Ursu Victoria.
Monologul unui dietetician

Text: Ileana Rusu
Coordonator de proiect:
Corina-Maria Dreaglă
Foto: Anastasia Kashina
Styling: Rusanda Cebotari
Muah: Lilia Musteață, Spa by BERDS

… Îi pășesc pragul cabinetului și mă umplu de verde, de lumină, de lumina soarelui de afară, dar și a zâmbetului ei. Recunosc – nu am întâlnit niciodată un surâs atât de inocent și pur la o femeie matură. Urma să îmi dau seama de unde vine – din încrederea că ceea ce face este singurul drum corect! Că, prin sacrificiile proprii, a ajuns să fie prima specialistă din Moldova care a abordat nutriția ca un guru și care dezvoltă acum dietetica – o ramură a medicinii care se ocupă de vindecarea bolnavilor și prin nutriție terapeutică.

Povestea de viață a dieteticianului Victoria Ursu este una plină de zbucium, de popasuri motivaționale și de lupte prin care urmărește să își demonstreze în primul rând sieși că își merită pe deplin locul sub soare.

 Despre cel mai fresh trend în ale sănătății, despre cum trebuie să te impui ca să te accepți, despre geografia corpului uman și orașele care i-au marcat viața, dar și despre cum unele visuri se transformă în altele pentru care ești predestinat, vă invităm în această minunată călătorie, alături de Victoria Ursu.

Banca de Economii și altele

La început a fost visul de a deveni... profesoară de biologie. M-am născut într-o familie modestă și am învățat să muncesc de la 12 ani. Îmi doream lucruri necesare, nimic mai mult. Sunt din Chișinău, dar nimeni nu mi-a zis vreodată că semăn a orășeancă.

După clasa a IX-a, tata m-a întrebat: „Unde mergem, dragul tatei? Ți-ar trebui un colegiu, ca să te implici în activitate cât mai devreme.” Și i-am zis să mă ducă acolo de unde voi ieși cu studii pentru o muncă bine plătită. Așa m-am trezit în fața Colegiului Financiar-Bancar. Țin minte că în acea zi un brunet fermecător din ultimul an explica celor veniți, pe treptele colegiului, cum e să faci contabilitate. Cred că am acceptat să învăț acolo datorită lui, doar că bucuria s-a transformat în scârbă atunci când am aflat mai târziu că el absolvise deja. Peste 5 ani terminam și eu studiile cu cea mai mare medie pe curs. Nu am reușit să lucrez contabil nicio zi. Nu mi s-a potrivit această meserie.

În schimb, am ales să mă angajez în domeniul bancar, unde salariile erau cele mai mari, dar și competiția pentru angajare peste măsură de mare. Din 40 de oameni la testarea pentru două poziții de casieri, am trecut testele doar eu și colegul meu Ciprian. Am fost angajată la Banca de Economii, în cea mai mare agenție, unde munceam din zori până seara, fără să vedem razele soarelui. Un underground plin de oameni, temperamente, rânduri interminabile. Dar anume acolo am învățat să muncesc repede și calitativ. La Banca de Economii altfel nu se putea. Dacă nu te conformai – fie rămâneai fără prima lunară, fie te puteai trezi cu diferențe de mii de lei.

13 ani am lucrat la bancă, am deținut diverse funcții, ajunsesem chiar șef de reprezentanță. La 22 de ani aveam 14 angajați în subordine. Am învățat disciplină, corectitudine, comunicare, răbdare și multe alte calități de lider, care m-au format ca antreprenor competitiv și ca om.

Însă, chiar dacă puteam fi executor, dar și un bun lider în același timp, nu simțeam că fac ceva util. Mă tot întrebam: ce ofer cu adevărat altor oameni? Prin ceea ce fac, pot schimba măcar un pic viața celor din jur? Să nu înțelegeți cumva că mă cred Marele Salvator. Sunt un om ca toți ceilalți, dar m-a preocupat dintotdeauna să las ceva valoros în urma mea, inclusiv la locul de muncă.

Comuna Stăuceni, kilogramele și prima afacere

Eram însărcinată cu a doua fetiță, răcisem rău de tot chiar în primele luni de sarcină, așa că am stat practic toată perioada de graviditate prin spitale. În urma acestui mod de viață sedentar, m-am ales cu foarte multe kilograme în plus. Tocmai 26! Știu că pare incredibil, dar tocmai din acest punct a pornit transformarea spre cine sunt azi.

