Am fost și sunt un personaj care creează controverse

Interviu de Ana Bivol 
Foto de Victoria Wonka
Stil, MUAH: Emilian Crețu

UNII POT SĂ MĂ DIGERE, ALȚII NU.

NU TOATĂ LUMEA E OBLIGATĂ SĂ ACCEPTE CE SUNT EU ȘI CEEA CE FAC. ARTA E DIFERITĂ.

LA GENERAL VORBIND, 
ARTA NU A AVUT NICIODATĂ O FORMULĂ EXACTĂ.

OAMENII ÎI ACCEPTĂ CU GREU 
PE CEI CARE NU SUNT CA EI.

UNII MĂ DIVINIZEAZĂ ȘI ZIC CĂ 
SUNT GENIAL.

ALȚII SUNT GATA SĂ-MI DEA FOC 
ȘI PENTRU MINE ACEST LUCRU E UNUL NORMAL.

TOTUȘI, EXISTĂ O ÎNTREBARE DE CARE DEJA M-AM ZAI…IT! 
„EMILIAN ESTE SAU NU GAY?”

PRIMELE MELE DEGHIZĂRI ÎN PERSONAJE FEMININE AU ÎNCEPUT LA O VÂRSTĂ FOARTE FRAGEDĂ. Nici la școală nu mergeam încă. Și acum îmi amintesc rochia mamei pe care o îmbrăcam tot timpul și era preferata mea. Încercam să parodiez toate emisiunile pe care le vedeam la TV, pentru că nu aveam acces la internet. Mă uitam des la „De la 5 la 10” și, pentru mine, să ajungi la această emisiune, era ceva egal cu ce poate să existe mai scump pe acest pământ. Făceam mici concerte la mine acasă, în fundul grădinii, pe o buturugă. Mă urcam pe ea ca pe o scenă, iar un ciot de varză îmi ținea loc de microfon. Apoi am „avansat” în domeniu și am început să fac emisiunile publice, în mahala deja. Acolo aveam o scenă mai mare - prițăpul de la tractorul lui nanu. Încăpeau în el toți colegii și vecinii mei. În aceste show-uri eram mereu „doamna prezentatoare” și îmi plăcea acest lucru. Nu-mi puteam imagina un alt rol. Totuși, aveam o problemă, nu aveam peruci! Fiind o persoană foarte creativă, mi-am făcut singur una. Mama avea un păr foarte lung, o coadă de aproape 2 metri, și s-a tuns, iar coada a pus-o deoparte, așa cum fac toate femeile credincioase: se gândesc din timp la moarte și își păstrează părul pentru perna pe care o pun în mormânt. Așa poate era să se întâmple, dacă aș fi fost un copil cu imaginația mai cuminte. Eu însă am luat acea gâță, am cusut părul pe o bucată de cârpă și mi-a ieșit o perucă. Doamne, eram cel mai fericit!

ERAM ÎNCĂ DE PE ATUNCI VEDETA SATULUI ȘI NU EXISTA OM CARE SĂ NU-L ȘTIE PE MIȘA HULPEA. Pentru că așa a început să-mi spună lumea și asta a devenit porecla mea. Deci, înainte de Emilian Crețu, eu am fost Mișa Hulpea. În clasa a 7-a profesorii aveau încredere în mine și mă trimiteau la diferite concursuri raionale, de unde veneam mereu cu locul întâi. Tot atunci am avut prima beție și am băut până am murit.

TOTUL A FOST CA ÎN POVESTE, PÂNĂ AM AJUNS LA FACULTATE, UNDE AM TRĂIT CEA MAI DRAMATICĂ PERIOADĂ, pentru că mie mi se părea că ceva se întâmplă cu toți oamenii din jur. Eu, venind din Negureni, eram zălud, ca o bucată de lemn neșlefuit, și continuam să țin la statutul meu de Mișa Hulpea, marea vedetă. La facultate însă, studenții mă întâlneau pe coridoare și nu se întrebau decât cine e flocosul ista, pentru că aveam un păr neobisnuit de lung. Profesorilor le-a fost foarte greu cu mine, pentru că a fost nevoie să muncească enorm ca să-l omoare pe Mișa Hulpea și să-l găsească pe Emilian Crețu, cel de azi. 

