Visul, virgula, visuri

Azi noapte am visat ceartă și tămbălău. Fugeam nu știu de cine și mă tot uitam în urmă, până am căzut. De la căzătură m-am trezit. Mă durea un picior prin somn. Mă gândesc și acum cine mă făcuse să fug și de ce...?! Știi starea ceea când îți stăruie încă în minte imaginea și senzația din vis mai toată ziua?

Hm, cam aiurea începe ziua. Cu poticneli. Ce urmează? Nu-mi vor accepta oferta cei din compania X? Aștept momentul acesta de două săptămâni de când o fac și o tot refac... că na, vor de toate și de la ei mai nimic. Am primit un mail ca din topor, doar cu lipsă de soluție și mers în jurul vârfului de ac.

Las telefonul pe masă să-mi beau cafeaua în liniște, la geam...

E, mare pierdere! De-o fi să refuze... găsim pe alții. Dorință să fie. Se zice că fiecare produs are cumpărătorul lui... Eu îmi știu bine produsul. Atât timp cât e generat de mintea mea, nu mi-l ia nimeni, dar și nu îl merită toți.

Asta e! Nu mă merită toți. De ce să vreau să plac tuturor?

În copilărie mi se spunea întotdeauna că, dacă am visat ceva rău, e suficient să privesc pe geam și amintirea visului trece. Pe naiba! Încă fug.

Parcă aș sta acasă azi...

...

Poate nu l-am plăcut eu pe ce cel de care fug. Nu simțeam frică în vis. Cred că-mi voi lua azi o cămașă albă oversize și cerceii preferați. Machiaj puțin de tot, părul lăsat liber și vâlvoi – dacă tot am visat azi ceartă și tămbălău...

Și da, mă duc să cuceresc lumea și să pun pe bandă visurile mele. Ultima picătură de cafea și pornim.