Concept and Photographer: Victoria Viprada
Hair and style: Oxana Cucerenco
Otfit: Julia Allert
Model: Marina Rusnac
Ne-am obișnuit din ce în ce mai mult cu viața. Din păcate, nu cu cea reală. Cu viața instagramică. Și mai mult decât atât, ne place, ne place atât de mult încât uneori mă sperie. Filtrele au devenit necesare sau, mai rău, indispensabile. „Ujas” cum ar zice prietena mea Românca, ce nu știe limba rusă, dar căreia îi place cum sună cuvântul ăsta. Ujas, da. Căci dacă postezi pe Insta story mămăliga cu brânză și bagi un filtru cu puțină culoare și câteva retușuri, asta nu mai e brânză și nu mai e mămăligă, e aproape fine dining. Dacă îți treci vacanța prin toate filtrele și culorile, nici nu mai contează că nu ești în Monaco. Nici ridurile sau pungile de sub ochi nu mai sunt o problemă, se rezolvă fără operații estetice sau rutina de îngrijire zilnică. Ceea ce nu e rău uneori, dar teribil în unele cazuri. Căci și aici ca și în multe alte aspecte, exagerăm.
Ne trecem relațiile și dragostea prin filtrele Perfecțiunii, cinele romantice și momentele care nu ar trebui împărțite cu publicul larg. Chiar și suferința e mai suferință dacă îi tragem un filtru dramatic și o melodie pe măsură. Păi nu? Dacă tot doare, să doară intens. Și ce dacă azi am cumpărat geanta aia faină de câteva mii de euro dacă nu facem un Boomerang în care să fie etichetat brandul și să hashtag-uim #addicted. Iar când nu ne mai place nasul nostru, îl putem schimba, la fel și buzele sau ochii. Dar sufletul? Ce dezamăgitor, câtă nesimțire, nu au inventat un filtru și pentru asta? Căci ar fi fost totuși ceva exclusiv, să ne mai ascundem și altfel decât doar cu măști. (Nu cele de COVID, deși sunt la fel de insuportabile, le prefer în locul celor pe care le poartă oamenii falși.)
Dar, până se inventează și alte filtre, cu alte opțiuni, mai avansate și mai high level, poate facem o retrospectivă și renunțăm și la cele care ne schimbă deja viața, atât de mult și într-o direcție oarecum greșită. Și eu le folosesc, apoi mă întreb de ce. Cine mai sunt eu dacă mă ascund după filtre? Mă întreb dacă soarele e mai soare, marea mai mare sau Frumusețea mai frumusețe? Căci, până la urmă, ochii noștri nu văd prin niciun fel de filtre, asta e tot ce rămâne în amintirile noastre și tot ce vom căra în bagajul nostru. Și cât de frumoase ne sunt totuși aceste crâmpeie!