Interviu de Rodica Ciorănică
La 36 de ani de la naștere și 18 ani de carieră muzicală, își face cel mai dorit cadou - un concert dublu aniversar, la Palatul Național „Nicolae Sulac”, alături de artiști precum Adrian Ursu, Guz, Surorile Osoianu, Fetele din Botoșani, Ethno Republic by Marcel și Cornelia Ștefăneț.
Ce întrebări își pune Natalia Gordienko la această minunată vârstă pentru o femeie? O vârstă în care viața și dragostea încep să pulseze tot mai armonios și dulce... Vârsta feminității care strălucește, care este efervescentă, care vrea să ofere cât mai mult. 36 de ani este despre un alt început.
1. 36 te sperie?
Mi se pare că fiece vârstă are grația și farmecul său. Cred că și la 50 voi spune, în interviuri, că am 50. Totul depinde de împlinirea interioară, iar eu mă simt împlinită și fericită. Fac muzică, ceea ce iubesc cel mai mult în viață și am un fiu minunat. Îmi lipsește un bărbat pe care să-l iubesc și să mă iubească, care să-mi completeze fericirea, dar toate la timpul lor! Puzzle-ul se adună, încetișor, la acest tablou pe care mi l-am desenat cândva, deși, poate e mai bine să nu desenăm nimic ca să nu ne doară dezamăgirile.
2. Cum reușești să arăți așa, într-un fel, de zile mari?
Acum câteva zile cineva mi-a scris un comentariu: „Îmi place copilul din tine.” Atunci am înțeles că am reușit să păstrez această inocență și bucurie copilărească. Probabil, cel mai grav lucru care ar putea să mi se întâmple, ar fi să pierd această stare, acest copil interior. Indiferent de stările pe care le trăiesc, oricât de înrăită aș fi, mi-e frică de un lucru - să nu ajung vreodată o persoană uscată, pragmatică. Eu trăiesc cu inima și cu emoțiile, deși uneori îmi doresc să fiu mai rațională. Totuși, rămân așa cum sunt, așa prefer să trăiesc. Sunt luminoasă, pozitivă, ușoară, ca majoritatea oamenilor din zodia Săgetătorului. Mă străduiesc să mă înconjoare oamenii buni, iar pe cei răi Dumnezeu mi-i înlătură din viață. Mi-a lăsat acei profesori corecți, care mă învață doar de bine. Ce-i drept, am de multe ori senzația că îmi cade cerul pe umeri și că mâine e sfârșitul lumii. Dar sunt niște stări care trec și mă conving că totul are un sens, pe care o să-l aflăm, mai devreme sau mai târziu.
Vorbind despre exterior, artistul e obligat să arate bine. Prima părere contează. Așa cum după prima frază omul va înțelege dacă vrea să te mai asculte sau nu, la fel e și cu aspectul fizic. Eu de la 20 de ani am început să am mai multă grijă de mine și sunt de părerea că e mai bine să apelăm la proceduri și cosmetolog mai devreme, decât prea târziu. Mă străduiesc să fac masaje de diferite tipuri, apelez la aparatele performante, mă bucur de cosmetologia non-invazivă pentru corp și păr. Sunt sigură că orice femeie poate să-și acorde puțin timp, fie și în condiții casnice.
3. Care a fost proba destinului pentru tine?
Am pierdut-o prea devreme pe mama. Apoi pe bunelul meu... Lucrez de la 15 ani. Am fost responsabilă de bunicii mei. Ziua lor de mâine, depindea de mine. Așa este până azi. Probabil că asta e o școală bună a vieții. Și despărțirile din relațiile de iubire mi-au fost lecții dure din partea destinului. Sunt un om care se îndrăgostește rar și profund, dar, probabil, că așa trebuia să fie.
4. Cea mai mare teamă?
Înainte afirmam fără să stau pe gânduri că nu mă tem de nimic, nici chiar de moarte, dar după apariția lui Christian, indiscutabil, mă tem să plec devreme din lumea aceasta. Am rămas foarte afectată de plecarea prematură a mamei, și ideea că Christian nu mai are pe nimeni în afară de mine și bunica, și tatăl său, mă motivează să mă mențin sănătoasă. Pot merge până la lună și înapoi desculță, pentru ai mei. Vreau să reușesc să le ofer maximum din potențialul meu.
Am simțit o mare greutate, când la doar 18 ani am fost nevoită să mă ocup de înmormântarea mamei. Nu puteam conta pe bunica, ea plângea continuu și a ținut-o tot așa un an de zile. Înțelegeam că nu am dreptul să îmi arăt slăbiciunile și durerea. Noi trebuia să supraviețuim și asta depindea doar de mine. Tocmai câștigasem concursul Novaia Volna, începusem să câștig bani, primii mei bani. Cântam la corporative și evenimente și așa a venit conștientizarea acestei responsabilități. Acum, privind la tinerii de 20 de ani, nu înțeleg de ce sunt atât de iresponsabili. Cu părinți care le tot trimit de mâncare, ouă, găini, etc. De ce aceștia nu ar putea lucra verile? Mi s-a spus să nu îi judec pe toți după mine, cea care am avut situații de viață excepționale.
