RED CULT
RECOMANDATĂ DE IOANA ISAC
am așteptat dimineața ca să mă comport cum se comportă
oamenii dimineața
în primul rînd m-am uitat în oglindă
și n-am găsit nimic din cele cunoscute
nici dimineața n-am mai găsit-o
era întruna seară
seara de dinainte
Lasă-l să moară, mi-a zis
Lasă-l să moară
Iar cealaltă a zis
De pești nu mi-e milă cînd mor
Numai de animale
Și luni de zile ai privit cum se scurge viața din el
Ca apa încet dintr-o sticlă răsturnată imperfect
n-ai înțeles cum să lași să moară
cum să te uiți la asta
luni de zile fără să faci nici un gest
doar pentru că așa au spus
această umbră de dragoste
pentru care poți accepta să traversezi noaptea
această mare de umbre
prin care umbli desculță
cu părul neîmpletit
și rucsacul în spate
tu știi ce e frumusețea
dar asta nu e de ajuns
și nici nu garantează nimic
tu spui
e multă frumusețe aici
e multă frumusețe prin preajmă
nu întoarce privirea
nu privi în spate
m-am antrenat pentru clipa asta
convinsă că cei care știu ce e frumusețea
sînt în tribul învingătorilor necunoscuți
că cei care știu ce e frumusețea
nu se rănesc unii pe alții
prin toată casa asta goală caut
o fată
și nici măcar nu e o diferență prea mare
față de visul în care alăptam o fetiță
și-o strîngeam la piept
înfășurată-ntr-un șal uriaș roz
ca și cum mi-ar fi fost foarte necunoscută
ca și cum mila s-ar fi revărsat din mine odată cu laptele
nu m-au alăptat niciodată
n-am supt la sînul nimănui
mi-au citit doar povești apocrife
o obrăznicie toată viața mea
Svetlana Cârstean
Această poezie, dar și în general poeziei Svetlanei Cârstean e o meditație și salvare în gândurile care devin tot mai puțin clare și tot mai complicat de le înțeles. E o stare, iar stările știm bine că trec sau revin, deja intensitatea lor și felul cum ne transformă și cum ne înțeleg ele noi neînțelegându-le, de fapt.
***
În antract s-au întâmplat toate
a ars peruca cu nimicuri
s-a uitat textul și cine urcă următorul pe scenă
s-a spart acoperișul și s-a mituit paznicul ca lumina extraterestră să fure cămila și umilința
din când în când se mai întâmpla joi și duminică
paharele turnau foc în aer
m-a atins totemic din spate ochiul farulului
m-a întrebat dacă mai scriu
și dacă n-a încremenit perna zburătoare
fără puncte și virgule
regretele ne lasă fără culcuș
nu mai am tinerețe, nu mai am bătrânețe
nimeni nu ne apară de timp
omul de fereastră număra copacii în loc de zile
cu un evantai și batistă fără inițiale
scârția doar sentimentul
unicul copil din colectiv
s-a ascuns nu de frică, dar de gălăgie
la pianul autist cânta fantoma fragilului
e grav
mă pândește nodul din inimă
străbate dialogurile și vrea o cratimă
Ioana Isac