REDIORIAL
Spring again… Bujori, hortensii, anemone, crini, dalii și flori de colț, minune sub bolți de primăvară. Poți fi oricare. Lasă-ți petalele la vedere. Înflorește!
Pline de speranță inimile. Și zburdăciune.
Revista asta este despre visuri împlinite. Despre parcursuri foarte diferite de la primul pas făcut cu speranță sau disperare, până la ACEL CEVA realizat, al tău.
Inspiră-te din confesiunile Cristinei, care a adus celebrul brand cu soluții pentru păr Floractive acasă și în România. Descoperă povestea lui Marius care a făcut Marlene, cocktail barul retro de pe strada București. Gustă din povestea Alinei, care a făcut actorie, televiziune și… tot ce a vrut până la urmă! Chiar dacă unele alegeri au fost toxice sau neînțelese de unii, sunt alegerile ei. Încă nu e târziu să alegi sau să mai cotrobăiești prin minte ca să găsești visuri ascunse, înăbușite de frici sau de deștepți care ți-au spus că n-o să meargă. Primăvara asta validează orice nebunie.
Naște oportunități primăvara asta. Observă-le. În fiecare oră sau secundă Universul îți trimite punți pe care să le treci sau brațe de care să te apuci ca să te ridici. Doar observă-le.
Glasul interior cere să-l asculți. Fă-ți timp pentru el.
Ai încredere că primăvara asta e a ta. Cea mai frumoasă de până acum!
Gândul că vei reuși te face să te simți bine, nu? Nu fi temător. Universul nu iubește îndoiala, lașitatea sau frica.
Arzi. Trăiește cu pasiune. Pentru că neapărat vine o zi, o vârstă când pasiunea va ceda locul altui cuvânt, sentiment, stări.
Iar asta e INEVITABIL.
Nu există NU. Orice este posibil dacă visezi și faci primul pas spre vis. Și nu contează dacă ai sau nu ai banii. Nu contează ce va zice colega sau prietena ta. Nu contează dacă va fi un eșec. Va fi lecția ta. Lecția eșecului tău propriu. Și vei încerca iarăși. Pentru că așa suntem noi, femeile. Construite să facem pași, să susținem, să inspirăm, să iubim, să emanăm plinătate.
Cu drag, Rodica Ciorãnicã