VEZI CĂ EU NU AM VENIT LA CHIȘINĂU TOCMAI FOARTE CULT ȘI CITIT. Eu provin dintr-o familie de oameni simpli și modești, cu un tată alcoolic – și nu îmi este rușine să spun asta – și o mamă care a stat mereu acasă și ne-a educat. Ca să ajung cineva, a trebuit să muncesc mult. Au fost patru ani foarte complicați. Pe lângă sărăcia pe care am trăit-o fiind student, era foarte greu să uit tot ce făceam fiind în sat și să mă autocultiv. Dar, artistul se naște artist. Punct. Școala îți dă doar un echilibru și mici secrete: cum să faci ca să fii pe placul publicului, cum să dozezi energia, să dozezi talentul. Totuși am fost luat din prima ca un student bun și primeam note bune. Îmi aduc aminte și acuma de examenul cu Anatol Durbală. M-a ținut 5 minute în auditoriu spunându-mi că a mai văzut artiști, dar ca mine nu... și m-a dat afară, trecându-mă automat.

CUVÂNTUL COPILĂRIE, ÎL ASOCIEZ CU FERICIREA. Chiar dacă am avut o copilărie săracă, mi-o aduc aminte frumoasă, pentru că eu mi-am creat-o așa, împreună cu prietenii și vecinii. Mereu simțeam că vreau să fac ceva, să nu stau pe loc, eram în căutare și, când am descoperit tot ce era de descoperit prin sat, am început să vreau să cresc cât mai repede și să plec la oraș.

CASA ȘI MAMA ÎMI FAC CALD PE SUFLET. CAND AJUNG ACOLO, UIT DE TOATE. Acum am înțeles cât de tare îmi iubesc satul, nu trece săptămână fără să dau o fugă încolo. Când ajung la casa părintească, pot sta afară câteva ore bune, fără să intru. Fac cercuri prin jurul casei și fumez. Mă duc prin livadă, grădină, pe la animale... peste tot, și abia după deschid ușa. Casa pe care o avem acum este cea pe care am visat-o când eram copil și în ultimii ani am făcut tot ce am putut ca să o renovez după placul meu.

MAMA MI-A FOST ȘI TATĂ, EA TREBUIA SĂ NE PROTEJEZE nu numai de pericolele sociale, dar și de propriul soț, pentru că el ne bătea crunt, până la leșin. Dar ea ne-a ocrotit și s-a pus tot timpul în fața pumnilor lui. Ea pentru mine este tot. Indiferent de comentariile urâte la adresa mea, mama știe cine sunt și se mândrește cu mine. Diferența dintre mine și ea, e foarte mare. Mama e o fire foarte liniștită, credinciosă. Nu m-a judecat niciodată când m-a prins înjurând și-n stânga, și-n dreapta. Educația nu înseamnă doar să vorbești frumos, mai ține și de fapte. Eu mereu am spus că un intelectual întotdeauna înjură, nu că aș fi eu foarte deștept. De ce să-ți f*ți creierii o săptămână, când poți să-i trimiți pe toți în toate părțile, să dumnezeiești de câteva ori și gata, te-ai descărcat! Bine, așa fac eu, asta nu înseamnă că de azi înainte trebuie să faceți la fel.

ÎMI NUMĂR PE DEGETE PRIETENII ADEVĂRAȚI. Suntem prieteni de ani buni și am avut între noi certuri foarte mari, dar, totuși, am trecut peste. Cu Slava Sambriș și Ina Colbasiuc avem o prietenie de zece ani. Cu Deniska Cerdac prietenim de vreo trei. În ei am încredere sută la sută și sunt pentru mine... tot. Apreciez mult acele momente când eu făceam ceva aiurea sau călcam strâmb și ei îmi spuneau verde în față tot ce gândeau, îmi dădeau sfaturi și mă ajutau. Asta se întâmplă și azi. Totul se datorează faptului că ne iubim. Da, ne iubim. În Moldova, a iubi un om, înseamnă a face sex cu el sau ea. De asta oamenii se eschivează și chiar le este rușine să spună că iubesc un om de același sex. Dar dacă el e prietenul tău cel mai bun, asta înseamnă că tu îl iubești ca om, ai un sentiment față de el, sentiment uman. La noi se spune „te iubesc” numai între soț și soție, mamă și tată, părinți și copii, asta în cazuri bune. Atât. Cea mai mare putere din lume este dragostea față de oameni. Și da, eu îmi iubesc prietenii la nebunie, ei sunt cei mai buni oameni care există în viața mea.

