Text: Tatiana Pătrunjel
Foto: Paula Miuh
O să-l prindeți dezgolit pe jumătate, trăgându-se la bara fixă, în parcul Dendrarium sau în Valea Morilor, la izvor. Sau o să-l zăriți pe bicicletă, deplasându-se, nervos, prin oraș. Are un rucsac în spate în care poartă un termos celebru. Ce mai are? Are mai multe cărți la activ și încă multe de spus, e tânăr și energic. După ce i-am citit ultima carte scoasă din tipar nu doar la propriu, l-am cunoscut mai bine și am înțeles că interviul va fi unul portret, creat mai mult din imagini decât text. Textul fiind, mai degrabă un joc intelectual. Cum arată Cătălin Ungureanu în călătoria sa existențială, pe care ne-a descris-o în cartea autobiografică O zi. Terapia pumnului în moacă.? Ca un tip care se poate încăiera cu altul în spațiul public, ca să ajungă ambii la sectorul de poliție, care vorbește deschis despre atracția lui sexuală față de o minoră care joacă volei, care critică grăsimea în exces și înjură bădăranii întâlniți pe stradă și care devine slab când dă peste el vreo boală. Acum că am dibuit traseul, îl vom urma pe Cătălin Ungureanu în călătoaria sa de-o zi prin oraș, potrivit itinerarului descris în carte.
Tu - James Joyce și cartea ta „Într-o zi. Terapia pumnului în moacă”- „Ulise”? Cât de relevantă este această comparație?
Din toate lipsurile de habar din CV-ul meu, asta e una dintre cele mai acute. Nu am citit Ulise de James Joyce.
În carte ai descoperit cele mai grețoase laturi ale tale. Sari la bătaie, ajungi la poliție, arăți caraghios, murdar, libidinos. Nu ți-a fost frică? Pari un om de treabă!
În carte mi-am propus să mă dezvelesc binișor. Nu mi-a fost, deci, frică să fiu descoperit, să-mi fie cunoscute anumite comportamente, atitudini, păreri sau idei. Acuma! E asta grețos? Rămâne de discutat, sau, mă rog, de citit. E agresivitatea grețoasă? Depinde când. Uneori e necesară. E înjurătura grețoasă? Depinde când. Uneori e sexy. E murdăria grețoasă? Depinde când. Uneori e efect colateral al muncii. E concupiscența grețoasă? Depinde când. Uneori e un ingredient social interesant. Sau e demnă de milă. E a fi caraghios grețos? Depinde când. Uneori e doar ridicol. Sau e drăguț. Sau trist. Las, deci, cititorul să-și facă o părere. Cât despre faptul că arăt de treabă, mulțumesc, probabil. Deși mi-i curios ce înseamnă „de treabă” pentru cineva care a folosit atât de simplu „grețos”.
În roman ai niște monoloage picante despre cum abordezi femeile. Totuși, cum stai cu fidelitatea? Ești promiscuu, în esența ta? Ai recunoaște iubitei tale adulterul sau chemările spre el?
E delicat cu fidelitatea. Când definițiile ei diferă la cei doi parteneri, e greu. Promiscuu în esență? Ce-i esența? Cum îți cunoști esența? Dacă esența e cea la care ajungi lăsându-te pradă impulsurilor de moment, renunțând la orice efort moral sau de voință, atunci da, probabil sunt promiscuu și cvasi-analfabet și leneș și fără lucru în esență. Dacă esența e cea care te răsplătește cu liniștea sau chinul conștiinței, după caz, atunci nu, nu sunt promiscuu în esență. Cred că toți avem direcția promiscuității valabilă, așa cum avem de ales și între multe alte direcții. Da, aș recunoaște infidelitatea, ba chiar aș bate eu însumi clopotele, or, până acum, m-am simțit având o conștiință destul de sensibilă, precum și senzații deloc neglijabile de vinovăție atunci când depășesc niște limite.
Te-ai prins gândindu-te la ce-o să spună lumea despre tine citind romanul O zi. Terapia pumnului în moacă? Sau ai vrut să-i rupi gura?
Da, uneori mă gândesc la asta chiar în timp ce scriu, și caracterul potențial scandalos a ceea ce scriu îmi dă mai curând aripi, decât mă descurajează. E o plăcere să intru în gura lumii.
Ce vrei să-i spui cititorului tău? Să se dezgolească de masca puritanismului? Să fie mai puțin fals?
Nu pornesc de la premiza că cititorul meu are vreo mască pe față sau că ar fi fals sau sincer. Ceea ce vreau să-i spun e că, dacă a râs măcar o dată pe parcursul lecturii sau dacă l-a pus pe gânduri măcar ceva, sau dacă a avut o revelație de măcar o clipă, l-aș ruga mult să mi-o comunice, căci e atât de plăcut să știu că am un efect și un impact.
După ce ți-am citi cartea, am simțit și eu un pumn în moacă, dar a avut un efect benefic. Cum explici că faci terapie prin această carte? Se simte mână de psiholog...
Eu doar evoc transformarea și îi descriu etapele. Îmi place că nu-s moralist în cartea asta. Eu descriu, mărturisesc, povestesc, mă revolt, mă resemnez, spun ce-mi place și ce nu-mi place, dar fac totul între limitele ființei mele, fără să dau sfaturi, fără să recomand. Omul extrage de acolo ce vrea, ce-i trebuie. Pumnul efectiv în moaca efectivă a avut efectul unei terapii pentru personajul meu, imprimându-i o altă optică. Cred că fiecare are o terapie, un pumn, care i se potrivește cel mai bine.
Cum crezi că este omul cu adevărat? O ființă spiritualizată sau un animal ce s-a săturat de murdăria naturii?
Cred că omul e așa cum alege să fie, având un potențial teribil în toate direcțiile, care acoperă un diapazon enorm de comportamente. Asta cred că e, de fapt, una dintre marile virtuți ale omului – puterea de a alege.
Simți că ai o misiune? Care sunt următorii pași în realizarea ei? Dacă nu, spune ce studiezi acum și ce ai vrea să mai spui publicului. Ce te doare?
Da, cred că am o misiune, dar nu știu încă exact care-i ea. Ca efect asupra altora, misiunea cred că se îndeplinește de la sine pe măsură ce mă dezvolt și îmi satisfac, treptat, potențialul. Deci poate că misiunea nu este atât o acțiune sau un set de acțiuni menite să schimbe ceva în exterior. Poate că misiunea este să-mi devolt ființa astfel încât ea să ajungă să ocupe spațiul prevăzut de potențialul pe care îl am, iar de aici, și lumea exterioară va avea de câștigat, implicit. Deci da, cred că am o misiune. Mă descopăr, mă dezvolt, și astfel îmi dau seama poate tot mai bine care-i ea.