5. Ce n-ai putea ierta?
Eram mult mai tranșantă, acum cred că aș ierta totul, dar nu și trădarea, durerea provocată de aceasta. Acum, chiar dacă iert, îmi schimb atitudinea față de acea persoană. Mă detașez. Am avut multe situații în care, după ce mi s-a provocat durere, peste câteva minute mi s-a cerut să ieșim la cafea. Sigur că iert, dar cioburile sparte nu le lipesc. Pe restul, le înțeleg...
6. Unde e acasă?
E Chișinăul. Moldova. Așa am răspuns mereu. Mormintele mamei și apropiaților sunt aici, chiar dacă plec undeva pentru Christian, sau pentru cariera mea, mereu revin aici. Și energetic mă simt perfect aici.
7. La ce nu ai renunța niciodată?
La dragoste... aș iubi necondiționat. Nu poți renunța la familie și sentimente. În rest, ne obișnuim cu orice.
8. Care au fost primii bani câștigați?
Primii bani, cu adevărat mari, i-am câștigat la Slaveanski Bazar, au fost 5 mii de dolari. Aveam 17 ani. Din acei bani mi-am luat primul laptop și un aparat de fotografiat, micuț. Dar și mai devreme încasam „onorarii”, doar că mici. La 14 ani, la balul de absolvire, la Sculeni, primul meu corporativ, s-au adunat vreo 200 de lei. Pe atunci vorbeam doar în rusă. Mulți se apropiau să mă întrebe de ce cânt doar în rusă. Atunci, hotărâtă, am început să învăț limba română. Apoi am câștigat o bursă la Elat, care a pornit de la 400 lei și a ajuns la 5 000. Aveam 15 ani. Cântam vara în Grădina Botanică, mirii se fotografiau, iar noi instalam boxe și cântam lângă acel lac. Cu Vitalie Maciunschi, Boris Coval, Ira Vasilikova și Victor Balan. Ce timpuri au fost...
9. Prima floare primită?
O da, în clasa a patra am cântat la ziua profesorului și mi-au dăruit un trandafir. Unul singur, din plastic! E și acum la bunica.
10. Dacă nu ai fi putut cânta, atunci ce ai fi făcut?
Poate că aș fi trăit mai liniștită, aș fi avut o profesie normală... Cu siguranță aș fi fost medic. Alegeam între medicină și conservator. Voiam să fiu chirurg. Bunicii din partea tatălui sunt medici, bunica a fost medic pediatru principal la Spitalul pentru copii, iar bunicul - cardiolog principal. Buneii nu mai sunt în viață, doar bunicuțele mi-au rămas. Să fie sănătoase!
11. Absența tatălui în viața ta, te-a afectat?
Da, cred că sunt niște supărări care necesită să fie prelucrate. Dacă mama nu ar fi plecat atât de devreme, poate nu le-aș fi purtat cu mine și nu aș fi adâncit această durere. Așa e când omul nu e alături la nevoie. Se spune că nu ne alegem părinții, dar eu totuși sunt fiica mamei și a bunicii.
12. Care este cel mai prețios cadou pe care l-ai primit?
Un apartament din partea unui admirator, imediat după Novaia Volna. L-am refuzat. Cumpărase, pe strada București, un penthouse pentru mine. Nici nu am vrut să-l văd. Am auzit că l-a vândut mai târziu și a plecat înapoi. Admiratorul era din Țările Baltice... Mereu am visat să am un câine, acesta ar fi fost un cadou cu adevărat prețios pentru mine. La 18 ani, primul meu iubit, mi l-a dăruit.
13. Cel mai scump cadou pe care l-ai făcut?
Cred că atunci când naștem un copil e cel mai frumos cadou pentru bărbatul iubit. Dar altfel, mereu dăruiesc lucruri scumpe și sofisticate, îmi place ca bărbatul meu să arate bine.
14. Ce sunt banii pentru tine?
Libertatea de a alege, de a acționa, de a te dezvolta, de a spune „nu”. Bogăția nu e despre lux și orgolii, ci despre libertatea și bucuria pe care o poți oferi altora. De asta banii nu au fost niciodată un scop pentru mine.
15. Ce urăști la oameni?
Ură e prea mult spus. Mi-e milă de oamenii frustrați, care pică în extreme. Nu suport ipocrizia, minciuna. Când se spune una și se face alta. Detest asta. Dacă ceva nu îmi place, plec.
