Concept: Ana Diaconu
Foto: Claudio Li Calzi
Retouch: Vitalie Chiaburu @vi.retouch
Dress: Radu Rada wedding salon
Make-up: Marina Vîlcu
Hair style: Doina Darii
TEXT: CORINA-MARIA DREAGLĂ
La doar 16 ani, a şi câștigat „Miss Super Model and Beauty Queen”, în Moldova, iar în această toamnă a reprezentat țara noastră la același consurs, doar că în China. E frumoasă, se vede, nu? Şi galantă pe de-asupra, încrezută în propriile forțe, cu multe vise și speranțe.
Model ADmodels Agency
De ce modelling?
Dintotdeauna am fost pasionată de artă: muzică, pictură, dans și fashion. Modellingul m-a învăţat să merg frumos, am aflat multe despre industria modei, bunele maniere, nutriție, actorie, make-up, cum să mă prezint la un casting, cum să pozez şi cum îmi fac portofoliul.
E cool să fii „Miss ………”?
Faptul că sunt încrezută în propriile forțe m-a motivat să mă aventurez în această experiență. Concursul a fost ca o provocare pentru mine, iar titlul obținut mi-a dat o doză mai mare de încredere, m-a valorificat și mi-a oferit mai multe speranțe.
Care este următorul pas, după acest concurs?
Aș vrea să îmi construiesc o carieră în modelling în afara țării, pentru a mă promova la nivel internațional.
Ce părere ai despre lumea modellingului de acasă?
La noi în țară e mai greu să te manifești ca model, ceea ce peste hotare e posibil. Prin urmare, modellingul din Republica Moldova este bun doar pentru a începe.
Modelling: pasiune sau profesie?
Pentru mine, modellingul rămâne a fi totuși o pasiune, însă nu mă îndepărtez prea mult de acest domeniu, în viitor îmi doresc să activez în lumea fashion, mai exact, design vestimentar.
Care e secretul unui model de succes?
Pe lângă frumusețe și parametrii 90-60-90, un model trebuie să fie inteligent, manierat și să aibă atitudine.
Ai poze nud?! În viziunea ta, nudul este artă sau exces?
Nu am pozat nud. Cred că nudul este erotism, însă nu trebuie de confundat cu erotismul vulgar.
Ce pasiuni ai?
Ador să pictez, să schițez piese vestimentre, clădiri sau alte proiecte.
Ce nu ai accepta vreodată?
Nu aș putea accepta persoanele false în viața mea. Persoane care se folosesc de tine doar ca să le fie bine.
Iubești? Ai iubit? Cum se simte iubirea adolescentină și cum trebuie să fie bărbatul alături de care te vezi în viitor?
Iubesc. Iubirea cu greu poate fi definită în cuvinte, cu toate acestea, nu ne putem opri din a căuta definiții. Bărbatul alături de care mă văd trebuie să fie pozitiv, puternic, loial și deștept. O persoană de încredere cu care să mă pot simți liberă.