MAREA MEA DEZAMĂGIRE A FOST O... FEMEIE. O femeie în care am investit foarte mult, care pentru mine însemna mult. Nu vreau să dau nume. Am mers împreună și în turnee și am ținut cu dinții ca ea să meargă cu mine și să fie văzută, cunoscută. Am vrut să o ajut și am făcut asta din suflet. Am amestecat prietenia cu munca. Totuși, într-o zi ea a luat și m-a fu**t. Acesta e unicul om de la care eu nu m-am așteptat la asta. Într-o relație de prietenie eu dau tot.

MĂ UIT ÎN OGLINDĂ ȘI ÎMI VINE O ÎNTREBARE: „DOAMNE, CHIAR NU PUTEAI SĂ MĂ FACI OLEACĂ MAI FRUMOS? Mai deștept, cu mai mulți mușchi?!„ Eu glumesc. Dar după filmări, chiar arăt ca naiba. Și din această cauză, uneori îmi place mai tare de personajul meu decât de mine. Dacă vorbesc de Dora, pot spune că mă epuizează foarte tare și, când închei filmările, nu am răbdare să ies mai repede din costum și să-mi șterg machiajul. Nici nu puteți să vă imaginați cum arăt demachiat în acel moment. Clar că nu vreau să fiu Brad Pitt, da mă uit așa și zic, măi parcă mama e frumușică, tata a fost frumușel, cu mustăcioară, dar eu cui îi semăn?! Mie îmi place autoironia, pentru că atunci când te autoironizezi, știi unde să te oprești când râzi pe seamă celor din jur.

LĂSÂND FIZICUL LA O PARTE, CÂND MĂ UIT ÎN OGLINDĂ ÎMI ADUC AMINTE DE LA CE AM ÎNCEPUT TOT. Nu zic că l-am apucat pe Dumnezeu de picioare, dar văd aprecierea oamenilor. Țin minte că la examen, Anatol Durbală m-a întrebat: „De ce vrei să fii actor?” și am spus că vreau să văd oamenii zâmbind. Mor când merg pe drum și văd cum se schimbă fețele oamenilor întâlnindu-mă. Zâmbetele lor îmi dau putere, motivație și încredere. Când am fost în Canada, oamenii aceia țipau, iaca așa mă atingeau și-mi spuneau: „Băi, tu ești? Ești viu? Pot să te ating!?”. Nu vreau să exagerez și nici să mă laud, dar așa este. În aceste momente îmi bate foarte tare inima. Îmi fierbe totul în cap. Mă furnică tot.

APOGEUL FERICIRII MELE SUNT OAMENII. O domnișoară fotograf care a fost bolnavă de cancer mi-a scris: „Emilian, în perioada când eram în spital, în chimioterapie, un mare medicament ai fost tu, tot ce făceai tu era o speranță, era un zâmbet.” Au fost si oameni, foarte mulți, care mi-au scris că în momentele în care ei nu mai aveau nicio speranță și mureau, pur și simplu se uitau la filmulețele mele și credeau din nou. Asta înseamnă arta. Nu există altă explicație.

CÂND SPUN CĂ ARTA ARE DOUĂPREZECE FEȚE SAU CĂ ESTE O CURVĂ, NU ÎNSEAMNĂ CĂ TE PROSTITUEZI. Oamenii deștepți o să înțeleagă că este o metaforă: „a fi curvă în artă”. Este foarte important pentru un artist, indiferent dacă e pictor, actor, regizor sau interpret, să știe să se vândă. La un moment dat, am ajuns la concluzia că trebuie să fii o „curvă” și trebuie să te vinzi, altfel nu mergi mai departe. Dacă arta nu o să fie în viața mea, eu o să mor. Arta e viața mea, e un mod de exprimare. Un fel de a fi. Totodată, este ceva foarte relativ, iubită de cineva și, în același timp, neînțeleasă de alții. Arta trebuie să o faci așa cum o simți tu, nu cum vor alții să o vadă la tine.

