ROZA VÂNTURILOR | ADIEREA ZEFIR[Ă]
AZI DESPRE UȘI TRÂNTITE
Am purtat cătușele lui timp de 9 ani. Apoi le-am scos printr-o semnătură. Dar le-am păstrat cu mare grijă în poală că… „poate m-oi întoarce”. Și ce c-am divorțat?! 1,2,3,4… împăcări. De fiecare dacă când mi le probam auzeam aceleași uși trântite, uși țipând, cu pumni amprentați, cu „cine te-o iubi pe tine, dacă n-o fac eu, scorpie ce ești… ia mai na o palmă”… Și-l ascultam. Apoi ne iubeam. Hm, și diminețile mă priveam în oglinzile sparte din casă…
„Cine m-o iubi pe mine?”
Iar el îmi promitea c-o să mă ducă la teatru, c-o să mă ducă la restaurant, c-o să mă joace în vals…
Trăgeam de romanițe imaginare până pierdeam numărul petalelor și mă amăgeam că m-am oprit la „любит”. De dragul lui am învățat rusește. Eu, cea de la București. Am învățat să și înjur. Ca să fie mai cu foc. Dar și să beau. E bun pentru relaxare. Ușor ușor m-am transformat într-o rusoaică relaxată și focoasă cu ștampila „cine te iubește pe tine?”
La trei zile, ușile casei noastre urlau.
UR-LAU!
1,2,3,4… a început să-mi placă jocul. Împăcarea era dulce și „gradată”. Am jinduit-o și a cincea oară. Îmi povestea c-o să se schimbe. Dar eu eram schimbată.
Și-am mers la decodificare de nervi tip strună. Гнездо кукушки… i se mai spune. Am stat o lună, două, trei… nu știu. Știu ușile acelea albe și înnegrite care se tot deschideau pentru halate albe și înnegrite. Dar știu și uși trântite.
Într-o dimineață, dna Liuba de la et. 5 mi-a înmânat solemn buletinul și a zis… „Scuze, nu te mai putem ține. Mergi acasă”. Eu am mers la muncă. Am fugit cu cătușele abia prinse de marginea buzunarului. Să fac curat în Italia. C-o fi Italia murdară.
Un italian simpatic, proprietar de patiserie, m-a prins într-o zi în palmă. Și m-am simțit ca trandafirul din Micul Prinț. Doar că-n metamorfoză inversată… îmi rupea spinii otrăviți, îmi parfuma petalele. „Il mio fiore” îmi spunea și a lăsat întreaga casă cu ușile deschise. Dar mă sufoca. M-am dezvățat. Sau nu am reușit niciodată să învăț. Sau nu am mers niciodată la teatru, și nici la restaurant.
Am căutat uși să trântesc. Îmi răsuna în cap un strigăt - „любит!”
„Cine m-o iubi pe mine?”
„Dacă luna-nseamnă noapte… vreau să fac lumină pe lună!”