Photo & Retouch by Kalisa Marcenco
ROZA VÂNTURILOR
Cică, ochii care nu se văd, se uită. La alții. E un mit, în care nu am crezut și nu voi crede vreodată.
Poate pentru că, de ani de zile, îmi stăruie în minte un vers, pe care l-am memorat și care sună cam astfel: Ochii care nu se văd, se uită. / Nu prea cred să fie adevărat. / M-au privit cu drag doi ochi în suflet, / Și de viu în ei m-au îngropat. / Nu-mi stau totdeauna dinainte, / Dar sunt clipe când tresar și-n vis, / Sfredelit pân-la durere-n suflet, / De doi ochi veniți din Paradis. / De o fi să-i uit pe totdeauna, / Mă vor părăsi la ceas târziu. / La un loc cu sufletul din mine... / Dar atunci nimic n-o să mai știu.
Și iată de când am acceptat acest mesaj, am tot încercat să stau cu ochii pe ochii bărbaților care au completat șirul lung al unei oglinzi, în care mă aruncam să îmi văd sufletul.
Au fost diferite perechi. Verzi, negri, albaștri, cu gene lungi sau pierduți în vid, cu forme de capodopere sau banale.
Într-o seară am încercat să îi număr. Aoleo, m-am oprit la juma' de drum! Speriată, demoralizată, agitată! Atât de mulți?! Ei continuau să apară în fața mea. Eu le căutam ochii. Mai exact, privirile în clipa în care le-au întâlnit pentru prima dată.
Multe s-au șters, ca și importanța lor.
Dar o pereche de ochi negri au rămas cei mai clari. Sunt ai unui băiat mult prea tânăr, pentru a contura o relație. Îmi amintesc exact: era o dimineață de iarnă. Dormeam lângă el și m-am trezit de la senzația că cineva mă fixează țintă cu privirea. Am deschis ochii și i-am adulmecat profunzimea...
Mi-a vorbit atâtea, fără să deschidă gura! Ochii îi străluceau. M-au dezgolit și m-au aruncat într-un păcat al unei amintiri, ce se vrea iertată.
Am întâlnit și ochi de prost. Goi, fără vreo literă sau copertă. Și de fustangiu. Ăștia au privirile împărțite în patru. Cu un ochi la slănină și cu altul la smântână.
Știți care sunt, din punctul meu de vedere, cei mai periculoși bărbați? Cei care se tem să te privească în ochi. Cred că au sufletul urât și se tem că se vor deconspira, la fel ca Dorian Grey în tablou.
În rest, să ne rugăm să nu vorbească ochii. Pentru că pot sparge tăcerea. Și iluziile. Stați cu ochii pe cei care vă privesc. Și veți avea un alfabet de gânduri și dorințe.