Camera de dormit este una dintre cele mai importante odăi din casă, pentru că aici petrecem ore întregi de somn, aici savurăm o carte, un dejun în pat, un film și așa mai departe. Atmosfera din dormitor, stilul lui, culorile pereților, a mobilierului și iluminarea contează foarte mult, mai ales pentru starea noastră emoțională, așa că atunci când îți decorezi odaia, trebuie să fii atent/ă la toate acestea detalii.
Îți propunem mai jos câteva idei de decor a dormitorului, în caz că te-ai plictisit deja de felul în care arată al tău și vrei să mai schimbi sau adaugi ceva.
Investește într-un pat de dormit deosebit. În dormitor, vedeta trebuie să fie, evident, patul. În acest mod poți să-ți cumperi un dormitor mai frumos, mai structurat și mai colorat, în caz că simți nevoia. Patul trebuie să domine, ci nu alte piese de mobilier, deci el trebuie să fie special.
Utilizează o paletă boho chic pentru tot dormitorul tău. Dacă decizi să schimbi aproape tot ce ai avut în cameră, atunci alege, atât pentru pereți, cât și pentru mobilier culori liniștite și stilate care se combină destul de bine. Nuanțele boho chic sunt cele calde, adică roșu, oranj, galben, maro și chiar culorile neutre.
Adaugă un pic de glamour ecletic. În caz că dormitorul tău a fost până acum într-un stil minimalist și acesta deja nu-ți mai pare atractiv, adaugă niște elemente de decor mai luxoase în stil ecletic. Plăpumi sau perne din catifea, suvenire aurii sau tablouri cu rama aurie îți pot transforma radical camera.Decorează-ți camera utilizând nuanțe regale de albastru. Pe lângă alb, bej și negru, culorile albastru navy și albastru regal, la fel vor ieși niciodată din modă. Vopsește un perete din cameră în această nuanță sau adaugă un covor sau un fotoliu albastru și te vei simți ca o regină în palatul tău modern.
Adu un pic de natură și în casă. Se știe că perioada de autoizolare ne-a făcut să apreciem mult mai multe verdele de afară, cântecele păsărilor și culorile florilor, ne-a făcut să iubim mai mult natura și plimbările în ea. Din acest motiv, designerii ne recomandă să creștem mai multe plante de cameră în casă, inclusiv în dormitor, ne sugerează să adăugăm un tapet cu flori ori frunze, fie să cumpărăm un covor verde sau niște învelișuri pentru pat de aceeași culoare. Totul va părea mai viu și mai primitor.
Data viitoare îți vom oferi câteva idei de decor și pentru bucătărie.
Sursa foto: Pinterest. Google