Astrologia & Numerologia
interpretate de Corina Leonte
CE ESTE O PROGNOZĂ?
Se știe, orice prognoză stelară trebuie să fie tratată la fel cum ai fi urmărit o prognoză meteo. Atitudinea pozitivă e cheia cu care deschidem ușa prognozelor și tot ea este sursa succesului. Ține minte, noi suntem cei care ne creăm viitorul, prin ceea ce semănăm azi, și că mai sus de stele este Creatorul lor. Împrietenește-te cu El și caută-i ghidarea. În așa mod vei avea succes și vei simți sensul înalt al existenței tale. Fii optimist și informat, astfel totul se va aranja bine.
REAMINTESC!
Anul 2020 este guvernat de planeta Rahu, planetă obscură. Au mai fost ani guvernați de ea, însă, de această dată, Jupiter, cea mai benefică planetă, unica care are puterea să-l neutralizeze pe Rahu, este în cădere. De aceea Rahu a intrat în puterea sa deplină și seamănă haos, pentru că așa-i firea ei. Ea pune bariere și creEază obstacole, și face asta cu un SCOP. Nu vă prindeți în capcanele ei. Acestea sunt încercări, ce vin de la astre, adică vin de sus.
RAC
Mijlocul verii va fi cea mai grea perioadă din punct de vedere emoțional. Se va caracteriza prin anxietate și dezamăgire. Ai putea simți că nu ești apreciat și iubit, ceea ce de fapt va fi o iluzie mintală, din motivul eclipsei de Soare. Nu este recomandat să faci cumpărături mari. S-ar putea să îți dorești să întorci ceva din trecut, poate o coafură, un prieten. Ar fi posibil să apară cheltuieli forțate.
BERBEC
Această perioadă nu va aduce roade. Ea se caracterizează prin nervozitate, slăbirea încrederii în sine, pierdere de energie și apariția de mici necazuri pe planurile: emoționale, imobiliare și relațiile cu mama.
Sugestii: Să se scrie scopurile și pentru viitor, să practici yoga, înot. Nu lua hotărâri serioase, nu te certa.
Perioada de vară îți va aduce foarte bune rezultate în toate domeniile, apariție de idei și creativitate. Fii precaut în discuții și alimentație. Pot apărea fluxuri bănești și surse de venit. Însă nu le investi, pentru că este pericol că vei fi dezamăgit.
Sugestie: Notează-ți toate cheltuielile, pentru a înțelege unde se duc banii. Ai mare grijă unde-i cheltuiești.
LEU
Este o perioadă de examen. Se pot ivi noi evenimente și scenarii, sarcini karmice în viața ta. Chiar dacă ai cel mai mare potențial, dintre toate celelalte Ascendente, în dezvoltare personală, luna iulie te poate dezamăgi prin lipsă de binecuvântare a Soarelui, care este guvernatorul vostru, din motivul eclipsei lui.
Sugestie: Ar fi bine să nu te cerți, păstrează furia interioară, nu o îndrepta spre cei apropiați. Ulterior vei regreta și vei simți că te-ai fi putut reține, dar nu ai făcut-o din simplă prostie.
GEMENI
E cea mai bună poziție pentru această vară din toate celelalte semne de Ascendent, în special în sfera dragostei. Verifică și revizuiește scopurile pentru acest an. Mult vei vorbi, însă mai puțin vei face. Se preconizează și plecări în străinătate sau chiar emigrare.
Sugestie: Fii mai tolerant.
FECIOARĂ
Guvernatorul tău este planeta Mercur, care se va afla în retrograd în perioada 9 iulie – 2 august. Nu încerca și inițiezi nimic. Mai bine gândește-te ce îți dorești pentru viitor. Se pot întâmpla provocări și verificări în sfera carierei. Totuși, depinde și de poziția Mercurului în astrograma personală. Dacă ai un Mercur exaltat, atunci, dimpotrivă, poți obține un succes profesional.
CAPRICORN
Această perioadă se caracterizează prin căutare de spiritualitate și înțelepciune. La fel se poate îmbunătăți statutul și poziția ta personală. Poți obține mai multă influență. Fii atent la starea sănătății, în special ce ține de arsuri, tăieturi, lovituri. Poți simți o lipsă de voință pentru a îndeplini o oarecare sarcină sau poți manifesta așteptări exagerate față de partenerul tău. E posibil să apară o mega supărare, pentru că el nu a îndeplinit ceva, ce l-ai rugat. Însă sentimentele calde interioare, le vei păstra.
BALANȚĂ
În această perioadă pot apărea interese noi. Tratează-le cu seriozitate, cercetează-le și studiază-le. În iulie e mai bine să nu lucrezi. Ți-ar prinde bine puțină odihnă. Petrece mai mult timp la natură. Rezultatele financiare vor fi mici în luna iulie. Nu comunica cu persoane nearmonioase și negative.
Sugestii: Aplică practica de mulțumire în viața ta, astfel vei obține multe realizări frumoase ulterior.
SCORPION
La sfârșitul lunii iunie poți simți o scădere de motivare și energie. Poate apărea o inerție și, sarcinile odată începute, vor fi greu de finalizat. Însă din punct de vedere al încăperii unde locuiești, e foarte favorabil să faci o reamenajare. Poți căpăta o nouă viziune filosofică asupra vieții.
VĂRSĂTOR
În această vară, relațiile în familie, mai ales cu copiii se pot tensiona puțin din motivul slăbirii energiilor planetare în casa a 5-ea. S-ar putea întâmpla situația ca cei din familie să nu aprecieze eforturile tale pentru organizarea vacanței. Și aici tu trebuie să încetezi să te superi sau să te enervezi. Fii mai tolerant. De vină sunt influențele planetare. Fii sigur că cei dragi te iubesc. Evenimentele pot decurge în modul cel mai puțin așteptat și dorit, dar nu dispera.
SĂGETĂTOR
Planeta Rahu va acoperi cu ceață Soarele și casa 7 (partenerul de familie și de afaceri), de aceea pot apărea situații neclare în relații de parteneriat și luptă de ego-uri. Fii atent la cei apropiați. Înainte să te îndoiești de ei, verifică detaliile. Pot apărea unele îndoieli în devotamentul lor față de tine. Fii prudent în parteneriate de afaceri, stabilește ce rol fiecare trebuie să aibă în afacere. Mai ales dacă ai avut deja astfel de confruntări la începutul acestui an. Se poate repeta aceeași situație karmic.
PEȘTI
Nu se recomandă să călătorești, mai ales în luna iulie. Ce ține de carieră și job – o situație mai bună se așteaptă în anul 2021. Se pot trezi amintiri din trecut, ce țin de emoții, de supărare, însă poți avea succes în dragoste. E posibil să întâmpini dificultăți în a expedia un CV pentru a obține un job dorit. Iar dacă Rahu și Venera sunt bine situate în astrograma personală, atunci, dimpotrivă, te așteaptă stare de lux, bunăstare și mult succes.