transportul maritim, dar acum se construiește altă cale și va traversa teritoriul României. Înțelegeți, România, cel mai apropiat vecin și fratele nostru ideologic! Și noi cum rămânem? Pe banca de rezervă. Da, Drumul Mătăsii nu sunt doar două linii de cale ferată, care în perspectivă vor deservi trenurile „glonț”, iar coletul dvs. de la Alibaba vă va fi livrat oriunde în lume în doar trei zile, Drumul Mătăsii înseamnă și legături culturale și financiare. Iar dacă îmbinați totul într-un singur cuvânt – perspectivă.
Ai povestit lui Igor Dodon despre Drumul Mătăsii? Ce a spus?
Am început să povestim această idee încă pe timpul conducerii de până la Igor Dodon, dar motivul refuzului de a coopera cu noi nu mi-a fost deloc clar, ba chiar ridicol. Omul care pe atunci ținea totul în mâinile sale, la ideea că eu pot cu adevărat să aduc în Moldova Drumul Mătăsii și investiții și, în general, să unesc popoarele noastre, a răspuns: „Înțelegeți, noi deja de câțiva ani ne ieșim din piele ca să aducem la noi chinezii, trimitem încolo delegații, îi invităm la noi și îi întâmpinăm la cel mai înalt nivel, dar rezultate – zero, iar aici a apărut un oarecare “pațan” care se bate cu pumnul în piept că va reuşi! Nu mă faceți să râd.” Păcat că această persoană și-a imaginat colaborarea și negocierea cu China în același mod în care lucrează cu alte țări, fără a încerca să înțeleagă filosofia lor. Îmi pare rău. Igor Nikolaevich, după cum știți, este mult mai aproape de Vectorul estic, dar, din câte văd eu, problema lipsei dialogului este că nu sunt membru al partidului. Și, probabil, acest lucru impune unele dificultăți în cooperare, deși Igor Nikolaevich însuși și tot anturajul său au înțeles de mult timp că nu vor putea iniția și crea o echipă capabilă să facă afaceri cu China într-un an sau doi, deoarece pentru aceasta este nevoie de cei care deja o fac și o fac cu succes.
Crezi că Maia Sandu va fi mai cooperantă?
Știți, eu nu fac diferența cu cine să facem proiecte bune împreună în țara noastră. Maia Sandu s-a adresat alegătorilor ei în şapte limbi și chiar sper că nici chineza nu îi este străină. Țara noastră are nevoie de un lider care să nu ne împartă în tabere, dar va face posibilă implementarea în țară a proiectelor care vizează revigorarea producției, exporturilor, dezvoltarea unei baze tehnologice și a turismului. Voi putea discuta acest lucru cu Maia Sandu în limba română, voi putea transmite acest lucru chinezilor în chineză, voi încerca să promovez exportul țării noastre în rusă, engleză sau spaniolă. Și dacă este necesar – voi învăța orice altă limbă, dacă asta îmi va deschide și mai multe uși!
Ce ar însemna acest succes pentru Moldova, economic vorbind?
Vor înceta să ne arunce pește, ne vor da o undiță. Economic vorbind (zâmbește)).
Ce alte idei salvatoare pentru economia moldovenească ai? Turism local cu mii de chinezi lunar?
Cred că nu mai este pentru nimeni un secret că în anul 2020 fusese planificată o întrevedere a Președinților noștri, scopul căreia era semnarea acordului anulării vizelor, ceea ce din prima ar fi oferit Chinei posibilitatea de a include Moldova în lista țărilor recomandate pentru turism. Pentru Moldova acesta este cu adevărat un dar, însă nu suntem pregătiți pentru el. Doar imaginați-vă: o sută de cetățeni chinezi aterizează în țara noastră în fiecare zi, timp de 3-4 zile, ceea ce înseamnă că 400-500 de chinezi sunt în permanență în țară. Acesta este un turist care dorește calitate, servicii și este capabil să plătească pentru asta. Cred că o astfel de pauză cauzată este doar în beneficiul nostru, dar trebuie să începem să lucrăm de pe acum la acest capitol, pentru a nu obține o situație complet opusă mai târziu: când, după ce nu vom reuși să facem față fluxului, îl vom pierde iremediabil...
Ce ar trebui să avem pentru asta?
Pentru început, dorință și înțelegere. Știți, am avut un caz când partenerii mei chinezi m-au abordat cu ideea lansării unui proiect în Moldova cu o cifră de afaceri anuală de 10 miliarde de dolari. M-am adresat unei persoane de la conducere și am trimis o cerere unu la unu, la care aceasta mi-a răspuns: „Igor, înțeleg totul, dar să spunem că cifra este de 1 miliard, pentru că este puțin probabil ca cei cărora le voi raporta acest lucru, în general, să înțeleagă ce înseamnă 10 miliarde de dolari și ar putea să o ia ca pe o glumă, pentru că țara nu a văzut niciodată astfel de cifre.” Și are dreptate, deși, pentru China, acesta este doar un proiect ordinar…
Tot ce spui tu pare simplu. De ce frânează moldovenii?
Este o întrebare retorică… Eu pur și simplu mizez pe noua generație.
Igor Ganea, ALTFEL!
Cea mai importantă amintire din copilăria ta. Drumul spre piața din Bălți, pe marginea căruia vindeam second hand.
Lucrurile pentru care merită să trăiești! Introducerea numelui tău în manualul de istorie.
Ce te enervează la bărbații din generația ta? Încrederea lor de nestăvilit că businessul se face precum se arată în videoclipurile lui Timati.
De ce bărbații, cu cât mai puțin reușesc în viață, cu atât mai arogant se comportă? Sunt încercări de a-și ascunde inferioritatea și complexele adânc înrădăcinate după un paravan de succes și perspective. Oh, ce păcat că mai sunt cei care cred în asta.
De ce moldovenii își cumpără Porsche sau Mercedes dacă au 50 de mii de euro și nu le rămâne de benzină? Și totodată locuiesc într-un apartament cu o cameră închiriat? Pentru că timp de 30 de ani consecutiv am fost privați de educație și de valori istorice, înlocuind toate acestea cu materialism ieftin.
Pe ce îți place să cheltuiești bani? Pe emoții. Mai demult îmi crea emoții un Porsche nou, acum mi le oferă un nou tractor.
Cum îți imaginezi business-ul tău peste 10 ani? Nu-mi creez fantezii, am un plan clar, notat pe o foaie… să vi-l arăt? ))
Cafenea sau cafea take away? Coffee Take Away, having in my headphones business call…
Mozart sau tehno? Iată, se începe)) Techno este unul dintre instrumentele gândirii mele, dar Mozart este adesea un defragmentator al creierului meu.
Costum sau blugi? Costumul arată ridicol în câmp.
Bani sau celebritate? Nu sunt complementare unele cu altele numai dacă sunteți un poet recunoscut după moarte))
Dragoste sau îndrăgostire? Îndrăgostirea este doar un motiv pentru o aventură unică, iubirea este fundamentul motorului nuclear al emoțiilor tale.