Recomandată de Corina Bezdîga Verlot
RED CULT
1956
Cântec de dor
Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi
îmi păstrau tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi
apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.
(Nichita Stãnescu)
------------------------------------------------------
*De ce recomand această poezie? După părerea mea, Nichita are adunate în poeziile lui toată dragostea și toată durerea lumii. Un amestec ciudat de sentimente care se ating, se lovesc, se rănesc… tendința lui de a așeza discursul liric sub semnul jocului, este fascinantă. Ori, poezia de mai sus este chiar exemplul perfect. „Mă culcasem lângă glasul tău și te iubeam…” – câtă profunditate și câtă dezmierdare!
Poezie din romanul „Pariu?!”
2018
„Poate nu vei ști să faci la mic dejun decât ochiuri
și pâine toast,
poate vei cumpăra cafeaua de la tonomat
și sucul de portocale de la Lidl-ul din strada vecină,
poate nu vei aprinde lumânări și nici flori
nu vei aduce la cină,
poate nu vei fi prea înalt și nici nu vei arăta
ca preferatul meu Antonacci și nici ca grecul Vertis
și poate nu vei fi destul de matur, după cum
în preferințele-mi este firesc...
dar... poate,
mai mult „sigur” decât „poate” –
am să te iubesc.
Și te voi învăța să faci cafea acasă și să te obișnuiești
cu miros de prăjituri, în drumul tău spre casă o să cumperi flori și o să te gândești
ce-mi place când vei merge la cumpărături.
Poate nu vei înțelege de ce îmi place muzica veche
și de ce am în baie o cadă vintage din care apa dă pe-afară,
de ce am făcut un dressing în loc să-mi fac o cămară.
Poate nu vei ști ce să faci cu mine când strig și cu toată lumea mă cert...
poate nu – dar am să te iert.
Pentru toată iubirea cu care îmi vei umple viața,
pentru ieșirile la teatru și la operă,
pentru invitațiile la restaurantul italian mic și înghesuit, pentru toate – promit.
Promit să te iubesc.
Poate nu vei ști de ce duminicile eu umplu casa cu oaspeți,
fac sushi și râd zgomotos,
poate...
mai mult „sigur” decât „poate” –
îți voi întoarce lumea pe dos.”
(Corina Bezdîga Verlot)