FOTO: Mihail Turculeț
TEXT: Corina-Maria Dreaglă 
Rochii: Privato

O poveste de dragoste atipică

Cum l-ai cunoscut pe Sergiu?
L-am observat atunci când mă așteptam cel mai puțin. Când savuram la maxim perioada de a fi în afara oricărei relații de dragoste. Spun „l-am observat” pentru că până la prima noastră întâlnire, vorbisem de câteva ori la telefon și pe rețele sociale. Îl tot invitam la interviuri, dar niciodată nu ne văzusem. Se întâmpla că această sarcină i-o cedam mereu altui reporter.
Aproape doi ani mai târziu ne-am întâlnit pentru prima dată, la aerodrom. El fiind și pilot, tocmai aterizase. Am mers unul spre altul și ne-am îmbrățișat atât de strâns, de parcă ne știam de-o viață și acest lucru era la ordinea zilei. Ciudat, enigmatic… și frumos în același timp. Cred că a fost dragoste la prima vedere. Din ziua aia suntem împreună.

Cu ce te-a cucerit?
Prin felul lui de a fi. E foarte diferit, gândește larg, liber, nu-și impune bariere, e idealist, perseverent, talentat și obiectiv. Sergiu e un bărbat în adevăratul sens al cuvântului. Un lider înnăscut. Știe să-și facă prezența. Știe să mă iubească. Iar mai nou, un tată superb.
Inelul de logodnă are o istorie (cu final trist)… Acum, e doar o amintire sau a fost înlocuită bijuteria?
Regret enorm că mi-a fost luat, fie că l-am pierdut sau mi l-a furat. Esența nu se schimbă. Trebuie să recunosc, pe lângă valoarea emoțională, valora mult și financiar… Dar, nimănui nu i-a reușit să-mi ia ce este cu adevărat mai prețios, dragostea față de Sergiu. Bijuteria nu a fost înlocuită. Mi se pare nonsens, cel puțin la moment.

Erați în febra pregătirilor și totuși, s-a anulat! O petrecere de nuntă va mai fi sau altele sunt prioritățile deja?
Am schimbat sarmalele pe două bilete la avion. Trebuie să fii ca noi ca să amâni/anulezi nunta cu două săptămâni până la eveniment. (Zâmbește)
Nu regret o clipă decizia luată într-un sfert de secundă. Atunci am înțeles cât de mult ne simțim reciproc și că avem aceleași priorități. Ne amintim cu mult haz despre asta. Totodată, vom păstra mereu în amintire luna noastră de miere, în Portugalia.

Totuși, aveți curiozitatea de a vă vedea mire și mireasă?
Eu și Sergiu ne dorim ca dragostea ce ne-o purtăm reciproc să ne țină împreună, nu jurămintele pe care ni le-am rosti în fața mai multor oameni. Ambii avem impresia că prin ritualul de nuntă, vom strica magia.

După cinci ani, cum sunteți voi? Cum s-a schimbat relația în timp?
În acești cinci ani, au apărut doi copii. Respectiv, în sfârșit, Sergiu vine de la serviciu mai devreme de 21:00 și, odată cu apariția lui în casă, eu mă închid în baie pentru câteva minute, știi tu, să mă detașez puțin de copii. (Zâmbește)
Chiar și așa, nu rezist mult. Clipele de pupici și îmbrățișări sunt mai dulci la despărțiri și revederi. Adevărul e că și atunci când rămânem fără copii, gândurile și dialogul tot la ei duc. Am trecut de la etapa „vreau/nu vreau” la „trebuie”, dar nu ne stresează acest lucru, e absolut firesc. Suntem și mai deschiși unul cu celălalt.  

Cum a fost a doua sarcină? Cum trăiești sentimentul de mamă la puterea a doua?
Au trecut aproape cinci luni de când am născut a doua oară și m-am prins adineauri la ideea că am uitat cum e sentimentul de femeie însărcinată. Ca și copiii, sarcinile au fost foarte diferite. Cea din urmă, greu de tolerat, dar am reușit și îi sunt recunoscătoare lui Sergiu pentru grijă și încurajări. Îmi place rolul de mamă. Cred că mi se potrivește perfect. Zilele trecute, Aris mi-a spus că sunt cea mai bună prietenă a ei, iar seara mi-a cântat înainte de somn și m-a pupat pe frunte, crezând că dorm. M-a copleșit. La scurt timp am și adormit, iar aseară i-am mărturisit că a fost cel mai dulce somn din ultima perioadă.

Felul în care arăți, cu siguranță se datorează orelor de sport pe care le practici cu regularitate. De ce anume în aer liber?
Mereu mi-a plăcut sportul. Când eram mici, eu și surorile mele ne țineam una pe alta de picioare și făceam abdomene. Tata se trezea în fiecare dimineață odată cu soarele și făcea diferite exerciții de înviorare. Păcat că s-a lenevit în timp.
Sportul cu antrenorul, în aer liber e un trend pe care l-a dat Sergiu. Foarte mulți ne-au urmat exemplul. Dat fiind faptul că pandemia ne-a limitat accesul la club, în sala de forță, am creat-o pe stadionul din fața casei. O idee absolut genială. De când s-a lăsat frigul, cu mare greu am revenit în încăpere. Nu e același feeling, dar nici nu mă dau bătută. Din aprilie revenim la antrenamentele sub cerul senin.

