RED by Rodica Ciorănică
  • Interview
  • Lifestyle
  • Pictorial
  • Events
  • neREDactat
  • RED Recommends
  • RED opinion
  • Bizarre Bazaar

RED by Rodica Ciorănică

  • Interview
  • Lifestyle
  • Pictorial
  • Events
  • neREDactat
  • RED Recommends
  • RED opinion
  • Bizarre Bazaar
0
Bizarre Bazaar

NOT SO #RED

by RED aprilie 13, 2021aprilie 13, 2021
written by RED
NOT SO #RED

La croitoreasă…
se făcuse coadă, dar așteptam cuminte
cu fusta mamei în brațe,
cu toate gândurile în minte…
Fata din fața mea, cu fâșie îngustă
de catifea…
mi-a zis că vrea fustă mini.
Îmi amintea de cineva.
De acum 10 ani, de o ea
care zburda.
Eu, din fusta mea voiam
nimic altceva
decât să-i adaug poale
lungi, ca să mă pot înveli în ea
așa cum o făceam cândva,
copil fiind, în brațele mamei.
Și așa, cu fusta în pământ
aș putea călca desculț, să mă avânt
și pe bolovanii ce-mi tot vin în cale
și pe nori puhavi crescuți în cuvânt
de rugăciune.
Salut, dnă croitoreasă,
leagă-mi de fusta mamei
cea mai lungă plasă,
mă pregătesc de zbor.
Un zbor în mine peste lucruri ce dor.
Ca să mă înalț una nouă, înțeleaptă,
cea pe care fata din mine o așteaptă.
Pe care mama din mine o așteaptă.
Pe care sufletul din mine o așteaptă.
…
Croitoreasa îmi răspunse...
În zadar ai venit,
Ia ață de la mine,
Un cârlig…
Atât.

CROIESC... CROIM

 

redREDBizarreREDbyRC
0
FacebookPinterestTelegramEmail
previous post
RED ART. | Aliona Barbei
next post
Fashion show pe străzile Shanghaiului. | Iată ce poartă locuitorii celebrului oraș

You may also like

RED 4 years

noiembrie 4, 2022

Vocea aspră și mâinile moi…

mai 31, 2022

5 COLABORĂRI GENIALE DINTRE MODĂ ȘI ARTĂ DIN...

ianuarie 11, 2023

Cele mai moderne stewardese! | Iată ce vor...

iulie 29, 2021

Kylie Jenner adoră să șocheze! Iată ce ținute...

octombrie 3, 2022

Privé Fashion Events | revine cu pași zgomotoși,...

octombrie 10, 2019

ZINA BIVOL | Cu poemul prin artere…

august 10, 2020

SILUETA PERFECTĂ, | în costumul de baie potrivit

octombrie 3, 2022

Tatiana Țîbuleac şi grădinile ei de sticlă

septembrie 25, 2019

THE QUEENS. | Lidia Nafornița și Tatiana Doschinescu

septembrie 30, 2022
Ed.25 [2023]
Răsfoiește!

Editorial

Editorial

SECVENȚELE UNEI LUNI

Rotterdam. Olanda. Fiica mea învață la Academia de Arte de aici. Nu am vizitat-o niciodată până acum. Da, nu mă mândresc cu asta. Ca să găsesc o justificare, voi aminti că la început a fost pandemia, apoi a venit ea des pe acasă, apoi am fost extrem de ocupată, așa că se pare că soarele ne-a surâs abia la finele acestui an. Deci, Rotterdam?

Articole recente

  • Cum transformi 2 outfituri în 5 apariții memorabile – colecția SS25 by Florentino Delure
  • Ce nu știai despre noul Președinte al României!?
  • „Salty Caramel” by Natalia Gordienko. | Iată combinația perfectă dintre dulce și îndrăzneț
  • Pentru prima dată la Chișinău: | Stilistul din lumea luxului parizian îți arată cum să creezi o garderobă funcțională la Florentino Delure
  • Aura is Motion

Popular Posts

  • 1

    10 TEXTE EXCITANTE PE CARE SĂ LE TRIMIȚI PARTENERULUI ATUNCI CÂND NU E LÂNGĂ TINE

  • Contact

  • 3

    Cristian Șimonca | Blogu lu’ Otravă

  • 4

    „Salty Caramel” by Natalia Gordienko. | Iată combinația perfectă dintre dulce și îndrăzneț

  • 5

    Prognoza numerologică pentru 2025

Arhive

  • mai 2025
  • aprilie 2025
  • martie 2025
  • februarie 2025
  • ianuarie 2025
  • noiembrie 2024
  • octombrie 2024
  • septembrie 2024
  • august 2024
  • iulie 2024
  • iunie 2024
  • mai 2024
  • aprilie 2024
  • martie 2024
  • ianuarie 2024
  • decembrie 2023
  • noiembrie 2023
  • octombrie 2023
  • septembrie 2023
  • august 2023
  • iulie 2023
  • iunie 2023
  • mai 2023
  • aprilie 2023
  • martie 2023
  • februarie 2023
  • ianuarie 2023
  • decembrie 2022
  • noiembrie 2022
  • octombrie 2022
  • septembrie 2022
  • august 2022
  • iulie 2022
  • iunie 2022
  • mai 2022
  • aprilie 2022
  • martie 2022
  • februarie 2022
  • ianuarie 2022
  • decembrie 2021
  • noiembrie 2021
  • octombrie 2021
  • septembrie 2021
  • august 2021
  • iulie 2021
  • iunie 2021
  • mai 2021
  • aprilie 2021
  • martie 2021
  • februarie 2021
  • ianuarie 2021
  • decembrie 2020
  • noiembrie 2020
  • octombrie 2020
  • septembrie 2020
  • august 2020
  • iulie 2020
  • iunie 2020
  • aprilie 2020
  • martie 2020
  • februarie 2020
  • ianuarie 2020
  • decembrie 2019
  • noiembrie 2019
  • octombrie 2019
  • septembrie 2019
  • iulie 2019
  • iunie 2019
  • mai 2019
  • aprilie 2019
  • martie 2019
  • februarie 2019
  • ianuarie 2019
  • decembrie 2018
  • noiembrie 2018
  • octombrie 2018

Categorii

  • Bizarre Bazaar (98)
  • Editorial (25)
  • Events (92)
  • Interview (157)
  • Lifestyle (266)
  • neREDactat (17)
  • Pictorial (66)
  • RED Bucharest (10)
  • RED opinion (97)
  • RED Recommends (179)
  • Uncategorized (1)

Get in touch

Facebook Instagram Youtube

Follow Us

Facebook

Subscribe to stay up to date with our latest thinking


  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
Footer Logo


Termeni si Conditii - Politica de Confidentialitate - Contact

@2018 - REDbyRC. All Rights Reserved.