Adierea inițial șovăitoare a libertății a venit peste mine încă din prima zi a lui 2018, odată cu plecarea de la Pro TV. Am prins-o strâns în brațe și am zis, hai fată, să ne bucurăm! Să facem tot ce vrem și tot ce am învățat din experiențele noastre de până acum, să punem în valoare tot ce au modelat în noi oamenii minunați pe care i-am întâlnit la diferite intersecții complicate sau mai ciudate ale vieții aparent strălucitoare.
Dacă încă nu ați înțeles, pentru asta sunt reflectoarele și luminile blițurilor – să nu lase să se vadă că oamenii publici sau vedetele... numiți-i cum vreți, au și ei căutări, tristeți, părinți la spital, copii bolnavi acasă, probleme la birou și nefericiri în dragoste.
Nu știu dacă v-ați gândit vreodată la asta, dar sigur ceea ce ni se pare culmea succesului, adică notorietatea pe care ți-o dă televiziunea, vizibilitatea de invidiat, sunt de fapt o cușcă în care te pomenești și din care nu poți ieși. Zici „Nu acum. Puțin mai târziu!”. Iar acest „puțin mai târziu” poate să însemne ani, ani în care copilul tău te vede 30 de minute pe zi, înainte de somn, ani în care te pierzi pe tine, ani în care nu ai timp să te întrebi cine ești, ce îți place, încotro mergi, cine îți place cu adevărat, care sunt oamenii tăi și care sunt oamenii care dau bine la TV. Iar publicul nu știe de frământările tale... Or, viața nu e un show de televiziune. Viața e un loc care are gust, are culoare și are adevăr. Un loc în care trebuie să fii la prezent, nu la viitor. Dar uite că lucrurile din viața noastră se întâmplă mereu așa cum trebuie să se întâmple. Între comercial și aparențe, am ales (iarăși am ales!) sufletul și adâncul, sensul și nespusul. Iar vestea bună e că oricine a ales la fel ca mine, adică sufletul, are loc în această revistă. Dacă mă întrebați acum ce este RED by Rodica Ciorănică, de ce red, și nu rouge, și nici noir, și nici white, nu o să știu să vă dau un răspuns exact. Red e despre fiecare dintre noi. Cel dinăuntrul nostru.
Nu e despre aparențe, e expresia extremelor din noi. Flashurile de bucurie pe care le trăim. Stările noastre cele mai ascunse. Limitele peste care ne este frică să trecem. Cred că RED e și o stare permanentă a mea, o încercare de a mă simți perfect la limite, pe o extremă sau alta, pentru că mijlocul zen și cumințenia perfectă nu mi s-au potrivit niciodată până acum. Bineînțeles, mâine poate avea o culoare care va da peste cap tot ce a fost până aici. Dar asta va fi mâine.
Cu mult drag de voi,
Rodica Ciorănică