În adolescență am făcut aerobică așa că, după naștere, m-am apucat de sport. Împreună cu o vecină. Rezultatele s-au văzut imediat. Celelalte vecine s-au interesat și ele ce facem de arătăm atât de bine, așa că la un moment dat m-am pomenit cu o droaie de femei la ușă. Își doreau și ele siluete suple. Povestea mea a avut o continuare neașteptată. Fără să-mi doresc să dezvolt o afacere, am primit o mulțime de cereri să deschid o sală de fitness. La un moment dat, m-am trezit că serile aveam uneori și 50 de femei la antrenamente.

Pentru că era o mare responsabilitate, am mers la studii la UNEFS, unde am obținut competențe de antrenor de aerobică. Așa am început să dezvolt o afacere extrem de valoroasă în domeniul fitnessului. Tot aici am primit și prima ofertă de a face un plan alimentar pentru o viitoare mireasă. Țin minte că se numea Svetlana, a slăbit 12 kg în 3 luni, iar la nuntă era de nerecunoscut, așa de subțirică se făcuse. Din acel moment am realizat că am calitățile potrivite pentru a propulsa schimbarea și în alții.

Am pornit, la 36 ani, să fac o facultate fără să știu ce mă așteaptă. Am schimbat opt chirii, am legat prietenii pe viață, am păstrat în suflete evenimente unice...

Bucureștiul și naveta la cursurile de nutriție

Era anul 2013. Căutam școală de nutriție, nu era niciuna în Moldova. După multe căutări, am ales să merg la București, unde făceam naveta în fiecare weekend. De luni până vineri lucram la bancă în funcția de economist în departamentul credite corporative, operam cu milioane, aveam grijă de familie, seara aveam trei grupe la sport, iar vineri, o dată la două săptămâni, la 22:30 urcam în autocarul Chișinău-București. Cursurile au durat șase luni de zile. Acum nu cred că aș repeta acest traseu. A fost o mare nebunie. Unde găseam atâta energie? În dorința mea de a cunoaște și a fi cea mai bună, probabil…

În perioada respectivă a apărut primul client care mi-a plătit pentru serviciile de nutriție, un mare director de companie din Chișinău. Își dorea să slăbească și mi-a zis că îmi dă oricât cer, numai să-l ajut să scape de surplusul de kilograme. Am cerut 5 mii de lei și aceștia au fost primii bani mari pe care i-am câștigat.

Terapia a durat două luni. Mergeam la el la birou, aveam ședințe de nutriție, era un cursant foarte disciplinat. Avea bucătar și la oficiu, și acasă, și găteau potrivit meniurilor elaborate de mine. Când avea oaspeți, mă invita și mă prezenta drept doctorul lui. A slăbit și imediat după el am avut un val de clienți cu posibilități financiare bune. Așa mi-am deschis cabinetul personal.

La început, nu era nimeni pe această nișă a nutriției și educației alimentare. Clienții mă sunau să se programeze la consultații, televiziunile mă invitau să povestesc despre meseria mea, într-un an am ajuns în depresie de la supraoboseală. Eram atât de solicitată, că a trebuit să renunț la ceva. Și a fost fitnessul. Cu tristețe, am închis sala de sport. Apoi am renunțat la jobul de la bancă. Despărțirea a fost, la fel, grea și cu lacrimi.

Cluj Napoca, Iași, Târgu Mureș și Medicina

În primele zile de lucru la cabinet, mi-am dat seama că merg pe muchie de cuțit. În noua mea activitate, riscul de a întâlni oameni care vor să-și schimbe alimentația, dar în același timp, care prezintă semne de afecțiuni era foarte mare. Nu studiasem patologiile, nu înțelegeam cum să-i ajut, unde să-i direcționez. Și am simțit nevoia să-mi continui studiile în domeniul medical. În lipsa unei facultăți de nutriție și dietetică la Chișinău, urma s-o iau din nou pe drumul mare. O nouă provocare!

Eram pregătită moral – îmi doream foarte mult să învăț la medicină. Financiar și logistic, însă, eram mai puțin gata. În lipsa cetățeniei românești, basarabenii nu aveau locuri disponibile nici la buget, nici la taxă. De aceea, după multiple demersuri la universitățile de medicină de peste Prut, peste 3 ani am fost acceptată în calitate de studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. Riscurile au fost enorme.

Am pornit, la 36 ani, să fac o facultate fără să știu ce mă așteaptă. Am închis cabinetul de nutriție și am adunat cu grijă toți bănuții laolaltă. Pentru că studiile la medicină se fac la zi, de la 8 dimineața la 6 seara, m-am cazat la cămin pentru a reduce cheltuielile. O dată la două săptămâni veneam acasă să-mi văd familia. Revederile și despărțirile de copiii mei au fost sfâșietoare pentru mine, așa că în următorul an am luat fetele cu mine.

