Text: Corina-Maria Dreaglă
Foto: Iulian Marusic
Jurnalismul i-a făcut să se cunoască, iar dragostea să se căsătorească. Povestea lor pe cât e de frumoasă, pe atât e de interesantă. Dacă majoritatea aleg să plece din Moldova cu prima ocazie, Ileana Pîrgaru și soțul ei, Octavian Bratosin, au avut această oportunitate, au și încercat… dar au preferat să revină.
Ei sunt un cuplu exemplu, care demonstrează că, atunci când există sentimente adevărate, locul nu mai contează, ci doar persoana de lângă tine.
Iată cum o basarabeancă a reușit să convingă un român să se stabilească aici.
Sunt jurnalistă! Şi asta îmi ocupă tot timpul. Sunt prezentatoarea emisiunii de dezbateri şi analiză politică „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova. Sunt parte a echipei TVR de la lansarea Societăţii Române de Televiziune la Chişinău şi, cel puţin deocamdată, nu intenţionez o schimbare de job. Pe viitor, mă văd făcând comunicare şi PR.
Nu cred că există un avantaj mai mare pentru un cuplu decât să facă aceeaşi meserie. E o sinergie extraordinară de forţe şi de idei. Soţul meu ştie ce înseamnă televiziune, a lucrat la TVR Bucureşti şi Realitatea TV din România, împreună încercăm să aducem modelul românesc de televiziune de calitate în Republica Moldova.
Ne-am cunoscut la muncă. La lansarea studioului TVR la Chişinău a venit o echipă de jurnalişti experimentaţi de la Bucureşti pentru a ne fi mentori. Octavian era printre ei. Relaţia noastră a evoluat firesc, iar câțiva ani mai târziu am devenit un cuplu.
M-a cucerit cu inteligenţa şi umorul lui. Sunt principalele calităţi pe care le apreciez la un bărbat.
Dragostea durează atât cât ambii parteneri depun eforturi pentru ca ea să evolueze, să crească și să devină mai înțeleaptă.
L-am ales pe el, pentru că... e jumătatea mea de sferă.
Octavian s-a născut şi a copilărit la Sibiu, ulterior a locuit la Buzău, Bucureşti şi Montreal, iar în Republica Moldova spune că stă doar pentru mine. Eu sunt omul casei şi al ţării mele. Sunt ataşată enorm de Republica Moldova cu toate problemele şi hibele pe care le are. El ştie asta şi a cedat în favoarea mea. Este un gest pe care îl apreciez enorm.
Am fost tentată să plec în Canada. Am locuit acolo o perioadă şi m-am întors acasă cu certitudinea mult mai înrădăcinată în mine că nu pot fi „eu” decât alături de oamenii mei. Vorba regretatului Grigore Vieru: pot „să tac şi să plâng doar în limba mea”. Şi aici aş adăuga „doar în ţara mea”.
Jurnalismul este o profesie ce răpește mult timp. Cu siguranţă, nu reuşesc să fac tot ce-mi propun, dar televiziunea m-a învăţat să fiu extrem de organizată şi disciplinată. Îmi place să cred că printr-o gestionare corectă a timpului, putem realiza mai mult.
Cred că sunt prea tânără şi prea neexperimentată în ale căsniciei ca să ştiu care este cheia succesului. Dar ce-am reuşit să învăţ în puţinii ani ai căsniciei mele este că răbdarea face diferenţa dintre o relaţie şi o familie.
Nu aș ierta niciodată lipsa curajului când momentul era prielnic acţiunii.
2020 fost un an al incertitudinilor de tot felul. A fost aproape imposibil să-ţi creezi un plan pe termen mai lung, iar eu sunt omul planificării. Mi-au lipsit vacanţele, dar sper să recuperăm în 2021.
Continuă așa cum simți:
Iubirea vine din… acceptare.
Fericirea este… iluzorie.
A doua șansă sau… nu există a doua şansă atunci când nu eşti apreciat.
O greșeală…un pas înainte.
E greu atunci... doar atunci când îţi pierzi părinţii. În rest – sunt doar lecţii.
Dezamăgirile… dacă eşti dezamăgit înseamnă că anterior te-ai amăgit. Un om mă dezamăgeşte doar atunci când am proiectat prea multe calităţi asupra lui, pe care, de fapt, nu le avea.
Regretele sunt… o pierdere de timp.
Trecutul… m-a creat până am ajuns ceea ce sunt astăzi.
Prezentul… fericită că îl am.
Viitorul… speranţă…
Pentru un român și o basarabeancă, unde e acasă? La mama!
Cum te vezi peste 10 ani? Fericită!
