Text: Doina Popa
Foto: Elena Goroshenco
Natalia Ciobanu
„Moldoveanca de la hollywood” – răspunde rapid la mail-uri, cu sinceritate și cu o bunăvoință pe care nu ai cum să nu o remarci, chiar dacă ea este pe culmile renumelui și în top 100 oameni influenți ai lumii, iar tu ești o jurnalistă de la Chișinău. Ea știe strângerea de mână a președinților de țară, cunoaște din interior mecanismul Băncii Mondiale în Statele Unite, nu se rătăcește la Hollywood, mai mult, e salutată de colegi de platou sau prieteni. Tot ea parcurge mii de km, spre țări slab dezvoltate, oferind sprijin copiilor care nu au speranța zilei de mâine, mulți neavând, elementar, identitate. O dor durerile altora și, cel mai mult, ale celor neajutorați. Astăzi, Mariana Dahan este fondator al fundației WIN, ajutându-i pe mulți să învingă. Dar cum a învins ea?
Un autoportret – cine este Mariana Dahan?
O pasăre Phoenix care renaște din propria cenușă – niciodată nu mi-a fost frică să pornesc de la zero.
În discursul tău pe scena TEDx, spuneai că fiecare om e o frunză pe un ram al unui arbore genealogic. Și când e ruptă frunza ce se întâmplă? Dar când e tăiat ramul? Cum să faci ca frunza să nu se usuce, să nu o ia vântul pe alt tărâm unde pământul să o absoarbă?
Îmi place ce a spus RUMI: „Nu ești o picătură în ocean – ești întregul ocean într-o picătură.” Și cred ca are dreptate, pentru că fiecare frunză dusă de vânt poartă în ea întregul copac – adică duce cu ea toată informația genetică! La fel și omul – mereu își poartă cu el strămoșii în ADN-ul lui. Chiar dacă m-am stabilit de mai bine de 20 de ani în străinătate, port în mine tot ce tărâmul moldovenesc a putut să-mi ofere.
Cum a fost drumul tău din satul Grimăncăuți, până în topul celor mai influenți oameni din lume, a celor de la Forbes?
Lung și dificil. Uneori cu hopuri, dealuri și prăbușiri. Însă am știut ce vreau și am muncit mult... foarte mult, ca să ajung acolo unde sunt acum. Mulți îmi spun că „am avut noroc” – și eu sunt de acord! Însă norocul, la fel ca și talentul – fără muncă devine inutil.
Ai plecat de acasă în lumea mare la o vârstă foarte fragedă. De unde ai avut atâta curaj și maturitate atunci, ca să te avânți în lupta pentru visul tău?
Eram o fetiță care își ținea de mână visele mari... prea mari pentru un sătuc micuț de la nordul Moldovei. Aveam 11 ani când am început să învăț franceza. Închideam ochii și îmi închipuiam cum mă plimb pe holurile de la Château de Versailles, pe străduțele înguste și luminoase ale Parisului. Acel Paris pe care eu l-am văzut atunci doar în manualul de franceză. Această meditație era ca un refugiu pentru că oamenii din sat mă credeau ciudată: mama era asistentă medicală, părinții ei erau orfani, tatăl meu nu lucra, iar bunicii din partea tatălui meu erau fermieri. Pe scurt, eram săraci, de aceea înțelegeam că ai mei nu vor avea bani ca să-mi cumpere o călătorie la Paris.
Astfel, limba franceză a devenit singura mea evadare. Am început să o studiez sârguincios, la liceu am câștigat de 3 ori Olimpiada Națională la Limba Franceză. Când am împlinit 18 ani, am câștigat o bursă de studii în Franța, așa am văzut pentru prima dată Parisul! Primul loc pe care l-am vizitat când am ajuns acolo a fost Palais de l’Elysée – la o întâlnire cu președintele Jacques Chirac.
Te-ai simțit vreodată discriminată pentru că ești din Moldova?
Atunci când am plecat în străinătate, puțini oameni știau cu adevărat despre Moldova. Pe atunci, toate clișeele despre fetele est-europene erau că acestea se căsătoreau cu bărbați occidentali pentru a obține pașaportul străin. Eu am ajuns la Paris pe cont propriu, câștigasem o bursă pentru studii. Cu toate acestea, în ochii lor mai exista o diferență dintre mine și ei – pentru că nu aveam încă o identitate franceză, un pașaport francez.
