DESTINAȚIE
Semafoare...
Verde.
Pâlcuri – oameni
trec spre undeva.
Toți în grabă,
fâșii albe... negre,
pași ca de-o silabă.
Ba ușoare, grele,
valuri sub picioare,
dar doar înainte...
doar spre oarecare
casă, magazin,
birou, grădiniță,
un băiat cu floare
ascunde o dorință,
căruciorul doamnei
trece-n patru roți,
un bătrân se lasă
condus de nepoți.
Eu îmi scriu din gânduri
tot în timp ce merg ,
mai și pierd din rânduri
până-n roșu trec.
Ne conduc secunde
derulate-n cerc...
de-am avea de unde
să le știm cum merg ...
Câte mai avem!?
Câte le-am trăit
cu adevărat,
nu doar respirând.
Câte mai avem
ca să prețuim,
deși cât suntem...
noi ne tot grăbim.
Semafoare...
verde
a căzut o frunză
pe o bandă albă
dintre alte zece...
aștepta cuminte
să o treacă o roată,
când opri din goană
un copil senin.
Să ridice frunza,
să o prindă-n carte
ca să-i crească clipa
spre eternitate.