Jurnal de călătorie
La pas prin Kosovo

Oligarhi și miliarde
Când am ajuns în Priștina, capitala și cel mai mare oraș din Kosovo, ne aștepta un băiat de la Quendra. Nu avea vreo tăbliță sau hârtie cu numele, cum se mai întâmplă pe la festivaluri, dar ne-a recunoscut. L-am întrebat, înainte de-a ajunge la microbuzul cu care venise să ne ia, dacă se poate fuma undeva. Puteți fuma oriunde în Kosovo! Asta mi-a plăcut. Apoi am început să ne întrecem: care dintre țările noastre e mai săracă, dar mai coruptă, dar...? Din păcate, pot spune după ce am stat o lună în Kosovo, Moldova e campioană aproape la tot ce e negativ. Băiatul mi-a zis că au politicieni corupți, că un oligarh de-al lor umblă cu mita prin Africa, doar ca să mai găsească vreun președinte care să recunoască pentru bani independența statului Kosovo. Ai noștri nu umblă cu bani, doar după bani, a trebuit să-i răspund. La noi țigările sunt cele mai ieftine, berea e cea mai ieftină, transportul e cel mai ieftin, zicea. Nu, l-am contrazis, în Moldova aproape totul e mai ieftin, pentru că suntem mai săraci, cei mai săraci. A rămas uluit. Măcar cu ceva m-am putut lăuda și eu. Și despre miliarde. Dacă politicienii noștri au băgat în chiloți un miliard, kosovarii stabiliți în străinătate trimit anual câte-un miliard acasă.

Stroika
Moldovenii sunt foarte siguri că sunt cei mai buni constructori, aproape fiecare se poate lăuda că și-a pus gresia și faianța singur, că tăt singur! Pasiunea aceasta pentru stroikă naște hidoșenii, cum sunt pristroicile – adică anexele. Mă scuzați, dar la așa treabă, așa limbaj, așa stroikă și pristroikă. Ei bine, din prima juma de oră mi-am dat seama că și la asta ne bat kosovarii: intrând în Priștina am avut impresia că au venit extratereștrii (sau moldovenii) și s-au apucat de construit: peste tot macarale, peste tot gropi unde se fac fundații, peste tot muncitori și ciment și garduri temporare. Au și ei de pierdut din cauza asta, de-abia vezi câte-o casă veche, tradițională, prin Priștina. Casele lor vechi par confecționate dintr-un fel de cărămizi-chirpici combinate cu lemn, le-am văzut și la Muzeul lor de Etnologie, la care intrarea e gratis, însă poți dona la sfârșit. Sunt case vechi și prin centru, însă sunt lăsate să se prăbușească, știm și noi metoda ingenioasă. Am stat într-un apartament foarte frumos, cu mansardă, dintr-un cartier rezidențial, Sunny Hills. Și kosovarii au pus mansarde pe blocuri, ca noi, doar că la ei arată cumva mai natural și nu pare șubredă treaba când bate vântul.

Văcuțele fericite și copaci mici
Când ieșeam la fumat la balcon, puteam vedea văcuțele fericite, cum le-am zis, păscând printre blocuri, trecând mai des strada pe trecerea de pietoni decât oamenii, care treceau pe unde apucau. Când totuși vacile treceau prin altă parte, șoferii erau îngăduitori, nu claxonau, așteptau. Să spună oricine ce vrea: pentru mine era o bucurie să văd văcuțele păscând prin oraș. Poate din cauza construcțiilor, poate din cauza războiului, nu știu, Priștina e aproape fără copaci maturi. În schimb, e plină de copăcei. Leni, de la Quendra, când ne plimbam prin centru, ne-a zis că-i știe pe copacii tineri de acolo de când erau și mai mici. Dacă voi merge iarăși în Kosovo cândva, voi putea spune și eu același lucru. Apropo, copăceii lor sunt udați. Câțiva oameni cu un tractor cu cisternă circulă printre blocuri și-i udă. Ei știu ce-și doresc, nu au primit un oraș cu mii de copaci bătrâni pe care îi lasă să se prăbușească.