Recunosc, oamenii au fost puțin reticenți față de mine la început, pentru că nu eram ca și ei, dar le-am demonstrat de fiecare dată că le merit încrederea și respectul. Într-adevăr, am fost nevoită să le demonstrez valoarea mea, până am obosit… Atunci pur și simplu m-am oprit, am încetat să mai demonstrez ceva și am început să merg contra xenofobiei și rasismului. Lumea este un loc foarte divers în aceste zile și trebuie să fim capabili să îmbrățișăm diferențele noastre și identitatea tuturor.
Într-un interviu, precum și cu alte ocazii, ai menționat, la fel ca Eugen Doga, apropo – „Casa mea este planeta Pământ”. Ce-ți oferă această lărgire enormă de orizont?
Oamenii nu trebuie să se limiteze la hotarele unei singure țări, pentru că planeta este casa noastră. Stephen Hawking a spus că, atunci când privești din cosmos, vezi doar o singură omenire, unde toți sunt egali în fața destinului uman.
Un cetățean global nu renunță la identitatea personală sau apartenența la o țară, cultură sau etnie. Identitățile tradiționale continuă să ne alimenteze existența, modelându-ne de la naștere.
Dar, ca urmare a trăirii într-o lume globalizată, constatăm că avem un strat suplimentar de responsabilitate: modelarea Lumii noastre și transformarea acesteia într-un loc în care fiecare este recunoscut, apreciat și implicat. Cetățenii globali sunt membri ai unei comunități mondiale de oameni care împărtășesc această filozofie.
Ce părere are soțul tău despre această „filozofie” a vieții tale?
Este de acord, și nu doar pentru că îl cheamă Stephane ca și pe Hawking, dar că împărtășește aceeași viziune de egalitate, fraternitate și solidaritate – atât de necesare pentru o societate prosperă.
De fapt, grija și susținerea soțului s-a văzut în povestea frumoasă cu rochia ta de mireasă. O poți dezvălui și în acest interviu?
Într-o zi am citit povestea Alinei, o tânără din Moldova care suferea de cancer, iar prietenii ei încercau să adune bani pentru tratament. Atât de tare m-a marcat istoria ei, încât am vrut să contribui și eu. Din cauză că era o sumă mai mare, am hotărât să-mi vând rochia de mireasă, iar banii câștigați să-i redirecționez Alinei.
Știind cât îmi este de dragă rochia, soțul nu mi-a permis să o vând altcuiva și... a cumpărat-o el! A fost un gest nobil și romantic. Așa am reușit să contribuim la salvarea unei vieți, iar rochia mea de cununie a rămas acasă, la locul ei. Apropo, de atunci o îmbrac la fiecare aniversare a noastră! De exemplu, anul trecut am sărbătorit în ea 15 de ani de căsnicie, pe o insulă a Oceanului Pacific.
Putem spune că susținerea soțului tău este secretul echilibrului dintre o familie fericită și o carieră de succes?
Absolut! Sheryl Sandberg, autoarea best sellerului „Lean In”, a menționat că alegerea partenerului de viață este cea mai importantă alegere de carieră! Cu alte cuvinte, a avea un soț care te sprijină este cel mai mare succes profesional în viața unei femei. Stephane este cel care mă încurajează să merg și mai departe. În timp cât eu mă concentrez pe un proiect important, sau merg la o conferință pe câteva zile, soțul meu este cel care va avea grijă, în lipsa mea de acasă, și de copii. Este umărul de care pot să mă sprijin și în care am încredere totală.
Ai o carieră impresionantă pe care ai construit-o timp de un deceniu la Banca Mondială în Statele Unite, după ce ai absolvit studiile la Harvard și MIT. Recent ai lansat o inițiativă destul de mediatizată în state – Fundația WIN, acest lucru a avut loc pe insula privată a magnatului Sir Richard Branson. Povestește-ne mai multe despre această misiune.