Am schimbat opt chirii, am trecut prin Covid, am legat prietenii pe viață, am păstrat în suflete evenimente unice. Am îmbrăcat prima oară halatul medical, dar și haine tradiționale ardelenești, am încercat să vorbim ungurește. Măcar am încercat (zâmbește)! Am văzut locuri pitorești, am cunoscut mulți oameni excepționali cu deosebite calități, care au întins ambele mâini spre noi.

Am suflat lumânări la zilele noastre de naștere, am dat petreceri în pijamale, am făcut sport, am mâncat sănătos, uneori dulciuri, când ne venea câte o poftă, am mers la băi sărate, am înotat în piscine, am mers la spectacole, am privit cele mai bune filme cu sau fără popcorn. Am învățat să muncim mai mult decât în Moldova, să fim corecte cu noi și cu alți oameni, să luăm cecurile din magazine din respect pentru comercianții amabili. Am învățat din cărți și de la profesori-enciclopedii, de la pacienții aflați pe patul de spital. Am plâns și râs în momente dificile, luându-le pe toate ca pe niște experiențe neobișnuite de viață. Am rostit Jurământul lui Hipocrate cu lacrimi de bucurie – recompensa finalului multașteptat. Și în tot acest timp, toate trei ne-am dorit să revenim acasă...

Știu, e o poveste impresionantă despre sacrificii. Dar trebuia să fac asta. Nu puteam vorbi despre nutriție și dietetică fără să le pot aborda medical, profesionist.

Nutriția presupune mai mult educație și lucru cu oamenii sănătoși, în schimb dietetica vizează pacienții cu diverse afecțiuni. Digestive, cardiovasculare, endocrine, neurologice, renale. Doar un dietetician are competențe să elaboreze regimuri alimentare. Este un alt nivel de pregătire și un cu totul alt nivel față de ce avem acum la noi pe piață. Pot spune că sunt, din nou, deschizător de drumuri și în acest nou domeniu pe care îl îmbrățișează țara noastră. Este nevoie să „reparăm” și să „salvăm” vieți uneori.

Dietoterapia și renunțarea la carnea de porc

Dietetica este acum la modă? Nutriția e mai degrabă „la modă” pentru că nu solicită eforturi mari să te declari sau chiar să fii nutriționist. Dietetica e mai greu s-o faci. E nevoie de minim cinci ani de studii de licență și master în medicină. Nu oricine are cunoștințe și competențe să facă asta. Chiar și medicii, fiind specializați pe nișele lor, nu au învățat să elaboreze regimuri alimentare calculate nutritiv și caloric pacienților cu diverse boli.

Tu stabilești diagnostice în calitate de dietetician? Doar diagnostic nutrițional. Dar știu să interpretez și rezultatele analizelor medicale, iar în baza semnelor și simptomelor, să înțeleg care ar fi diagnosticul medical. Din moment ce depistez nereguli, sunt în situația să-l direcționez pe pacient la medic pentru investigații desfășurate. Susțin abordarea multidisciplinară și integrativă – fiecare specialist are rolul său în a ajuta pacientul să se vindece. Medicul stabilește diagnosticul medical în baza examenului clinic, a analizelor medicale și de laborator, a altor investigații. La fel, medicul indică tratamentul medicamentos (dacă e cazul), iar dieteticianul elaborează planul dietetic țintit, folosind alimentele, suplimentele și produsele fitoterapeutice. Pentru ca tratamentele medicamentoase să aibă efect, pacienții au nevoie de o alimentație specifică stării lor fiziologice (copii, adolescenți, femei gravide sau în alăptare, sportivi, vârstnici, persoane cu carențe nutriționale sau care trec prin boală). Există și afecțiuni în care dieta reprezintă tratamentul în sine. De exemplu, în steatoza hepatică (boala ficatului non-alcoolic sau ficat gras) sau în boala celiacă etc.

Deci, oferi cel mai nou serviciu pe piața serviciilor de sănătate? Da, așa este, mă ocup de nutriția terapeutică.

Cât durează terapia cu un pacient? Depinde de afecțiune, dar, de regulă, nu mai puțin de o lună. Am nevoie să-i ofer pacientului un pic de educație nutrițională, dar și mai multe tipuri de diete până găsim un model compatibil și echilibrat de alimentație, care să aducă rezultate.

Care a fost cel mai complicat pacient de până acum? Chiar în această perioadă am un caz destul de dificil. Un medic, care prezintă semnele a șase afecțiuni: litiază renală, steatoză hepatică, ateroscleroză, gastrită erozivă, artrită reumatoidă și microlitiază biliară. Problema este că muncește la Terapie Intensivă și nu are un program stabil al meselor. Deci, o dedicație enormă față de pacienții săi – în schimbul propriei sănătăți și vieți. Acum muncim împreună pentru a atinge rezultate care să ne bucure. 

