Un monolog despre artă, iubire, viață.
Trăirile mereu grăbite din mașina timpului nu au lăsat să înțeleagă când au trecut 20 DE ANI DE IUBIRE, 15 ANI DE TEATRU… Emblematici. Revoluționari. Plini de neliniști și căutări, continue, căutări ale sensului cuvântului ALTFEL…
Concept: Rodica Ciorănică
Foto: Mihai Turculeț
Styling: Diana Serejnicov
Muah: Sparks Beauty&Care
Locație: BMW Showroom
Fără grabă, fără zgomotul lumii de afară, într-o pauză de la tot. Ne regăsim. Împreună.
Muncim mult, uneori prea mult, dar acum suntem aici, în mașina asta care stă pe loc, într-un colț de liniște pe care ni l-am luat doar pentru noi – chiar dacă pare ciudat, pentru că nu ne reprezintă. Uneori ajungem seara foarte târziu în fața garajului și decidem să mai stăm încă puțin în mașină, în liniște, să tăcem. Adesea aproape adormim și ne dăm seama că n-am stat puțin – am stat mult și că mai avem de urcat 5 etaje. Așa trec minutele aici, într-o mașină care a oprit motorul.
În zgomotul zilelor noastre, liniștea asta împărțită e cel mai bun loc în care putem fi, în doi.
În primul nostru an împreună, mergeam pe jos, cu taxiul sau cu microbusul. El căra toate ,,torbele” pline cu lucruri care ne erau necesare fiind studenți la facultatea de teatru. În al doilea an al nostru, împreună, ne-am luat o mașină mică, albă, cu trei uși. Am avut chiar și momente de pasiune, riscante. Nu am reface nici un moment, pe care acum, cu mintea mai coaptă, l-am chibzui și poate l-am remodela. Timpul îți oferă totul la timp. Noi, oamenii, suntem cei care mergem mai repede sau amânăm. Etapele vieții noastre sunt atât de prețioase, iar noi conștientizăm asta când deja e prea puțin timp pentru bucurie. Dragostea încape și pe bancheta din spate și pe capotă și păcat ar fi să nu încerci să iubești, când viața îți oferă Dragostea în toate sensurile ei.
Imaginează-ți o mașină pe o scenă de teatru. E un spațiu suspendat între realități, în care te poți pierde și te poți regăsi. Acolo lumea se schimbă. O mașină pe o scenă nu duce pe nimeni nicăieri. Și totuși, în tăcerea ei, poate conține un drum întreg.
Mergând pe același drum, nu am regretat niciodată că ne-am născut aici. Nu ne-am gândit niciodată că ar trebui să căutăm ceva mai bun. Nu ne-a fost frică de a fi mai săraci și nici frică de a avea posibilități, deși averea nu este un criteriu care ne determină esența și echilibrul. Averea este cea care poate aduna, iar esența este cea care poate păstra. Iar când totul se reduce la ceea ce contează cu adevărat, rămâne doar ce nu poate fi luat sau pierdut.
Nu am făcut niciodată nebunii, nici din dragoste, nici pentru teatru, nici din hazard, nici din prea multă tinerețe, nici din prea multă artă. Nu neapărat din principii, doar că... N-am vrut să facem asta.
Toate eșecurile, crizele, nervii, s-au strecurat periodic în portbagajul vieții noastre. Le-am purtat cu răbdare, poate chiar și cu grijă, printre semafoare și ambuteiaje. Uneori le uităm acolo, alteori le simțim greutatea în fiecare curbă.
Nu ne ascundem de adevăr și iluziile nu fac parte din valorile pe care le lăsăm conectate la ordinea de zi.
Despre frici, credem că am fi lipsiți de simțuri dacă nu le-am avea. Uneori ne e frică, că e prea mare iubirea. Iubirea ne înalță și ne face mai buni. Iubirea este forța care ne transformă și ne apropie unii de alții. Iar binele din iubire este legătura noastră cu Dumnezeu. Așa ne salvăm noi. Când există iubire, există și înțelegere și respect și prietenie și iertare și continuitate.
Despre îndoieli, în unul din cele mai noi texte citite, scrie că tuturor le-ar prinde bine un pic de îndoială – pentru binele lumii.
Amintirile sunt parte din ceea ce suntem. Ele ne-au format, ne-au crescut, ne-au modelat, ne-au făcut mai puternici, mai înțelepți, mai sensibili.
Viața se întâmplă acum. Trăim cu prezentul, pentru că el este singurul care ne aparține cu adevărat.
Text: Daniela Burlaca
Voce: Iurie Gologan
(Monolog - click aici)
Uneori ne e frică, că e prea mare iubirea.
Mergând pe același drum, nu am regretat niciodată că ne-am născut aici.
Nu ne-am gândit niciodată că ar trebui să căutăm ceva mai bun.
Timpul îți oferă totul la timp.
Noi, oamenii, suntem cei care mergem mai repede sau amânăm.
Trăim cu prezentul,
pentru că el este singurul care ne aparține cu adevărat.