Mâncare și băutură
Cam tot ce am mâncat în Kosovo mi s-a părut foarte bun. Dar cred că mi-au plăcut cel mai mult cârnații lor tradiționali, de casă, care se găseau prin magazine. Mi-au amintit de cârnații bănățeni de porc pe care îi face socru-meu. Kosovarii au ceva cu ardeii: peste tot erau ardei. De mărimi și culori diferite. Am luat într-o zi dintr-o alimentară de lângă casă niște ardei care mi s-au părut mai de grădină, bine că nu știu să gătesc ardei umpluți, că erau foarte iuți. Dar mergeau perfect cu cârnațul. Cum sunt musulmani, kosovarii nu prea le au cu băuturile, deși după rafturi n-ai spune asta. Prin baruri îi vezi pe majoritatea având în față câte-un energizant. Se energizează non-stop. Cred că e un pic contagios, când am plecat din Priștina deja mă obișnuisem și eu să am tot timpul energizant în frigider. Mai pe scurt, ei beau energizant ca noi ceai. Și cum să nu ai atunci o sticlă de 1,5 – 2,5 l de energizant în casă? Dar băutura mea preferată din Kosovo a fost berea Peja. Imaginați-vă o bere pe care o bei cu plăcere și de la care nu te îmbeți și a doua zi nu ești mahmur, chiar dacă ai sărit calul. Da, e Peja. O fi de la apa de munte, că nu e mai slabă decât berea din Chișinău, care însă îți face capul vraiște. Ca la sat, în Priștina cei mai mulți se încălzesc cu lemne, chiar și prin blocuri. Lemne se vând și la supermarketuri și le vezi cam peste tot. Ce să mai vorbesc de restaurante: sunt înconjurate de buturugi și lemne despicate. Și ăsta o fi un secret al mâncării lor bune.

Supunere și Occident
Noi întotdeauna ne gândim la musulmani ca la niște conservatori, care resping, ca să zic așa, tot ce e modern, tot ce e european, occidental. Ei bine, din prima zi am văzut în Priștina un banner imens, cât un bloc, cu Bill Clinton, amplasat deasupra monumentului lui... Clinton. Imediat după colț am dat ochii și cu Hillary. Apoi, din discuții, am înțeles că oamenii din Kosovo îi respectă cel mai mult pe nemți, pentru că acolo au mers cei mai mulți la muncă. Iubim Germania – spun ei fără gram de ironie. Ce să zic, moneda lor națională este euro. Iar pe stradă vezi femei cu buricul gol, cu piercing și tatuaje, dar și cu hijab. N-am simțit atmosfera anilor '90 de la noi, când, dacă aveai cercel, te trezeai amenințat chiar și de prieteni. Kosovo îți arată că se poate coexista. Iar kosovarilor le plac femeile: asta e foarte clar, indiferent că sunt cu hijab sau tanga. Peste tot sunt mămici tinere cu mulți copii, ai impresia că Priștina e o grădiniță mare. Și bărbaților nu le stau ochii în loc. Soția mea a venit cu mine două săptămâni. Cât a stat ea, când ne plimbam prin oraș sau pe la munte, toți se uitau la noi, intrau în vorbă, întrebau de unde suntem. Mă miram că se vede de la o poștă că suntem străini. Apoi, după ce a plecat, din prima zi o bătrână m-a întrebat ceva pe stradă în albaneză. Gata, singur nu i-am interesat, n-am mai părut străin. Pe lângă făcutul copiilor, femeilor din Kosovo le place să spele geamurile. Niciunde n-am văzut atât de des femei care spală și șterg geamurile.

De la frizer la pită și haiduci
La frizeriile din Kosovo scrie frizer, iar pita-i pită sau pitalcă. Haiducul e haiduc. Foarte multe cuvinte comune în română și albaneză. Ca să nu spun că piltalcele lor sunt minunate, peste tot sunt mici brutării și nimic nu e la fel ca pita proaspătă scoasă din cuptor, făcută de un brutar bun. Când vorbeam în română la brutăria de lângă casă, fără să întreb, vânzătoarea îmi răspundea, îmi arăta că atâta e pitalka! Nu știu dacă o fi din cauza cuvintelor comune sau poate că era ea aromâncă, fiindcă pe acolo mai sunt mulți aromâni.

