Autor: Ileana Rusu
(aproape roman)
- De unde atâta răutate??? O asemenea avalanșă de emoții încă nu am văzut! Care strategie???!! Care ignoranță??!! Când văd că nu-s înțeles, mă distanțez. Atât. Trec printr-o perioadă foarte extenuantă. Și nu am puteri. Prima abatere de la regulile stabilite, și ies. Să nu fie discuții!
- Să înțeleg că au trecut cele două luni (voi reveni cu detalii.) Îmi dau seama destul de bine încotro bați. Dar dacă nu te provoc într-un fel pe care îl percepi ca pe unul răutăcios, nu reacționezi.
Acum când răsfoiesc multele pagini de discuții nu mă prea încearcă nicio emoție. Și dacă atunci fierbeam, scoteam foc și pară, acum, că a trecut timpul, am abordat alt fler. Trecut prin delete dependența emoțională, compromis-o pe cea fizică, renunțare la frig...
ATUNCI când îmi era dor de el, îmi era foarte frig. Tremuram toată, indiferent că beam un ceai cald sau fumam o țigară, învelită într-un halat gros și cu două buzunare în care boțeam șervețelele folosite și stocam mici fărâmituri de la biscuiții ronțăiți mai ales noaptea. În acele minuscule ierni din sufletul meu îi căutam brațele și căldura buzelor. Nu îi plăcea să se sărute (așa mi-a spus), însă după câteva lacrimi reci exact din acest motiv mi-a promis că va ține mereu buzele pregătite.
Ce frig mi se face și acum, când scriu! Medicii ar diagnostica această stare a mea ca fiind parte dintr-o erupție epileptică. Însoțită de sete bruscă, foame, imposibilitatea de a-ți controla emoțiile, insomnii, râs aiurea și tot așa până ajungi la leșin.
Trăgeam ciorapii cei mai groși și mă înveleam cu trei plapome una peste alta, umpleam câteva sticle din plastic cu apă fierbinte și mă făceam un boț mic al existenței atât de blamate de sentimentul de care mă rugam să scap.
Iubirea noastră era un art-house! Un film fără încasări, fără promo, fără scenariu. Și cu el regizor. Dar fără spectatori. De fapt, singurii martori erau geamurile și lumina stinsă. Și tacâmurile din bucătăria în care îi serveam bucatele. Uneori prea gustoase, alteori picante din cauza piperului negru prea piper și prea negru.
... mi-am amintit de ziua în care nu l-am iubit.
Deloc.
Sau doar un pic... Sau poate cel mai mult...
El nu m-a iubit mai multe zile. Și probabil doar erecția îi amintea de mine. Dacă omul nu are nevoie de iubire, de ce să i-o oferi? Să i-o bagi pe gât agresiv, cerșind atenția și timpul lui prin mesaje pline de răutate? Chiar vrei să devii o povară pentru el, tu și sentimentele tale?
Ține-le pentru tine!
Refulează-le, strangulează-le, dar nu i le mai înșira lui. A, că vrem noi să ne eliberăm vociferând lacrimile e un truc psihologic. Dar în dragoste teoriile nu-și au locul. Aici e totul demult prestabilit și trăit.
Or ce ți se întâmplă ție li s-a întâmplat tuturor, dar ceva mai devreme.
- Cum ai trăit aproape patru ani fără senzații tari? Nu cred. Nu înțeleg. Cum ai rezistat?
- Am vrut să văd cum e, să fiu altfel, dar am mers împotriva mea.
- Emoțiile, nu le inhiba. E împotriva firescului.
Păi, mon amour, vezi cât te contrazici...
Amanții... Au și ei ticuri descoperite de veacuri. Egoism plus narcisism, frustare plus remușcare, revenire plus plecare, lamentare și supremație reprezintă doar câteva dintre treptele piramidei amanților.
E frig iar?... Dar ce era cu rușinea din capitolul trecut?...
(Va urma...)