Text: Corina-Maria Dreaglă
Foto: Arhiva personală
După șase ani de jurnalism și doi ani în PR a simțit că vrea să schime ceva. Cei ce o cunosc știu că este omul care nu stă locului și mereu vrea să încerce ceva nou. Și a încercat! Evident, au fost și câteva lacrimi... dar deja avea valiza pregătită și era înscrisă la 2 cursuri în Italia, Relații Publice și Limba Italiană Academică. Așa a început aventura Cristinei Mihalachi... Când a plecat, și-a spus: „Vreau să rup zona mea de confort, dar aș fi gata mereu să mă întorc acasă în cazul în care o să mor de depresie.”. De fapt, nu a mai fost cazul pentru că acum, este mai fericită ca niciodată. Între „nu” și „da” ea știe ce să aleagă, mai bine e DA – a încercat! Inspiră-te de la Cristina...
De ce Italia?Poate dacă nu era sora și mama care m-au convins că Italia ar fi locul potrivit pentru mine, nu aș fi făcut această schimbare, dar acolo e familia mea, acolo e țara în care reveneam în fiecare vară timp de 6-7 ani, acolo e natura care o ador și pizza cu mozzarella di bufala și basilico.
Uite că după 2 ani și jumătate aici, sunt cea mai fericită femeie de pe Pământ și, chiar dacă sună al naibii de banal, da, când o ușă se închide, se deschide alta mai luminoasă și mai plină de surprize.
Am învățat, am bocit, iar am învățat... iar acum am ajuns să gestionez un hotel și un lanț de vile turistice în calitate de Social Media Manager.
Cum ai descoperit pasiunea pentru escaladarea munților?
Eu nu am fost dependentă niciodată de nimic... a da... doar de dragoste și un bărbat nebun lângă mine. Dar energia pe care o simți după 5-7 ore intense de hiking (drumeții), dormit în cort, sau pur și simplu savurarea unui pahar de prosecco la poalele munților e ca un fel de orgasm pe care aș vrea să-l simt măcar o dată pe zi. Energia munților nu e cea de pe malul mării, unde te gâdilă vântul și te arde cu delicatețe soarele. E ceva care nu se descrie, trebuie doar să-ți arunci un rucsac în spate, să încalți o pereche de bocanci de munte, să-ți încarci telefonul mobil și să pleci să cucerești munții. Cu cât îți este mai greu, cu atât mai mult îți place... și de fiecare dată o să vrei să repeți acea oboseală plăcută.
Au ajuns să nu mă mai impresioneze orașele luxoase, unde faci mult shopping și poze pentru Instagram. Eu am început să îndrăgesc la nebunie natura de când sunt aici și mereu să combin escapadele cu sportul. Pentru că degeaba trăiești dacă nu faci mișcare și nu te droghezi cu energia unui jogging practicat dimineața, o partidă de tenis, o plimbare cu câinele sau o oră la tras fiarele.
Călătorești foarte mult, cum alegi destinațiile?
Eu călătoresc în fiecare weekend. Locuind în Veneto, partea de Nord a Italiei... avem o natură debordantă, munții, marea... la fiecare 50 km ai de vizitat ceva nou, care te va lăsa cu cel puțin 500 de fotografii.
Care e secretul unei călătorii/vacanțe frumoase?
Eu trăiesc pentru câteva lucruri, pe care le-am învățat fiind aici:
- Să mănânc bine la mic dejun.
- Să lucrez zilnic la liniștea mea interioară, pentru că asta mă face bună și fericită la job, în familie, în relație și acasă.
- Să savurez un pahar de prosecco și să-mi programez escapadele.
Ce nu lipsește niciodată din bagajul tău?
Ochelarii de soare, crema de mâini, balsamul de buze, oglinda, migdalele și alte nuci, încărcătorul și, mereu, unul-două detalii instagramabile...
Aaa, daaa, și portofelul.
Care a fost cea mai memorabilă călătorie în Italia? De ce?
Eu nu am locuri în care să nu vreau să mă mai întorc. Pe unele le-am văzut de 2-3 sau chiar 5 ori, și mai vreau să le revăd, poate cu alți oameni sau poate cu alte emoții. Dar mi-a rămas bine fixată în amintire o noapte de iulie, la 2600 înălțime, dormind în cort într-un sac destinat temperaturii de -20 de grade și holbându-mi ochii la Calea Lactee. Era ora 02:00 noaptea... era pur și simplu WOW. Iar cafeaua de la 5 dimineața cu acel view a fost... just live.
Pentru o persoană îndrăgostită de drumeții, cum a fost anul 2020 fără ele?
Eu am fost tare norocoasă. Am stat în izolare din februarie până în mai, după care ni s-a permis să ieșim în natură fără a părăsi regiunea în care trăim. Așa că eu am avut parte de niște drumeții fantastice, încât toți prietenii din Moldova voiau să mă blocheze pe rețelele de socializare. (zâmbește)