Text: Ana Bivol
Foto: Arhiva personală
Mereu am asociat oamenii cu tot felul de culori. I-am împărţit, în mintea mea, în oameni gri, oameni roșii și chiar bicolori, alb şi negru în aceeaşi persoană. Şi pictoriţa Maria Iurskaya vede culori în oameni, le citeşte în energia lor, ca apoi să le așeze pe o pânză curată: „Nu există culori proaste sau bune, există cele cu care ești în acord și cu care nu”.
Cum ai făcut cunoştinţă cu pictoriţa din tine?
De când mă țin minte, îmi plăcea să desenez. Îmi amintesc și primul carnețel în care îmi schițam desenele. La școală desenam întruna și mă inspirau momentele în care creația mea bucura pe cineva. Pe atunci nici nu-mi trecea prin minte că voi fi pictoriță, pentru că mi se părea de la sine înțeles că aceasta nu poate fi o profesie. Mă gândeam că-mi doresc să devin traducătoare, să scriu o carte și să creez ceva grandios.
Vine din familie acest dar?
Cred că da, pentru că în familia mea erau oameni cu spirit artistic, de exemplu bunica mea de pe linia tatălui era modelier și cânta. Poate că din acest motiv sunt pasionată de modă, iar vocea mea de soprană se cere cu insistență exersată. Și atunci cânt, iar asta, apropo, se întâmplă cel mai des când pictez – îngân câteva rânduri din ce-mi vine întâi în minte. Iar bunicul de pe linia mamei a absolvit școala de arte, iubea să picteze cu copiii săi, dar nu a ales să devină pictor. Pictura și desenul erau pentru mine, încă din copilărie, o cale de înțelegere și cunoaștere a sinelui, o terapie pentru tot ce mă preocupa. Eu simțeam energetica altor oameni, ceva mă inspira, iar altceva voiam să uit cât mai curând. La început, nu-mi era ușor și anume să învăț să văd ce este al meu și ce vine de la alți oameni. Conceptul și tehnica portretelor și tablourilor cu energii mi-a venit din senin, la fel cum Mendeleev visase, într-un anumit moment, tăblița ce a devenit eternă.
Cum faci un portret?
Pentru realizarea unui portret, am nevoie de poză. Rareori fac un portret cu energie având un model în fața mea, pentru că este destul de greu dacă persoana locuiește departe. Pe lângă datele sursă, mai este foarte important să te predispui, să vezi culorile de bază din aura persoanei, să creezi imaginea viitorului portret, pictura.
Pentru unii, această imagine se formează foarte rapid și e uşor să pictez, iar cu alţii, dimpotrivă, îmi ia mai mult timp să văd unde ajungem. Totul este individual, dar am simțit că rețin chipurile oamenilor pe care i-am pictat și am cu ei o relație mai specială.
Pe ce se bazează acestă tehnică de portret?
Pe cunoștințele mele despre energii, culoare și, desigur, pe capacitatea mea de a simți culorile aurei și de a transpune imaginea formată pe pânză.
De la 14 ani am studiat multă literatură despre energie și m-am convins că nu există adevărul suprem. Fiecare dintre autori expune una dintre laturile adevărului cu exprimarea propriilor păreri, fapt care este logic. Dar ca să simți asta, trebuie să treci cunoștințele acumulate prin tine și să lași surplusul să plece.
Cum înțelegi ce culori vei folosi, ce nuanțe...?
Întâi, sunt culorile de bază ale aurei omului, analiza cărora o ofer la înmânarea portretului, și sunt culori percepute favorabil vizual și de subconștient. Spun mereu – nu există culori proaste sau bune, există cele cu care ești în acord și cu care nu.
Ar putea face oricine astfel de tip de portret sau trebuie să ai un simț aparte?
Tehnica mea de creare a portretelor cu energii este unică. Sunt în procesul de primire a răspunsului dacă voi transmite sau nu altor persoane această abilitate și tehnică. Am moderat cursuri de coaching de artă pentru gestionarea energiei personale prin creativitate. A fost o experiență fascinantă și utilă, în urma căreia s-a îmbunătățit intuiția, înțelegerea motivelor subconștientului și a talentelor ascunse. Simțind momentul, reînnoindu-ți resursele, simțind răspunsul din subconștient și înțelegând ceea ce sugerează el – este o artă personală pe care o poate stăpâni oricine dorește, iar la art coaching am făcut acest lucru în conformitate cu programul și într-o atmosferă plăcută – cu o ceașcă de cafea într-o parte și acuarela în cealaltă.
Cui îți este mai greu să-i faci un astfel de portret? De ce ?
Bună întrebare. Recunosc, s-a întâmplat rar, dar au fost oameni pe care nu voiam să-i desenez fie pentru că ei au rupt contactul cu sinele adevărat, fie erau programe energetice în care nu trebuia să pătrund. Mai sunt și oameni închiși – nu este simplu să vezi din start culorile aurei lor, este nevoie de timp, de aceea în asemenea cazuri îmi pun termen limită. În general, arta este întotdeauna o provocare și, fără a depăși granițele personale, temerile, îndoielile, această cale nu ar fi atât de intensă, vie și provocatoare pentru mulți oameni. Uneori cred că artiștii sunt niște îndrăzneți care își asumă să-și dezgolească sentimentele lumii, pentru că, cu siguranță, vor exista critici și multe opinii, precum și cei care văd, aud și simt, exclamând: „Oh, asta este despre mine”, și poate că aceasta va schimba percepția umană, se va întâmpla un catharsis. Asta este minunat.
