Pictură de Robert Ixari
ROZA VÂNTURILOR | ADIEREA LEVANT[Ă]
AZI DESPRE LIBERTATE
Sunt cea mai liberă femeie. Liberă, liberă! Sau poate că doar mi se pare... Dar azi, doar azi, lăsați-mă să cred asta! Am zis da tuturor dorințelor și viselor incredibile, mi-am lăsat zilele și anii din viața mea să se picteze singuri așa cum le-a trecut prin... inimă (nu prin cap), ca să poată semăna cu mine. Mi-am inhalat libertatea ca pe parfumul de la Tom Ford, setoasă, pofticioasă să o gust în toate felurile, chiar dacă libertatea asta niciodată nu a însemnat doar bucurie.
Singurii în stare să mi-o fure au fost ei.
De fiecare dată când l-am găsit pe el, m-am pierdut pe mine. Ori de câte ori m-am îndrăgostit, m-am diluat în el, ca zahărul pe care nu trebuie să-l pun în ceașca de cafea matinală și revigorantă, sau asa cum o noapte fără amintiri se împrăștie într-o zi plină de oameni și zbucium.
Ei și ce dacă am știut de fiecare dată, de la prima privire, care vor fi consecințele? Ei și ce dacă nu aveam nicio îndoială că lucrurile nu se vor sfârși la fel ca în bestsellerurile cumpărate câte trei odată pentru weekendurile solitare? În viață e mai degrabă ca la Marquez decât ca la Jojo Moyes...
Dar parcă ne învățăm vreodată lecțiile inimii?
Și totuși, cum ar fi fost să poți da înapoi? Cum să te poți opri când dragostea vine ca o vedere halucinant de frumoasă de-asupra Canionului Tara sau te prinde la primul pas pe o punte îngustă și șerpuindă ce încearcă să lege malurile unui râu bosumflat și scandalos?
Știi că e suficient să faci doar un pas înapoi, doar unul, și ești salvată. Dar cum să faci pasul, când ai în față nemurirea? Când tot ce vezi e exact cadrul cela din filme cu vederi spectaculare la care niciun actor sau actriță nu renunță?
... Apoi cauți romanițe și începi jocul cela psihodelic cu „mă iubește, nu mă iubește”. Crezi, te minți, crezi, te înșeli, și îi dai iarăși cu „mă iubește, nu mă iubește, mă iubește, nu mă iubește, mă iubește, nu mă iubește”... Până te ia cu amețeli. Și pe tine, și pe el. Împreună și separat. Până începe el să fugă de tine și tu să fugi tot de tine... Și te cramponezi, și cazi, și te ridici, și întelegi, și nu înțelegi, mă iubește, nu mă iubește, mă iubește, nu mă iubește..
Până la libertate. Pur și simplu continui să fii liberă și să iubești. Dar altfel. Fără romanițe. Fără să aștepți răspunsuri. Fără să te intereseze dacă și el...
Uneori, libertatea vine ca o pedeapsă, ca o realitate cu care nu știi ce să faci. Alteori, libertatea e eliberare, și lumină, și prezent...
