RED CULT
Recomandat de: DUMITRIȚA LEFTER
1979
Lecţia despre cub
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
Nichita Stănescu
-----------------------------------------------------------------------------------------
Perfecțiunea este subiectivă în funcție de ochiul care o privește și gura care o vorbește. La fel este și cu arta, în cazul de față obiectul din centrul disputei fiind poezia. Poezia care scrisă în sentiment, sculptată în detașarea eului poetic dinspre propria creație în scopul cioplirii ei, lustruirii și aducerii către o formă a perfecțiunii, având la baza sa efortul și durerea interioară a celui care o crează, dăruindu-se și consumându-se pe sine în același timp. S-ar putea ca cititorul să nu-i sesizeze miezul nici în forma cea finală, pe care o și cunoaște, ceea ce și conferă valoare primei – poezia nu conține și nici nu așteaptă să conțină un etalon estetic universal fiecărui, despre cum și frumosul este înțeles individual.
2021
Țu, suflet pereche
Înot în oceanu-n care-am înotat pân’ să mă nasc
Lumina mi-i un far cu chip abstract de om
Pe cât de basm, pe-atât de greu să ne demasc
Și totu-i alb, blurat, și-mi pare viața somn.
Când nopțile s-au transformat în ritualuri
De zboruri line, grele pentru muritori
Îmi pare rău, aproape mă-necam cu tot cu ele valuri
Tu ce făceai cu ochi-ți vrăjitori?
Mi-am îmbrăcat ghiozdanul, picioare-n adidași comozi
Pereții mi-s de lut, izbândă nu-i fără de sânge
Litere-n cuvinte pe rând se prind în cozi
Pe-alocuri sufletu-ți și râde, dar și-ți plânge
E absolut și absolutul își alege bine frații
El nu greșește, are coduri, seifuri, chei, lăcăți
Ca să te-ntorci, ai de schimbat autobuze-n stații
Mergi și vă adună memoriei bucăți.
Când ai să intri tu cu ac pentru finala țesătură,
Urcând pe scările luminii mai aproape
Atunci s-a umple prezenta crăpătură
C-o misiune împlinită domnindu-și peste ape.
Da, sunt om, sunt muritor în veșnicia dintre stele,
Dar ne-am unit, recunoscându-ne la casa-i de esență
Am să-mi așez o pernă la umbra de sub ele
Și-am să te-aduc aici din vechea existență
DUMITRIȚA LEFTER