ÎN FILMUL THE FAULT IN OUR STARS, PE CARE L-AM VĂZUT RECENT, ESTE O REPLICĂ SUPERBĂ CARE MĂ REPREZINTĂ SUTĂ LA SUTĂ: „Dacă iubești curcubeul, trebuie să iubești și furtuna”. Pentru mine viața e ca un curcubeu multicolor. Mulți îmi zic că le colorez viața prin tot ceea ce fac, dar până sa ajung „curcubeu” a trebuit să trec prin furtună. Iată că această furtună, pe alocuri, m-a făcut să merg mai departe și să exist. Deseori primeam diferite mesaje, injurii că sunt o rușine a societății, că trebuie să fiu spânzurat sau să fiu dus în Siberia de „pi*ar iba*îi” ce sunt... Sincer, aceste mesaje nu m-au oprit, ba din contra m-au făcut să fiu puternic și să ajung acolo unde vreau eu și nu unde vor alții să mă vadă. Aparent, râdeam și susțineam că mă doare în cot, dar de fapt mă durea în adâncul inimii. Când obții ceva ușor, foarte ușor poți și pierde.

DA, SE FAC BANI DIN ACEASTĂ MESERIE. Eu vreau să am o viață decentă, vreau să-mi pot permite să mănânc, să mă duc unde vreau, să o ajut pe mama sau să ajut un prieten, acesta este scopul meu, nu cel de a fi milionar. Atunci când transformi profesia ta în plăcere, nu iese că tu faci bani. Tu ai o plăcere. Tu ești Dora. Ție îți place să fii Dora. Și când îți mai vine și un ban, e ok. Doar că eu niciodată nu am prețuit banii. Banii pe care îi am la mine, singuri vin și cu cât mai mulți vin, cu atât mai mulți se duc. Eu nu am nevoie de ei. Dacă ție îți trebuiesc acești bani, ți-i dau ție, poftim. Fără să îi cer înapoi. Sau mi-i întorci când o să ai tu. Scopul meu nu a fost niciodată să am mulți bani, dar ei vin la mine. Și nu înseamnă că eu aș fi foarte bogat.

SUNT O PERSOANĂ CARE TRĂIEȘTE DECENT ÎN MOLDOVA și dacă va zice cineva că în Moldova un actor trăiește sărac, iată eu sunt exemplul care demonstrează inversul. Trebuie să fii diferit ca să vină banii la tine. Eu când am început să fac filmulețele pe Facebook, nu vroiam să fac bani din asta. Acum se întâmplă să-i refuz pe unii clienți pentru că nu îi simt, pentru mine contează acel feeling și dacă nu există, atunci nu mă bag.

LUMEA NU ȘTIE MULTE LUCRURI DESPRE MINE. Atunci când despre un artist s-a știut tot, publicul își pierde interesul. Oamenii nu-l mai vor.

TOTUȘI, EXISTĂ O ÎNTREBARE DE CARE DEJA M-AM ZAI**T: „ EMILIAN ESTE SAU NU ESTE GAY?”. Mie nu îmi este frică de ce o să spună lumea și ce va urma să se întâmple dacă aș spune că sunt sau nu sunt gay. Nu, eu nu voi răspunde la asta. Aceasta e cea mai mare întrebare a lor și dacă ei vor afla răspunsul, o să-și piardă curiozitatea.

LUMEA POATE NU ȘTIE DESPRE MINE CĂ îmi mănânc unghiile – nu mi le-am tăiat de douăzeci și ceva de ani. Dacă-mi tai unghiile am impresia că ceva îmi lipsește. Asta face 50% din populație – mănâncă unghii. Lumea nu știe cum las claie peste grămadă tot în camera mea sau în cabina de schimb. Când mă transform în Dora, trebuie să simt haina. E un proces întreg. Arunc hainele, le schimb, iar le arunc și se face în jurul meu un tărăboi de Doamne ferește! În asemenea cazuri, sora mea îmi zice: „Cât este de greu să fii sora lui Emilian Crețu!”, la care eu răspund :„Fa, nu mânca la căcat, unele ar vrea să fie sora mea.”