SFÂRȘIT DE VARĂ
Discuția se stingea odată cu roșul discului din orizont.
Un murmur aproape imperceptibil.
Mirosea a seară de toamnă.
Parcă prea devreme.
Râsetele zglobii, privirile ce țâșneau cu viteza rândunicilor și gesturile trupurilor care încercau să completeze dialogul, cu toate cuvintele ce nu puteau fi exprimate, toate acestea rămăseseră suspendate în prezența aproape lichidă, a unui sfârsâșit insinuat prematur.
În depărtare, roșul nostalgic cuprindea prezentul, în cercuri concentrice solare.
Cumva eram martorul unor amintiri care se nășteau chiar atunci, chiar acolo.
Straturi ale timpului coexistau amestecate în gradiente sangvine.
Un fel de imersiune într-o istorie neîntâmplată.
Roșul deja tăcut, al unui soare leneș, inunda văzduhul și mânjea conturul unor nori nemișcați, ce păreau mai degrabă niște îndrăgostiți imobili care nu ajungeau să-și mai strivească sângeriul buzelor, înțelegând că doar platitudinea unui sfârșit mai urmează în scenă.
Parcă prea devreme.
Doar un gând circular și o rândunică, se încăpățânau să se rotească încontinuu, ca într-un perpetuum mobile, încurcând finalul cu începutul.
Început de toamnă...
Din volumul:
"Sonate tânguite de un vânt austru, în adierea sa dinspre un turn scufundat în candoarea unei eclipse de lună"