Concept, Interviu: Ana Bivol
Fotograf: Victoria Wonka
Machiaj: Vitalie Iscoveac
Coafură: Eduard Galamaga
Femeia nu e doar despre rochii și cercei, pantofi și rujuri. Nici despre 90/ 60/ 90. Feminitatea nu are culoare, lungime și greutate. Ea poate purta și cămașă bărbătească, poate fuma o țigară uitându-se la un meci, iar neîncrederea în propria feminitate nu poate fi acoperită cu un glitter sau cu fond de ten extra lasting. Am întrebat-o pe Cristina Scarlat dacă poate o femeie să plângă în timp ce-și „leagă cravata”... O femeie poate orice, dacă are atitudine.
Costum: Florentino Delure
ATITUDINEA E ATUNCI CÂND TU EȘTI AȘA CUM SIMȚI: uneori purtând o rochie extrem de elegantă, alteori un costum și pantofi foarte bărbătești, care scot din tine partea masculină și te fac să te simți puternică. Femeia nu poate fi definită, pentru că ea include și forță, și gingășie, sensibilitate, frumusețe, inspirație, toate în unu. Ea este un complex de tot ce vrei. Nu are limite. Pentru că ea poate face orice. Eu nu cred în limite. Nici nu am. Mă consider o femeie puternică. Prin tot. Tot la ce am ajuns până acum, în proporție de 80 la sută, este meritul meu. Lupt și mă comport deseori ca un bărbat, pentru că așa sunt circumstanțele și de mică am fost așa. Niciodată nu mi-a fost frică de provocări și nici să greșesc, pentru că puterea unei femei se explică prin dorința de ajunge acolo unde și-a propus, curaj, capacitatea de a merge spre anumite compromisuri, de a trece peste greutăți care aparent sunt imposibile, dar la care ea găsește calea. Ea poate fi feminină, sensibilă, slabă, iar apoi poate fi puternică și cu caracter de bărbat. Femeia nu moare când are temperatura corpului 37,2. Poate fi atentă la orice detaliu. Detalii care par a fi neimportante. Dar sunt. Am fost nevoită de multe ori să uit că sunt femeie. Chiar și în educația copiilor, în procesul de întreținere a familiei. Am fost nevoită să urc mașina pe evacuator și să încerc să înțeleg ce piese erau defectate și să rezolv aceste probleme.
LA UN BĂRBAT. APRECIEZ CEL MAI MULT RESPECTUL ACESTUIA FAȚĂ DE FEMEI. De multe ori îmi este milă de ei, pentru că nu sunt adaptabili și cad în plasa greului. Se prăbușesc și cedează când se lovesc de o situație dificilă. Totuși, apreciez la bărbați faptul că ei deseori sunt mai raționali decât noi, femeile, și știu ce vor. Iar dacă e să ne referim la relații... într-o relație totul trebuie să fie egal. Să se completeze unul pe altul. Eu nu cred în cuplurile în care femeia acceptă la nesfârșit slăbiciunea bărbatului. Oricum, femeia e superioară prin tot ceea ce face și creează, astfel, ea supraviețuiește în lumea în care trăim acum. Pentru că o femeie trebuie să știe să se descurce absolut în orice situație, mai ales atunci când are familie, copii. Trebuie să fie independentă, puternică, să nu aștepte un ajutor și să se realizeze ca personalitate neapărat în mai multe domenii. Viața e cu foarte multe surprize. Unele femei, după divorț, se sting, altele se aprind și își iau zborul. Se încăpățânează și fac mai mult. În mare parte, după divorț, femeile devin mult mai puternice și realizează mai multe lucruri. Eu nu susțin divorțurile, dar sunt categoric împotriva relațiilor toxice. O relație trebuie să fie constructivă pentru ambii, să aducă fericire, pentru că nefericirea ne limitează dorința de a trăi.
AȘ PUTEA ÎNVĂȚA UN BĂRBAT CUM SĂ IUBEASCĂ O FEMEIE, PENTRU CĂ SUNT FEMEIE ȘI ȘTIU CE VREM. DEȘI... ACEASTA ESTE O MARE TAINĂ, NIMENI NU A DESCOPERIT CE VOR FEMEILE. PENTRU CĂ ELE SINGURE NU ȘTIU. DACĂ AȘ FI UN BĂRBAT, MI-AȘ ASUMA PUTEREA, MI-AȘ ASUMA CĂ SUNT TATĂ, CĂ SUNT SOȚ ȘI AȘ FACE TOT POSIBILUL CA FEMEIA DE LÂNGĂ MINE SĂ SE SIMTĂ UNICA DE PE PLANETĂ... |
... DAR SUNT FEMEIE ȘI ÎMI ASUM COMPORTAMENTUL DE FEMEIE, de rebelă și uneori naivă. Sunt sensibilă și pot plânge de la orice, începând cu filme, până la texte citite pe rețele, discursuri, gesturile oamenilor sau istoriile acestora. Plâng atunci când sunt fericită și când mi-e greu. Cel mai sensibil moment pentru mine e familia. În special părinții. Sunt fericită când mă îmbrățișează copii și este armonie în sufletul meu. Atunci înțeleg că am un rol în lumea asta – cel de mamă. |
SUNT MOMENTE ÎN CARE VREAU SĂ FIU SENSIBILĂ ȘI SĂ MĂ LAS ÎN MÂINILE CUIVA, uneori vreau să plec departe, pe malul mării, nu neapărat vara. Să ascult tăcerea mării savurând dintr-un pahar cu whisky. Totuși, ca să revin la realitate, dacă am un pic de timp liber, eu dorm. Mă odihnesc și îmi ofer timp. Pentru mine, saloanele SPA și restul procedurilor nu sunt o necesitate, nu mă relaxează, ba din contra, mă stresează. Pentru că unicul remediu de a-mi reveni este singurătatea. E acel moment petrecut cu mine însămi. Sulfetul meu se umple de căldură, de dragoste, atunci când petrec timp cu copiii mei și încerc să le transmit aceste emoții și ei să le simtă. Eu stau puțin timp cu ei, dar mă strădui să umplu aceste goluri cu dragostea mea față de ei. Copiii mei sunt cea mai mare realizare.
Când eram mică, trăiam ca în puf, pentru că nu aveam griji și mă înconjurau doar oameni care mă iubeau. Cu timpul, puful s-a transformat în spini. Dacă m-aș referi la momentul actual, viața în puf ar însemna ca toate lucrurile să se întâmple așa cum îmi doresc, să fiu doar artistă și să nu mă ocup de alte lucruri, să am spectacole proprii, să cânt și să încânt oamenii, să îmi pot permite luxul de a mă relaxa și de a petrece timp și cu mine, să călătoresc și să savurez frumusețea fiecărei zile în parte. Nimic să nu-mi umbrească sufletul.
Sunt mereu sinceră și deschisă. Când ajung acasă și sunt fără machiaj, fără tocuri, luminile reflectoarelor, microfon... sunt descătușată și fără rame sociale. Această libertate mă inspiră și am nevoie mereu de ea. Înainte să adorm, privesc în tavan și mă gândesc la multe lucruri care s-au întâmplat sau care trebuie să se întâmple... și... știți, am înțeles că tavanul face minuni, pentru că în acel moment, îmi vin cele mai faine idei.