Mănăstiri, biserici și moschei
Din blocul în care am locuit, dintr-o cameră se vedea o moschee nouă, de cartier rezidențial, iar din alta una mai veche, construită chiar pe un bloc. Tot citind din Dimitrie Cantemir, atunci când auzeam cântările muezinului mi-era ușor să mi-l imaginez pe cărturarul nostru în Istanbul. În centrul Priștinei auzeam clopotele bisericii catolice, aflate în renovare. În schimb, acolo unde erau mai mulți kosovari albanezi, erau mai puține biserici ortodoxe sau cel puțin așa mi s-a părut, probabil din cauza războiului prin care au trecut. Am fost la mănăstirile ortodoxe sârbe din Peja/Pec și din Gračanica. Sunt de o rară frumusețe, pe lângă faptul că sunt și foarte vechi. La cea din Peja, care era păzită de poliție, a trebuit să prezentăm pașapoartele, pentru că au fost mai multe tentative de vandalizare. Cea din Gračanica nu era păzită, pentru că populația majoritară era formată din sârbi. M-au cutremurat icoanele vandalizate, cu ochii scrijeliți ai sfinților. E un război mai vechi, de pe timpul otomanilor, dar sper că e terminat.

În Priștina, lângă Biblioteca Națională, declarată de unii cea mai hidoasă construcție arhitecturală din lume, de alții – o ciudățenie, era o catedrală ortodoxă sârbească nouă, dar, din cauza lipsei autorizației, era lăsată în paragină. Sunt niște urme pe care aș fi preferat să nu le văd, dar pe care nu le poți ignora. Catedrala era plină de ciori, stăncuțe și porumbei, măcar păsările n-au nevoie de autorizație. La Gračanica, la marginea orașului, am găsit ruinele romane Ulpiana, păzite de o cucuvea. După ceramica din arătură cred că Ulpiana s-ar putea extinde mult, pare un șantier arheologic în creștere. A, da, tot la Gračanica am mâncat o pleșcavița sârbească, cum se mai găsesc și la Timișoara. Pleșcavița e un fel de chiftea din vreo două feluri de carne. Și în Priștina am mâncat, la fel de bună, dar fără carne de porc.

Urme și monumente
Kosovo e o țară foarte frumoasă, nu încape îndoială. Dar, apropo de urme, ele sunt peste tot. Cum spun kosovarii: să nu uităm ca să nu se mai întâmple. Am văzut multe monumente în memoria celor uciși în război. Un monument e chiar în centrul Priștinei, oamenii îi spun Monumentul celor dispăruți. Alături de el sunt panouri cu poze cu sicrie, gropi comune unde au fost găsiți dispăruții. M-am gândit atunci că altfel ar sta și la noi lucrurile dacă ne-am aminti de eroii căzuți la Nistru. Măcar din când în când.

Rugova
După Peja/ Pec, unde se fabrică berea lor cea mai bună, am urcat în canionul Rugova. Peșteri, cascade, stânci, vă dați seama că moldoveanul din mine a rămas cu gura căscată. Eram singurii care mergeam pe jos, iar, la un moment dat, niște băieți ne-au dus cu mașina vreo cinci km, căci ei mergeau la pescuit păstrăvi la râul Bistica (Biștrița!). Ne-am întors cu picioarele tăbăcite, dar nici vorbă să ne pară rău.

Așteptând mașina
Mașina comandată de gazde la ora 3 noaptea pentru aeroport n-a venit. Stăteam cu bagajele, singur în stație și mă încurajam că poate n-ar fi rău să mai stau o zi-două, deși îmi creștea dorul și de Chișinău. Am oprit însă un taxi și m-a dus la aeroport cu un preț normal, fără să adauge ca rechinii de la noi. Am plecat din Kosovo cu multe imagini întipărite în minte, dar și cu multe planuri pentru destinații noi în cazul în care voi mai ajunge cândva. Dacă aveți posibilitatea să mergeți acolo nu ezitați, chiar merită. Nu doar că trebuie să ne cunoaștem vecinii balcanici, dar chiar e foarte fain, cu mâncare, băutură, munți, mănăstiri vechi, oameni calzi ca pita. Și cluburile de noapte din Priștina sunt la mare căutare pentru turiști, dar eu n-am mai ajuns acolo, că mă mulțumeam cu berea Peja.