Peste un miliard de oameni nu pot dovedi cine sunt. Fără un act de identitate, acești oameni nu pot beneficia de serviciile de bază, cum ar fi: asistența medicală, educație, servicii bancare, ajutoare sociale, ei nu pot nici măcar să meargă la vot. Fără un act de identitate, aceste persoane sunt practic invizibile – statisticile oficiale nu-i iau în cont.
Peste 600 de milioane dintre ei sunt copii și minori. Acești minori neidentificați pot cădea cu ușurință pradă traficanților, care falsifică actele de identitate și îi vând în sclavie modernă, sau îi duc în comerțul de organe.
Această situație se va agrava dacă conflictele, războaiele, schimbările climatice vor continua. Majoritatea refugiaților nu au acte, deci ei sunt posibile victime ale acestui sistem. Fundația noastră își propune să-i scoată din umbră pe oamenii invizibili.
De aceea ți-a venit ideea de a face un film despre oamenii invizibili? Cum ai ajuns la Hollywood?
Da, am ajuns la Hollywood deoarece îmi doream să spun povestea oamenilor invizibili printr-un film. Nu am făcut niciodată un film, de aceea a trebuit sa învăț din mers meseria de realizator! Recunosc, am avut șansa să colaborez cu adevărați titani de la Hollywood. Fără modestie, pot să menționez că echipa mea de filmare are în palmares 10 premii Emmy. A fost într-adevăr o experiență de neuitat! Chiar dacă a trebuit să filmăm în mai multe colțuri ale lumii, iar munca pe platourile de filmare a fost destul de dificilă. Acest miliard de oameni fără identitate s-a regăsit în întuneric, sunt invizibili în timp ce trăiesc în umbrele economiei, la marginea societății. Am vrut să arunc o lumină asupra lor, intitulând filmul „Shadows in the Dark”. Acest documentar va ieși în SUA la toamnă.
Am vrut să spun latura umană a poveștii. Am vrut să privesc dincolo de statisticile reci și să reunesc istorii reale care arată viața din spatele numerelor, dar și potențialul unei schimbări, în următorii ani.
Cu toții am urmărit curentul #MeToo de la Hollywood. Crezi ca acest curent a adus o schimbare acolo?
Mișcarea #MeToo a fost lansată împotriva hărțuirii sexuale. La început a fost un strigăt al actrițelor și al tuturor femeilor din industria filmului de la Hollywood. A avut un efect de ondulare în toată lumea, dincolo de Hollywood. Astăzi, deși există o mai mare reprezentare a femeilor în industria cinematografică decât a existat până acum, încă nu putem vorbi de egalitate. Femeile de culoare sunt încă subreprezentate și nu există nicio salarizare egală: bărbații actori sunt încă plătiți mai mult pentru același tip de rol. Dar mișcarea #MeToo a arătat lumii o altă parte a Hollywoodului. Lumea în care trăim se schimbă și, odată cu ea – principiile și valorile noastre.
Am observat o frumoasă prietenie între tine și actrița Amber Heard. Cum a ajuns ea să devină una din ambasadorii Fundației WIN?
Actrița și activista civică Amber Heard se implică în mai multe organizații care ajută femeile și copiii din comunitățile vulnerabile. Așa am ajuns să colaborăm împreună la Fundația WIN. În discursul ei de la United Nations Survivor Townhall, unde a participat alături de Olivia Nunn, Amber și-a exprimat sprijinul deplin pentru femeile marginalizate, după ce s-a autodescris ca o „femeie albă cu un profil relativ înalt” din industria divertismentului, care a avut de suferit în urma violenței domestice. „Imaginează-ți soarta femeilor cu venituri mai mici, care provin din minorități religioase sau etnice... Imaginează-ți cât le este de greu.” Visul meu este ca să avem cât mai mulți activiști care ne vor ajuta să luminăm destinul femeilor care încă trăiesc în întuneric și suferă în tăcere.
Apropo, Amber a fost implicată într-un scandal cu fostul ei soț Jhonny Depp. Acest scandal s-a rotit în jurul violențelor domestice. Cum este Amber de fapt? Cea adevărată, nu cea pe care o arată presa galbenă?
