Dacă ajungeți la vreun festival de literatură și vedeți la o terasă un bărbat cu o limonadă, înconjurat de alți bărbați, dar sorbit din ochi de femeile și domnișoarele din jur, să știți că l-ați întâlnit pe Dan Coman. Ca să fiți siguri, gândiți-vă la Dr. House sau la Hugh Grant, cu tinerețea lui Grant (chiar dacă anii trec), dar cu privirea sigură, cu ochii albaștri, pătrunzători ai doctorului, cu un zâmbet de care nu poți fi sigur: e ironic, sarcastic sau pur și simplu Dan e binedispus?
Dacă ajungeți la vreun festival de literatură și vedeți la o terasă un bărbat cu o limonadă, înconjurat de alți bărbați, dar sorbit din ochi de femeile și domnișoarele din jur, să știți că l-ați întâlnit pe Dan Coman. Ca să fiți siguri, gândiți-vă la Dr. House sau la Hugh Grant, cu tinerețea lui Grant (chiar dacă anii trec), dar cu privirea sigură, cu ochii albaștri, pătrunzători ai doctorului, cu un zâmbet de care nu poți fi sigur: e ironic, sarcastic sau pur și simplu Dan e binedispus?
Nu, nu eu am observat asemănările, dacă ați citit vreo carte de Dan Coman știți că îi place să se joace cu personajul care îi seamănă leit (și aduce a Grant & Dr. House). Cred că se distrează de minune ținându-l în palme, alintându-l, apoi trântindu-l de podea – pentru că personajul, chiar dacă are o soartă aparte, nu este cruțat de autor.
Nu altfel stau lucrurile și în cel mai recent roman al său: aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată, publicat la editura Polirom. Coperta a IV-a ne trimite în lumea împărțită de două femei, a unei vindecătoare (care până la un punct poate fi sinonim cu vrăjitoare) și a unei foste atlete, absolvente de Litere (Văduva). Spațiul, mai degrabă dement decât magic, e al unui sat de munte. Textul de pe copertă însă nu ne spune nimic despre alte personaje importante în jurul cărora se învârte acțiunea: țiganul, venit și rămas la casa vindecătoarei de oase și Profesorul, soțul viitoarei Văduve, foarte prezent în narațiune. Romanul e structurat în trei părți: prima e axată pe povestea țiganului, a doua pe a Văduvei și a treia pe personajele-marionete din sat, care dispar ca în filmele polițiste cu suspans (dar enigma dispariției nu e rezolvată până la capăt).
Țiganul, când își lasă soția să îndrepte oasele bolnavilor, își începe ziua de muncă: îi aranjează hainele acesteia, apoi iese în grădină unde stă deasupra unei lădițe. Ce e în lădiță nu ni se spune (ca în The New Pope, pe care însă nu l-am văzut până la capăt, dar unde există o cutie misterioasă). Apoi coboară la plimbare, la o fabrică de caolin. În partea a doua, în care personajul principal e Văduva, un rol important îl joacă soțul acesteia – Profesorul, un poet în vogă la oraș, dar văzut la sat ca o anomalie, pentru că nu respectă regulile rurale și în cele din urmă e bătut de tot satul, ceea ce îl va duce la moarte. Ei bine, Profesorul amintește, desigur, de Grant & Dr. House!
Profesorul e fermecător, deși se căsătorește, rămâne cuceritor – arta i-o cere! Dispare din când în când la oraș, unde bănuim că are aventuri, ceea ce-l ajută să scrie și de unde vine cu noi obiceiuri care aprind pasiuni în pat cu soția. Îi numește pe săteni mexicani, dar aceștia se vor răzbuna, după cum am spus mai sus. Întoarcerile lui înseamnă sex sălbatic, cărți, noutăți. „Bărbatul acela superb” ba se rade peste tot, ceea ce aduce un erotism nou în „viața satului”, ba se apucă de fotografii cam porno, ceea ce e de asemenea de neconceput pentru moralitatea rurală. În plus, multe amănunte: de la mărimea penisului, până la nuanța ochilor, un loc unde Dan Coman se simte stăpân pe situație și unde se joacă mult cu cititorii.
Nu o mai lungesc, aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată este un roman pe care merită să-l aveți pe raft, e unul dintre cele mai bune romane din literatura română contemporană a ultimilor ani. Citindu-l, m-am gândit că n-ar fi rău de făcut o emisiune ca „Viața satului”, dar pe bune, cu superstițiile de acolo, credințele, nebunia, curvăsăraia etc.
Cu puțin noroc, ar fi fain dacă l-ați cunoaște pe Dan Coman, dacă i-ați căuta și poezia. Nu e imposibil, a mai trecut prin Chișinău de câteva ori, cine l-a prins, sigur nu l-a uitat. Puneți mâna pe carte.
