Eminescu vs fericirea
Se muncește cu Scrisoarea a treia de exact trei zile. Îi spun că Eminescu este un prost!
Copilul meu este șocat. Mă fixează cu o privire uluită și amuțește. Crede că glumesc.
„Mama, ce-i cu tine?”
Adică, cum îndrăznesc să desființez chiar în clipa asta din fapt de seară sutele de piedestaluri din bronz, granit, eminescu-arbori și cele cam treizeci de milioane de inimi care se zbat fierbinți?
„Eminescu este un prost pentru că nu a ales să fie fericit. Ar fi fost mai simplu pentru el. Geniii nu sunt fericiți niciodată.”
„Mama, el a pus bazele romantismului în literatura română!”
„Chiar, ce ne-am fi făcut fără romantism? Cum am fi trăit?” Am un râs cinic uneori. E despre cum „te-ai dus, dulce minune, și-a murit iubirea noastră...” E parcă mai bine să fii un francez mediocru și celebru și să afirmi că dragostea durează trei ani, chiar dacă te contrazici după...
„Mama, cum poți? Interesant... mama, tu serios crezi ca Eminescu a fost un prost?”
„Nu, mami, sigur nu. Eram doar puțin supărată pe el. Cum ar fi fost literatura românească fără romantism?”
Dar promit că nu o să mă mai supăr pe el...
Eminescu versus fericire?
Geniu versus fericire?
So red...