Ce am învățat la Hollywood, este că există mulți actori buni! Și este foarte greu să distingem între personalitatea reală și un fel de rol pe care îl joacă fiecare, chiar și în viața reală. În plus, este aproape imposibil să înțelegem ce se întâmplă într-un cuplu. Unul normal, ca să nu mai vorbim de celebrități. Amber este o fire sensibilă, chiar fragedă uneori. Sub armura unei femei puternice, se află o persoană care a suferit discriminare și abuz, inclusiv pentru fapul că este una dintre puținele actrițe de la Hollywood care și-au destăinuit bisexualitatea.
În fiecare an, în Republica Moldova, una din două femeii este supusă violenței domestice, iar una din trei femei nu a raportat niciodată violența și a ales să sufere. Cum crezi, de ce femeile din Moldova refuză să-și denunțe predatorul?
Frica. Frica față de bărbatul care o maltratează, frica față de ce va spune societatea, frica de o schimbare...
Poziția mea ca activistă civică față de violența în familie este de a încuraja femeile victime ale violenței domestice de a căuta ajutorul de care au nevoie. Deseori, decizia lor va afecta nu numai priopria lor viață, dar și cea a copiilor.
Ca Ambasador global pentru organizația britanică Hope and Homes for Children (HHC) și filiala sa în Moldova – Copil Comunitate Familie (CCF Moldova), militezi pentru închiderea orfelinatelor și creșterea copiilor în medii familiale. Crezi că dacă ar dispărea violența domestică, ar dispărea și orfelinatele din Moldova?
Aș vrea să spun „da”, pentru că femeile apreciate, fericite și susținute nu-și vor abandona copiii în orfelinate. Din păcate, însă, situația este mult mai complexă, și sunt mai mulți factori care contribuie la creșterea numărului de copii abandonați în orfelinate. Sărăcia este, deseori, un factor dominant.
Datorită Fundației WIN, multe familii vulnerabile cu copiii lor – inclusiv în Republica Moldova – au obținut ajutorul financiar necesar pentru a supraviețui această criză pandemică. Practic datorită acestui ajutor, părinții nu și-au dus copiii la orfelinat. Crezi că orfelinatele sunt cuiburile unde se cresc oamenii invizibili?
Pentru copiii din familii vulnerabile, criza de coronavirus nu este doar o criză de sănătate – îi pune în pericol sever să-și piardă casele iubitoare și copilăria în neglijența unui orfelinat. Părinții, care au trecut deja prin greutăți imense pentru a-și crește copiii, și-au pierdut locul de muncă sau sănătatea lor, din cauza crizei. Acești părinți disperați sunt acum la un pas de separare cu copiii lor: elementar nu au cu ce să-și hrănească copiii, de aceea unii nu au altă opțiune decât să-și plaseze copiii în orfelinate... Copiii care au fost trimiși în instituții specializate în timp de pandemie, se confruntă acum cu un nivel crescut de neglijență, ba chiar și infecție din cauza lipsei de personal.
Uneori cad prin crăpăturile sistemului și dispar, fără nicio dovadă a identității lor personale. Acești copii sunt invizibili, fără voci și uitați de toți... Iată de ce noi am hotărât să-i ajutăm.
Menționezi, de asemenea, despre sclavie modernă, trafic de ființe umane, trafic de organe... sunt business-uri mondiale enorme și totuși cât timp ne simțim feriți, nu conștientizăm amploarea și gravitatea acestor crime. Cum îți explici, de ce oamenii sunt atât de diferiți și de unde apar traficanții, răufăcătorii, ucigașii?
Tare mi-ași dori să am un răspuns la această întrebare. Doar dragostea și căldura familiei pot să zidească o lume fără copii nefericiți și orfelinate! Doar iubirea și grija ne poate feri de aceste patimi.
Ajutând acești copii aflați în pericol de moarte... simți ca și cum îi transformi în păsări Phoenix?
Într-adevăr, acum, că mă întrebi – conștientizez acest lucru. Am fost și eu cândva un copil care – în mod simbolic, desigur – a fost lăsat să ardă și să se renască ca o pasăre Phoenix. Nu mi-a fost ușor. De aceea vreau să ajut alți copii ai lumii să se ridice din cenușă, să-și îndrepte aripile și să se înalțe în zbor.