Cât de diferită e Silvia, de astăzi, în comparație cu cea de 7 ani în urmă?
Schimbările se produc în mod firesc. Odată cu experiențele trăite, m-am maturizat. Este un lucru absolut normal. În cazul dezvoltării mele, au contat mult și oamenii pe care i-am întâlnit în acest interval de timp. Acum șapte ani, aveam 25. Lucram la PRO TV, savuram fiecare interviu pe care-l făceam, fiecare eveniment la care mergeam să filmăm și nu numai. Închiriam un apartament simplu și îmi petreceam serile în compania pisicii mele. Probabil că în esență nu m-am schimbat mult. Mereu sunt optimistă și recunoscătoare Universului pentru tot ce-mi oferă. La 30 am simțit marea schimbare din capul meu. Am devenit mai răbdătoare, înțeleaptă și împlinită. Nu mi-e frică să spun că sunt fericită.  

Lecția ta de viață?
Am doar 32 de ani. Probabil că lecțiile de viață sunt diferite în funcție de anii petrecuți în această lume... Spun cu certitudine că atragi ceea ce ești, ce gândești.
Dacă ai reveni în trecut, ce ai schimba? Ce ți-ai spune?
Probabil nimic. Fiecare pas corect sau greșit m-a adus în acest punct. Nu mă consum niciodată cu „ce-ar fi fost dacă…”.
Sună a clișeu, dar totuși, care e rețeta unei căsnicii fericite?
Ai așteptări, ai dezamăgiri. Oferă-i spațiu și respectă-i libertatea partenerului, acceptă-l așa cum este, pentru că anume cu aceste calități și defecte te-a cucerit. Nu încerca să-l schimbi, revizuiește-ți tu atitudinea și comportamentul față de el. Ascultă-l și asigură-te că l-ai și auzit, comunică mereu sincer și deschis. Uită pentru totdeauna de reproșuri, tu nu ești mai presus decât partenerul tău ca să ți le permiți. Lipsește-ți copiii, părinții sau amicii de un episod ca în telenovele presărate cu certuri și ofense. În rest, ai undă liberă la a simți fluturii în stomac prin diferite cuvinte dulci, complimente pe care i le adresezi cu și fără motive.

Cum te vezi peste cinci ani?
Cu fete și mai mari, cu escapade doar în doi și strălucind pe sticlă.

Ce e iubirea? Durează trei ani? Și după trei ani, ce e?
Când ne întrebăm dacă iubim pe cineva, atunci nu iubim. Iubirea nu se descrie, nu se măsoară și nu se povestește. Iubirea se simte. Așa cum sufletul este invizibil, dar care ne oferă consistență, culoare, emoții, așa e și iubirea. După trei ani, tot e iubire, poate chiar mai profundă, plină de recunoștință.

Așa cum simt...

Fericire... înseamnă recunoștință. Nu există dimineață în care să nu-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru faptul că ne-am trezit din nou. Serios. Și în clipa aceea sunt foarte fericită. Îi pup și-i îmbrățișez pe toți ai mei. Fericirea e în noi, dar nu știu de ce, avem impresia că e în declanșatori. Și tocmai din acest motiv, tot suntem în căutări disperate.
Dezamăgire… apare atunci când ai așteptări.
Amintirile… ne arată tabloul real despre cine am fost și cine am devenit.  E oglinda evoluției noastre.
Teamă… apare de la necunoaștere.
Banii… ne gândim la ei și-i râvnim doar atunci când nu-i avem.
Despărțire/divorț… indiferent cât de diferiți am fi, femeie sau bărbat, absolut cu toții trecem prin cele cinci faze pentru a depăși momentul unei despărțiri: negare, furie, negociere, anxietate/depresie, acceptare. Uite aici, în ultima fază urmează cel mai frumos sentiment, libertatea.
Al treilea copil… îl vom îmbrățișa cu multă căldură și iubire toți patru.
Intervenții estetice… nu am și nici nu judec femeile sau bărbații care apelează la chirurg pentru a-și îmbunătăți aspectul fizic.
Nostalgii… apar atunci când ai lăsat o virgulă sau puncte de suspensie.
Iubesc… fără să mă întreb, de ce sau pentru ce. Când apar întrebările, apare rațiunea, iar iubirea e total opusul acesteia. Iubirea e emoție. E ceva inexplicabil și-n asta constă magia.  
Iert… mereu. Nu-mi asum comportamentul altcuiva. Ignor vorbele urâte în adresa mea și merg mai departe.
Niciodată… să nu te pierzi pe tine. Niciodată să nu le permiți celor din jur să te modeleze după placul lor, pentru că, într-un final vei fi deformat.
Concurența… înseamnă evoluție.
Sacrificii… din fericire, până acum am făcut doar alegeri, nu și sacrificii. Sper să nu vină niciodată ziua aia.
Succesul… este recompensa râvnită pentru munca depusă. O stare pe care o savurez din plin și realizez cât de mândră pot fi de mine.
Dependență... apare atunci când nu ai sau nu vrei să ai alternative. Ar fi bine dacă am fi dependenți doar de stihii, așa cum ne-a creat natura.
Mașina visurilor… gusturile mi se schimbă în funcție de evoluția mea… Cert e că, acum mulți ani am visat, în taină, la mașinile pe care le conduc momentan. Ori de câte ori sunt la volan, la călduț, cu muzica preferată, iar după geam e frig și plouă, îi sunt recunoscătoare lui Sergiu pentru confortul pe care mi l-a creat.
Familia… e sacră.