REDITORIAL
Așa simt. Că nu vreau să renunț la ea. Pentru că, de obicei, oamenii de afaceri renunță la afacerile neprofitabile...
Mai trec o dată cu ochii peste ediția gata de tipar, această revistă pe care o citești acum, și zâmbesc. În afară de câteva pagini de publicitate, nu găsesc nimic comercial aici. O să întrebi și tu: De ce fac o revistă care nu îmi aduce câștiguri? O întrebare firească, aproape brutală, pe care mi-o pun și eu de fiecare dată când trimit un nou număr în tipar. O revistă care respiră artă, poezie, imagini spectaculoase, povești cu esență, dar care nu ne aduce în topurile celor mai mari contribuabili la bugetul statului și nici la bugetul nostru... Și totuși, o fac. De ce?
Pentru că există lucruri care nu pot fi măsurate în bani. Există frumusețe care trebuie să fie văzută, povești care trebuie să fie spuse, voci care trebuie să fie ascultate. RED nu este doar o revistă, este un statement, un manifest împotriva unui timp în care totul se măsoară în profit rapid și superficialitate.
Știu că istoria ne arată că cele mai mari capodopere s-au născut din suferință, că geniul s-a hrănit din lipsuri. Dar nu cred că arta trebuie să fie condamnată la frig și sărăcie ca să fie autentică. Cred că poate exista și în confort, în rafinament, în echilibru. Cred că un artist poate crea din bucurie, nu doar din durere.
Și mai cred că arta are nevoie de susținere, de oameni care să îi creeze spații, platforme, contexte. De aceea fac această revistă. Nu pentru că îmi aduce bani, ci pentru că îmi aduce sens. Pentru că lumea are nevoie de lumină, de speranță, de inspirație. Pentru că, într-o realitate în care toți aleargă după succes facil, noi creăm ceva care rămâne.
Nu trăiesc într-o utopie. Știu că banii sunt importanți, pentru că ei îți deschid uși, îți dau acces la artiști, la muzee care te încarcă, la universuri care altfel ți-ar fi interzise. Dar banii sunt un mijloc de a ridica standardele, nu un scop. Cred că suntem singura revistă care nu are milionari și filantropi în consiliul de administrație, dar își permite acest lux – să ajungă o punte între artă și business, între idealism și pragmatism, între frumusețe și realitate. Este dovada că nu trebuie să alegi o tabără, că poți fi și creativ, și strategic, și visător, și realist. Că poți iubi estetica, dar și să-ți cunoști valoarea. Că poți crea din convingere, nu doar din calcul.
Așa că da, voi continua să fac această revistă. Pentru că e nevoie de frumos, de profunzime, de conținut care lasă urme. Pentru că oamenii au nevoie de ceva care să îi inspire, să le aprindă dorința de a trăi mai intens, mai autentic.
Poate că asta e cea mai mare reușită a acestui proiect: nu doar că spunem povești, ci că oferim energia și dorința de a vă trăi propria poveste. Dorința să nu trăiți la întâmplare, să nu vă mulțumiți cu aparențele, să căutați mereu și în toate un sens.
Nu știu dacă arta va salva lumea, dar cu siguranță o va face suportabilă. O pictură, o poezie, un spectacol, o conversație profundă – toate astea pot aprinde în oameni scântei de umanitate. Pot schimba un mod de a gândi, pot inspira, pot aduce un moment de liniște într-un haos constant.
Arta și spiritualitatea sunt ultimele refugii unde oamenii mai pot găsi adevăr. Și poate că nu salvează lumea la scară mare, dar salvează indivizi. Iar indivizii schimbați pot schimba lumea.
Știu că oamenii care deschid revista simt diferența. Fotografiile, arta, poezia, actorii – totul este despre cum vedem noi lumea. La un moment dat, cineva care ne respectă munca vine și spune: Vreau să fiu parte din asta. Și aceasta e cea mai înaltă notă pe care ne-o dorim. Îți mulțumesc că faci parte din ASTA!
Cu drag, Rodica Ciorănică!