Text: Zina Bivol
Foto: Ion Pleş Alexandru
Vlad Marcoci este un mix de povești radio, TV și viață reală. Cu o carieră ce a prins rădăcini adânci în mass-media, el continuă să fie un nume cunoscut ca prezentator radio și TV, dar și ca director de programe, artist voiceover și prezentator de evenimente. Deși poartă în părul lui mai multe fire de argint, asta îi oferă un plus de înțelepciune și caracter la toată personalitatea. Are un umor sănătos, iar prin asta reușește să îmbine munca cu bucuriile simple ale vieții de zi cu zi atât acasă, cât la birou.
Autoportret. Jumătate de secol în buletin, dar mai tânăr la chip – așa zic alții (cel puțin, ziceau mai devreme, dându-mi cu vreo cinci-zece ani mai puțin). Uneori (poate chiar destul de des) – copil în suflet. Mă trădează argintul din părul meu. Meticulos până la nivel de mecanică cuantică în unele domenii și absolut absent în altele. Pragmatic, cumpătat, dar și risipitor. Și nu, nu e vorba de bani. Fericit părinte întârziat (la aproape 33 de ani) a doi copii frumoși care nu sunt prea fericiți (probabil, din cauza vârstei lor, pubertate) de tatăl lor. Dar nu-i nimic, las’ că vă tai eu internetul!
Cum a început parcursul tău în jurnalism? Pentru început, hai să le spunem lucrurilor pe nume: nu sunt jurnalist. Am studii în radioelectronică, arhitectură și chiar în aviație, dar nu în jurnalism. Sunt prezentator. În primul rând de radio, apoi de evenimente și, mai nou, de TV. Așa, de vreo 15 ani. E singurul job în care m-am reținut mai mult de trei ani. Dar acum îmi cumulez mai multe roluri – director de programe la radio Jurnal FM, prezentator radio, prezentator Jurnal TV, artist voiceover, prezentator de evenimente, actor de film etc.
Cum a început? În 1995. Eram ascultător de radio cu player în urechi, îndrăgostit de muzică (dar nu chiar audiofil, pe atunci nu puteai să fii). Eram student la Facultatea de Urbanism și Arhitectură a UTM. Apăruse un post nou, radio Nova, care, pe urechea mea, difuza muzică de pe CD, nu de pe casete, ca celelalte posturi. Anunțaseră un concurs pentru locurile vacante de prezentatori, cerând o casetă demo. Nu aveam microfon acasă, dar aveam experiență de DJ și MC în discoteci de gașcă și de oraș și studii în radioelectronică. Așa că, conectând căștile de la Walkman la intrarea casetofonului, am făcut câteva înregistrări. Din 12 pretendenți, au fost aleși doar doi – și unul dintre ei eram eu.
Eșecul care te-a făcut mai puternic? Începutul carierei mele în radio a fost, într-un fel, un eșec. Dacă poate fi numit așa. Pentru că un rateu nu este decât o parte din experiență în atingerea scopului pe care ți-l pui. Am fost alungat de la primul post de radio. Poate din cauza incompetenței – eram foarte verde atunci – sau, poate, din invidia colegilor. Nu știu. Adevărul este că patroana mă simpatiza și am revenit la acel post de radio mai târziu, dar nu pe mult timp. Și nici faptul că nu mai fac arhitectură nu-l pot considera un eșec. Studii care formează un mod de gândire aparte, care te ajută să percepi lucrurile mai clar, în orice domeniu ai activa. În plus, studiile în arhitectură mi-au fost utile la proiectarea celor două sedii Jurnal Trust Media, începând din 2017.
Ce nu te-ar doborî niciodată și motivele pentru care nu cedezi? Încăpățânarea? Probabil. Fără această trăsătură de caracter nu poți atinge scopurile pe care ți le propui. Dar, dacă nu o poți controla, ajungi în altă extremă. Alt motiv evident pentru care nu cedez este familia. Ce altceva te poate face să simți, venind acasă obosit după muncă, că mai trebui cuiva? Mai ales ținând cont de faptul că sunt unicul „vânător”, care o întreține.
