ROZA VÂNTURILOR
Toată adolescența mea am vrut să mă cheme Britney și nu Maria… sau Marusea (Rusea), cum eram strigată de vecini. Ascultam de dimineață până seara Baby One More Time și fredonam melodia simțindu-mă star. Deși blondele erau la modă, între Spears și Shakira, nu mă lăsam ademenită decât de frumusețea a la Monica Bellucci, țineam ferm poziția că mă voi înălța la un metru șaptezeci și…, că voi avea talie de viespe, iar părul lung până la brâu, dens și negru. Însă ai mei 158 de cm și cârlionții negricioși, dar neascultători, m-au trezit întotdeauna la realitate.
Mi-am dorit 10 pe linie în toți cei 16 ani de învățat. Să fiu Alba ca Zăpada la matineu și nu Fulguță. Mama să-mi ia cea mai pufoasă, albă rochie și pantofi sclipitori. Apoi să mă uimească titlul de Miss Liceu, cele mai înflorate rochii și pantofii cu toc, să fiu cea mai curtată fată de la Facultatea de Teatru, iar totul să fie încununat cu o bursă de studii la Paris unde, pe Champs-Élysées, să mă plimb agale la brațul unui frumos.
Nu țin minte să-mi fi alimentat cineva aceste visuri, mai degrabă o făcea contextul cinematografic și muzical, publicitățile și moda. Admit, poate și principiile părinților mei că nu trebuie să îi fac de rușine, ceea ce echivala cu „a avea cea mai bună notă” în clasă și a nu primi nici o mustrare.
Am mers însă întotdeauna pe treapta „satisfăcător”, eu nefiind satisfăcută. Actoria am înlocuit-o cu Drept, pentru că mama a enumerat perspectivele… dar nu am profesat nici o zi în domeniu pentru că, de fapt, îmi place să creez ținute.
Fiind absorbită de toate aceste idealuri, mă învinuiam întotdeauna că nu sunt destul de bună, cea mai bună. Și asta a continuat, ca un fir roșu în toate relațiile mele sociale și personale.
Întâlnirile cu oglinda erau pline de reproșuri.
Dar mi-a venit momentul de cotitură în care o problemă de sănătate mi-a descoperit o voce interioară, sau o forță… momentul în care am înțeles că pot fi doar ceea ce sunt.
Cam greu oricum, dar credeți-mă, e mult mai ușor decât să te anulezi continuu.
Azi iubesc un bărbat departe de ideal, care iubește o femeie departe de ideal, în așteptarea unor copii departe de ideal. Și mă simt atât de star când îmi torn serile un pahar de Sauvignon, în timp ce dansez prin casă, gătind paste pentru Omul meu…