Amantul de la ultimul etaj

Au englezii o vorbă bună: people comes into your life for a reason, a season, or for a lifetime (Oamenii intră în viața ta pentru un motiv, un anotimp sau pentru toată viața). Cine era el pentru mine? La început, un contrabandist de doi metri, care a venit în redacție să ne ceară să îl ajutăm în delapidarea unei scheme frauduloase. Tuns zero, cu o cruce de aur de 500 gr la gât, atârnată de un lanț gros cât degetul meu arătător. Ca să ne cucerească, ne-a adus și câte un parfum. Contrafăcut, bineînțeles, dar ambalat în sticle de Hugo Boss. După câteva zile, absolut din întâmplare, ne-am pomenit face-to-face iarna, în plină stradă, când i-am și dat numărul de telefon. Vai, câte mesaje! Bubuia telefonul, se descărca de trei ori pe noapte și odată înainte de culcare. Și el cu nevastă și copii, și eu, vorba ceea, oleacă măritată. Dar asta nu ne-a împiedicat să pornim într-o aventură plină de localuri, cadouri, bani, bere, lacrimi, poezii înșirate direct din patul hotelului.

Îmi amintesc perfect strategia lui: m-a învăluit de energie, după care a dispărut. Uneori, tresăream în vis, când îmi aminteam acel răspicat și oftat „mama!” în momentul orgasmului. Ați observat ce stranii și nostimi sunt oamenii când ejaculează? Respectivul cred că ar ocupa locul I în topul celor mai neordinare interjecții în clipele când dă ochii peste cap, se oprește o clipă și cade transpirat peste mine goală. Știam despre el că locuiește într-un apartament de la ultimul etaj într-un bloc de la Botanica. Venise 8 martie, îl așteptam într-un bar plin de fum de țigară, cu indivizi aghesmuiți și femei fără clasă, într-o gașcă de amice și câțiva bărbați, evident, însurați. Exact în clipa în care unul dintre ei m-a invitat la un dans și m-a văzut plângând, exclamând că el, cu o asemenea mărime la sâni, n-ar mișca un deget pentru nimeni în lume, m-au apucat rusaliile. Am aruncat în fugă haina groasă peste corpul amurțit de durere și am luat-o aiurea la vale. Instinctiv, m-am oprit exact în fața casei lui. Deși habar nu aveam unde se află. Cum mi-am dat seama, după 300 gr de Bloody Mary justificate? I-am găsit mașina parcată. Acoperită de zăpadă. Am rupt o foaie dintr-o agenda, i-am mâzgâlit câteva vorbe de duh, am împăturit-o și i-am pus-o sub parbriz. Îmi venea, să fiu a naibii, să intru direct în bloc și pe la miezul nopții să încep a suna pe la uși, întrebând de el. Cunoașteam codul de la intrare, l-am auzit odată cum i-l spunea unui cumetru, în timp ce îmi jura că divorțează și mă implora să fac la fel și să locuim împreună. Un refren atât de vechi! Consumat de mii de urechi cu cercei și devenit un imn rătăcit al amanților. Ei bine, vorbeam eu în sinea mea, și dacă dau de el, se năpustește soața-i asupra mea și face farfal din cârlionții mei?! M-am așezat pe o bancă umedă și rece și, aidoma protagonistului din romanul Opiniile unui clovn,măcinam în gând ce aș putea face. Singura idee care mă consola în acea noapte era să merg acasă și să arunc dracului setul de cratițe și de cuțite dăruite de el. Că, deh, mă credea mare gospodină, iar un ceaun la casă nu încurcă niciodată.

Au trecut ani. Mulți. Acum, de 8 martie, mi-a trimis un sms, în care scria că sunt cea mai cea mai! Cea mai cum, mânca-te-ar norocul, contrabandist cu dinți de aur?

POVEȘTI OFTATE LA UN VIN