RED ITORIAL

Azi aș fi vrut să fie exact așa cum a fost...

O zi minunată de sâmbătă după care vine duminică.

Cafeaua tare, laptopul care mă așteaptă să-mi termin jurnalul de Baku, soarele afară după două zile în care am crezut că a venit din nou iarna și ciripit de păsărele.

Oare ce fumează păsările? Vreau ca ele. No stres, nu fugăreală fără sens.

Azi, doar pentru mine, am recunoscut că probabil sunt fericită și că mi-e frică să mai spun cuiva. Ca nu cumva să se împrăștie. Ca nu cumva să o sperii și să fugă, fericirea.

Am o capacitate extraordinară de a-mi anula cele mai frumoase clipe cu cele mai proaste gânduri. Puterea gândului prost e aidoma absurdului unui război care pârjolește totul, e ca furia unei furtuni sau a cutremurului din visul meu din noaptea asta.

Ce înseamnă când visezi cum totul se prăbușește și doar pereții din jurul tău se mai țin? Iar dincolo de ei lumea, pământul e atât de frumos și nu vrei să crezi că Universul poate fi atât de crud încât să anuleze frumusețea, perfecțiunea, viața.

Urmează schimbări. Probabil. Mereu m-au tentat schimbările. În aceeași măsură în care mi-a fost tare frică de ele.

Dar știu că le vreau fumoase. Cui să cer asta?

Îmi fac cu mâna un test-drive cu Porsche la Atena, un șezlong de pe Creta, niște povești despre femei care abia așteaptă să fie scrise, două rochii noi, niște sandale, o revenire la Tbilisi pentru un interviu și un vin de Khareba.

Mai vreau bucurie din tot ce fac. Vreau un cântec. 
Vreau o Ciuleandră. Flori. Mi-e dor de o zi...