Cum faci față zilelor în care lucrurile nu merg așa cum îți dorești? Zen? Nu, n-am timp. Feng shui? Nici vorbă. Înjurăturile! Da, aceasta e cea mai eficientă cale de a te debarasa de energia negativă acumulată odată cu neplăcerile. Important este să nu te audă alții. Glumesc. Când sunt la volan, soția mea mă înjură de pe locul pasagerului. Pe de altă parte – oare există zile în care totul merge așa cum îți dorești?
Ce te motivează să rămâi în radio după atâția ani de experiență? Probabil vârsta. Nu doar pentru că am obosit să schimb domenii de activitate de la arhitectură, construcții și design interior la tipografie și aviație. În anii '90, începutul radioului privat din Moldova era marcat de lipsa vocilor mature. Atunci, noi, tinerii entuziaști și lipsiți de experiență și cunoștințe de cultură generală, încercam să captăm atenția adulților, care reprezintă auditoriul cu putere de cumpărare. Astăzi mă bucur să fiu mai în vârstă decât media ascultătorilor, deci mai credibil. În plus, îmi place să transmit tinerelor generații experiența acumulată în acești ani. Și, în plus, vocea unui bărbat devine ca vinul – mai bună pe măsură ce îmbătrânește.
Ne schimbă banii odată cu experiența? Hmmm... Fericirea nu constă în bani, ci în cantitatea lor? Hai să fim onești, într-o economie mică și săracă precum este Moldova, prezentatorii, chiar și cei de TV (remarc, onești), nu merg cu limuzine. Cel puțin nu toți. Nu pot spune că trăiesc în sărăcie. Da, nu socotesc banii până la următorul salariu, frigiderul este plin, slavă Domnului. Dar m-am învățat să trăiesc pe cât câștig. Nu cheltuiesc mai mult decât am. Spre deosebire de soția mea, care are cardul de pe contul meu (zâmbește).
De fapt, țin minte clar momentul când am achitat ultima datorie. Vreo douăzeci de ani în urmă. A fost ca o piatră aruncată de pe suflet. De atunci – istorie creditară zero și doar datornici către mine. Până mai recent, cu ipoteca...
Tată de băiat și de fată. Ce ai vrea să știe despre tine? Tare mă tem că sunt mai multe lucruri pe care aș vrea să nu le știe. De exemplu, cât mă costă (și nu doar financiar) fericirea lor. Dar aș vrea să știe – de fapt, să realizeze – cât de mult îi iubesc, în pofida disensiunilor legate de vârsta lor adolescentină și încercărilor mele stângace de a-i aduce înapoi la viața reală, din cea virtuală, pe care o oferă internetul, jocurile și rețelele de socializare. În pofida banalei lipse de timp pentru comunicare. Gata, trebuie să mă organizez...
Cum te topește mezina și cât de mult te lași amăgit? Mă topesc eu, ea nu trebuie să depună niciun efort pentru asta. Poate doar o privire. Înțelege ea oare? Mă tem că la 14 ani și în lipsă acută de comunicare, cu regimul meu de muncă, nu prea înțelege. Mai ales atunci când tata îi face observație pentru sumele cheltuite lunar pe internet mobil, peste cei 10 GB din abonament și Wi-Fi acasă. Oricum, ea este una dintre cele trei femei cele mai dragi din viața mea. Mama, soția și ea. Eu i-am ales numele. Unul puternic, sonor. Catinca. Екатерина Владимировна.
Ai o rutină specială care te ajută să începi ziua cu energie și inspirație? Desigur! Dorm până la amiază. Asta după ce ajung acasă pe la unsprezece seara și iau cina pe la miezul nopții. Cum, voi nu mâncați după ora 12? Păcat, tare gustos! Nu-mi aparține gluma, dar e relevantă. Atunci când ești pe sticlă, în direct, la 21:30, trezirea de dimineață este incompatibilă, altfel nu arăți ca viu pe ecran. În plus, noaptea mai redactez înregistrările voiceover care mi-au fost comandate pe parcursul zilei. În plus, acest regim se mulează perfect pe nedorința copiilor de a se culca devreme. Soția nu are decât să se conformeze.
Ah, da, mi-am luat și abonament la sală! Câteva luni în urmă. Dar văd că nu se prea mișcă lucrurile, nu slăbesc deloc. Poate trebuie să intru pe la ei să aflu ce nu e în regulă?