16. Cum arată bărbatul perfect?
Nu există oameni perfecți. Nici nu doresc să am bărbatul perfect. Pentru că nici eu nu sunt. O relație poate fi perfectă într-un anumit format. Când e bazată pe reciprocitate. Să fie bărbat. De la caracter până la atitudine. Iar tu să te simți protejată alături. Să-ți permiți să fii vulnerabilă. Orice femeie vrea asta. Și e important să înțeleagă și bărbații acest lucru când vin într-o relație.
17. Cel mai mare regret?
Nu regret ceva anume. Fiecare lucru a fost corect la vremea lui. Nu e cazul să trăim cu regrete.
18. Ce-ți place la tine cel mai mult?
Îmi place optimismul meu, știu că mă ajută tare mult în viață. Eu înțeleg asta, simt. Sunt recunoscătoare lui Dumnezeu și părinților pentru această calitate. Am o energetică deosebită, este punctul meu forte. Toți îmi spun asta. Iar bărbații se întreabă: „De ce m-am îndrăgostit de tine atât de tare? Ești o vrăjitoare!”. (râde)
19. Ce-ți place la alte femei?
Îmi plac femeile cu caracter, chiar dacă caracterul lor nu întotdeauna îmi place. Ador femeile cu atitudine, cu realizări. Femeile cu personalitate. Femeile care ridică fruntea sus, în această societate patriarhală. De-atâta îmi plac femeile solare și curajoase, cu simțul umorului, nu neapărat foarte frumoase, dar cu acel quelque chose. Ador la femeie zborul. Frenezia gândirii. Capacitatea de a genera ceva nou din sine. Dorința de a fi solidară cu alte femei. Sclipiciul din ochi...
20. Ce este pentru tine scena?
Nu îmi place să fiu în sală și merg rar la concerte. Sunt omul scenei, al culiselor. Sunt omul scenei, al culiselor. Acesta e rolul meu. În scenă se dezlănțuie o energie deosebită, o lume aparte. Acolo fac lucruri pe care în viață nu le-aș face, pot plânge în suflet atunci când ochii mei râd și invers. Acolo am roluri, pot fi oricine vreau să fiu. Pot să mă transform. Pe scenă întreaga mea ființă se descoperă și se revarsă publicului, prezența mea se face mai accentuată. Simt euforie. Văd fețele oamenilor și îmi place să le prind privirile, să le simt emoția. Dacă întâlnesc o față nemulțumită, mi se pare nu fac ce trebuie, deși, poate pe om îl doare burta sau are un necaz. Îmi place să urmăresc oamenii în restaurante, în aeroport. Le intuiesc gândurile, le citesc îngrijorările. Sunt pasionată de psihologie.
21. Ai idoli?
Îmi plac vocile lui Whitney Houston, Mariah Carey, Laura Pausini, Lara Fabian. Îmi place să citesc interviuri cu femei notorii. Cele care ajung legende, trec prin situații de viață dramatică – pierderi, viol, trădare, moarte. Ele sunt idoli pentru mine, oameni de la care înțelegi că Dumnezeu dă foarte mult și ia mult, de asta trebuie să ne folosim corect talentul.
22. Tu te simți vedetă?
Nu pot spune că mă simt vedetă, dar am momente în care știu că am cu ce mă mândri, că am realizări. Nu am avut niciodată boala stelară, sunt cu picioarele pe pământ, deși ar trebui să cred în faptul că sunt și eu o vedetă. Mulți îmi reproșează că sunt prea accesibilă, deschisă, simplă și ar trebuie să mă poziționez altfel. Da, uneori, noi, artiștii ne folosim de celebritate – când vorbim cu poliția, când rezervăm masă la restaurant sau facem o programare la salon. Eu știu prețul banilor și totul mi se dă greu. Consider că vedete sunt medicii care tratează, profesorii care creează oameni. Sunt și eu un doctor al emoțiilor.
23. Care sunt valori ce cresc tot mai mult în timp?
Relațiile normale, omenești. Azi normalitatea parcă e sălbăticie. Când oamenii fac ceva dezinteresat, întind o mână de ajutor - spunem „wow!”, ne uimim. Deși asta ar trebui să fie normal, să ajuți. Devin tot mai scumpe relațiile care durează, fericirea adevărată, care ține în timp.
24. Ziua în care ai devenit matură?
Ziua în care a murit mama. Era dimineața, ora 5:00. Într-o clipă, din copil m-am transformat în adult. Cei care mă știu bine mereu observă acel gram de tristețe în ochi, chiar și atunci când râd. Poate că acesta este șarmul meu, adâncimea sufletului meu.
25. Monaco sau Sankt Petersburg?
Chișinău și Cannes. Acolo mă relaxez, mă detașez.
26. Îți place să cheltuiești bani?
