Text: Zina Bivol
Foto: Arhiva personală
L-am văzut în nenumărate roluri – înțelept, nebun, vindecător de suflete, joker, poet și lista continuă. Iurie Gologan este actorul care îmbracă mai multe personaje cu aceeași măiestrie, transformându-se și dăruindu-se total în călătoria sa prin universul personajelor sofisticate și Complexe...
Se implică, crede în teatru, își iubește fetele, muncește mult și nu este pasionat de paginile de socializare. S-a despărțit pe o perioadă de televiziune, totuși jurnalismul rămâne în sânge, la fel ca teatrul!
Îți place mai mult să adresezi întrebări sau să oferi răspunsuri?
Mă simt onorat în ambele cazuri: ascultat, atunci când întreb; ascultat, atunci când răspund. Nu obișnuiesc să mă bag în sufletul oamenilor, dar îmi deschid, mereu, sufletul pe scena teatrului. Nu am nevoie să fiu strident în viața societății, m-am convins că un dialog important are loc cu oameni aleși la un timp potrivit. Asta e marea mea plăcere și așa am fost mereu.
Îți este dor de copilărie?
Da… tot mai des o visez. Copilăria este perioada în care omul trăiește cel mai înțelept pentru că percepe totul prin intermediul iubirii. Un mare dar, pe care-l aruncăm, mai apoi, în scrinul cu jucării vechi atunci când ne transformăm așa cum e la modă acum - în persoane deștepte și puternice. În consecință, ne înhămam triumfători la roata civilizației și începem să o învârtim în gol până când vine o altă vârstă când redevenim, ca altădată, niște copii înțelepți, dar deja e prea târziu - nu mai avem timp.
Există lucruri care ți-au lipsit în acea perioadă?
Nu am dus lipsă de nimic, dar nu am avut luxul în care au trăit alți copii. În schimb eu am avut timp să citesc și să ascult toate anotimpurile. Și da, părinții îmi erau alături, ce altceva ne mai trebuie?
Plecarea mamei peste hotare te-a afectat cumva?
Indiferent de vârstă, nimeni nu este gata atunci când mama pleacă… e și cazul meu, țin minte cum a plecat la muncă peste hotare pentru mine și sora mea, lăsând aici dorul și speranța că nu ne vom rătăci fără ea. Astăzi suntem bine și nu vreau să judec situația de atunci, asta trebuia să se întâmple, probabil…
Actor Teatru și Cinema. Lucrurile s-au întâmplat așa cum le-ai vizualizat în studenție?
În anii mai zvelți, eram un visător și așa am rămas. Iar dacă nu făceam actorie, continuam să fiu la tv. Dar până într-un anumit moment, cred. Nu tolerez pupincurismul și politicul, ingrediente fără de care televiziunile de la noi nu-și pot bea cafeaua dimineața.
Există ceva mai adevărat?
Teatrul pe care l-am format, cu Daniela, este cel mai adevărat exemplu că acolo unde nu se permitea să existe loc pentru a face ceva mai bun și mai avansat, la un moment dat, a venit acest proiect cu teme noi, cu spectacole răvășitoare și un public care a ales dependența de teatru Geneza Art ca pe o invitație la un bal de vis - așa continuăm să relaționăm pâna în prezent.
Ce roluri au rămas încă neexploatate de tine?
Despre rolurile mele vorbesc doar la prezent, nu aștept să mi se întâmple ceva incredibil - deja s-a întâmplat și îmi ia foarte multă putere să reușesc să țin în frâu gama variată de personaje care sunt și cele care vor mai fi. Fiecare spectacol este un ghem de nervi, lacrimi și căutare. Doar fenomene extreme modelează planeta, așa e și cu teatrul nostru.
Care este fraza pe care o auzi cel mai des de la Daniela, regizoarea și de la Daniela, soția?
Din cauza responsabilităților ne amintim tot mai rar de noi. Dar din tot acest puțin, o expresie rămâne certă: te iubesc.
Ai avut vreo experiență neplăcută în meserie?
Dacă aș coborî la nivelul unor oameni de teatru de la noi, cărora succesul nostru le trezește doar invidie și inferioritate, atunci ar trebui să umblu și eu ca ei, mândru de ce nu pot face, cu alură de intelectual, mare creator și să-mi fie frică să strig: Regele este gol!!! Iată de ce echipa noastră nu este inclusă în circuitul de teatru național la nivel de țară, inclusiv alte reuniuni care au loc în RM. Dar nu ăsta e scopul nostru, suntem atât de prinși în munca noastră, încât încercăm să avem timp doar pentru ceea ce este valoros, iar arta este, pentru mine, în primul rând, iertare.
O perioadă ai avut inspirație de a face poezie...
Regret că nu am curaj, deocamdată, să revin la poezie.
Cum este în familia voastră, acasă? În familia noastră ne spunem foarte des „te iubesc”. Le recomand asta tuturor, să vedeți ce frumoase vor fi diminețile cu serile și nopțile lor.
Dar la teatru?
Las aici un mesaj la care aș reveni de fiecare dată: Ne vedem la teatru, acolo găsiți mai multe răspunsuri!