Totul e relativ. Depinde cât ai în portofel. La shopping îmi pot pierde rațiunea, dar este pentru scenă și public. Bunica mea de o sută de ori măsoară, cumpără, apoi merge să schimbe. Eu nu sunt așa. Mă despart ușor de bani și știu că vin alții în loc. Așa e la mine. Pot să iau un apartament de ziua mea în loc să lansez un concert. Dar vreau anume acest concert – cadou de ziua mea, așa sunt eu. Iubesc mai mult procesul, decât chestiile materiale.
27. Cât de sus te-a înălțat un bărbat?
Bărbații sunt diferiți, dar cel mai scump e când un bărbat îți spune că vrea copii cu tine. Acest lucru te înaripează. Odată, cineva mi-a spus că dacă, doamne ferește, mi s-ar întâmpla ceva grav, mă va iubi și cheală...
28. Cât de adânc te-a prăbușit un bărbat?
Am trăit emoții catastrofale din cauza despărțirii. De la ele slăbești, ajungi să stai pe calmante, să atingi fundul prăpastiei și să te ridici la loc.
29. În muzica ta plângi sau celebrezi?
De obicei cânt despre dragoste. Nu există sărbătoare fără suferință și invers. Cânt dragostea.
30. Talent sau truc? La Eurovision ai susținut o notă muzicală timp de 17 secunde, ceea ce e un record.
Capacități fizice, muncă, capacitatea de a controla bine coardele vocale, plus un truc. E foarte complicat să faci acest lucru, fiind în mișcare, în dans, pe tocuri. E școala lui Beyonce. Trucul meu – să îmi imaginez că sunt sub apă, nu am oxigen și să țin respirația până ajung la suprafață.
31. Ce este Eurovisionul pentru tine?
O trambulină! E cea mai ușoară cale pentru un artist care nu are bani și marketing, doar talent, să facă toată Europa să afle de el. La fel a fost pentru mine și Arsenium, în 2007. Atunci nu a fost proiectul meu, de asta am vrut să revin. Din păcate, acest concurs, e o poveste politică, e mai puțin despre muzică. Artiștii mari sunt mereu undeva la coadă. Nu se prețuiește muzica și piesa, ci cât de mult șochezi și cât de excentric te prezinți.
32. Pentru ce i-ai mulțumi lui Dumnezeu?
Pentru tot, pentru că trăiesc, pentru că sunt sănătoasă, pentru fiul meu minunat. Îi mulțumesc pentru oamenii buni din jurul meu, pentru că sunt norocoasă și îmi merge bine în viață. Nu am voie să îl supăr pe Dumnezeu.
33. Ce vrei să transmiți publicului prin spectacolul din 14 decembrie?
Vreau să ies în scenă și pentru două ore să îi abat pe oameni de la griji și probleme. Vreau să-i transfer într-o lume paralelă, cea paradisiacă, unde domnește bucuria și iubirea. Poate vor lua ceva din piesele mele și își vor suna părinții, se vor împăca cu iubita, vor face copii. Am și o piesă despre Christian. Știu că nu voi putea s-o cânt până la final fără să plâng. Iată, îmi curg lacrimi deja...
34. Filip Kirkorov. Cum l-ai cunoscut?
Era în 2006, la Eurovision. M-am apropiat și am vrut să mă fotografiez cu el. Apoi ne-am revăzut la Novaia Volna, peste un an. El adoră acest concurs și știe cum funcționează. Știa că eu vreau să revin la Eurovision, singură, să bifez această pagină. În pandemie mi-a trimis un mesaj: „Este o piesă pentru tine. Dacă mai vrei să revii la Eurovision, hai la Atena să înregistrăm. Bani nu sunt, dar vom găsi.” Piesa am înregistrat-o, dar bani nu am găsit, a venit Covid- 19, preselecția s-a amânat. Apoi a fost altă piesă, „Sugar”, am găsit sponsor... Mai departe știți povestea.
35. Alla Pugaciova. Ce crezi despre ea?
O femeie mare. Place sau nu, dar sufletul și talentul ei sunt indiscutabile. De pe scenă spune istorii de viață, nu doar cântă. Ne-am cunoscut la jubileul Kristinei Orbakaite. Are o energie debordantă, îi simți prezența, oriunde s-ar afla. Este foarte iubită de public.
36. Cu ce ai începe o carte, dacă te-ai apucă să scrii?
Aș începe ca pe o scrisoare către mine, cea din trecut. Către o fetiță care abia începe viața și are nevoie de încurajare. I-aș povesti despre viitorul ei impresionant și publicul ei minunat. Îi voi spune despre magia sărbătorilor care vin, despre acest final de an plin de pace, o voi cuprinde imaginar și îi voi șopti că dragostea ei este undeva aproape și că o va găsi neapărat. Și că anul 2024 va fi un an special, pentru că își va duce fiul în clasa 1.