Există vreun fel de mâncare pe care putem să îl consumăm non-stop fără a adăuga kilograme? E prea complexă întrebarea pentru a oferi un răspuns scurt. Eu aș vrea să văd omul care are intenția să mănânce fără întrerupere orice doar pentru că asta nu îngrașă.

Acasă la tine ce alimente se consumă? Acasă avem mâncare simplă. Dimineață omlete, terciuri pe care știu cum să le îmbunătățesc ca să fie și delicioase și să arate îmbietor. Mâncare obișnuită, sezonieră, fără prăjit, fără carne de porc, aleg foarte bine etichetele.

Carnea de porc nu, pentru că aceasta conține cele mai multe celule cancerigene? Nu acesta este motivul, de fapt carnea de vită în exces prezintă risc cancerigen (pe stomac). Carnea de porc conține multă grăsime care, consumată cu regularitate, crește colesterolul alimentar, ceea ce duce în timp la dislipidemii, ateroscleroză, boli cardiace. Pe fonul sedentarismului ce a copleșit lumea întreagă, avem statistici îngrijorătoare privind evoluția bolilor aparatului circulator.

Alimentația recomandată de tine ne creează cumva senzația de foame permanentă și devenim astfel nervoși? Eu încurajez echilibrul, nu restricția sau abstinența. Dacă alimentele sunt naturale, sezoniere, nu poți consuma mult. Ele oferă un grad destul de înalt de sațietate și dacă îți formezi și un obicei din mese regulate, corpul îți dă semnale clare când e cazul să mănânci. Pe de altă parte, și poftele le vom lua în seamă. Sunt niște impulsiuni firești ce necesită a fi decodificate. Imediat ce ne înțelegem propriile nevoi – le și rezolvăm.

Variază cumva necesitățile și dorințele oamenilor în funcție de venituri și nivelul social? Elaborez chestionare ca să îmi înțeleg mai bine publicul și am observat că cei care au studii și investesc în dezvoltarea lor continuă, conștientizează că mai bine este să previi, decât să tratezi.

E scumpă această viață de calitate? Mai scumpă este neglijența, analizele medicale și tratamentele medicamentoase. Am calculat prețul unei zile de meniu pentru o femeie și mi-a ieșit aproape 80 de lei – meniu gătit pentru o zi, care conține și carne/pește sau ouă, cereale, fructe și legume de sezon. De exemplu, o porție de supă-cremă de năut mi-a ieșit 93 de bani. Cele mai scumpe produse sunt uleiul, nucile, peștele și carnea, dar le consumăm și în cantități mai mici sau mai rar. Mâncatul în oraș, bineînțeles, este mult mai costisitor.

Poți fi utilă și pentru pacienții care suferă de boli oncologice? Deocamdată nu, dar studiez nutriția oncologică. Când voi simți că sunt pregătită, atunci voi prelua și acest domeniu. Problema e că de la procedurile chimio și radioterapii, nu reușesc să-și restabilească vitalitatea și foarte repede ajung pacienți critici, cu risc înalt de deces. 

Care ar fi cele mai utile sfaturi pentru persoanele ajunse în fața oglinzii și care nu acceptă ceea ce văd? Dacă vorbim despre femeile normoponderale, dar preocupate să tot slăbească estetic, atunci le voi spune așa: fiecare dintre noi avem perioade în viață când ne dezechilibrăm. Chiar și franțuzoaicele se îngrașă în perioada pubertății, în sarcină și în menopauză. Doar că ele nu trăiesc mereu cu gândul la slăbit, ci rezolvă problema repejor. Apropo, recomand în acest sens cartea lui Mireille Guiliano „Franțuzoaicele nu se îngrașă”. Dacă totuși există un surplus de greutate, mergeți pe cauză, nu pe efect. Întrebați-vă de ce stratul de grăsime stă pe burtică sau pe coapse și nu vrea să plece. Dacă veți găsi răspuns la întrebare – acționați pe aceste cauze. Dacă nu, căutați un specialist competent să vă ajute să rezolvați problema o dată și pentru totdeauna. Procesul de transformare trebuie să fie făcut cu multă dragoste față de propriul corp, cu grijă și cu blândețe – pentru că avem corpuri plăpânde de femei.

Deci, ai ajuns totuși profesor de biologie, doar că al corpurilor umane... De fapt, și asta e o camuflare. Suntem mai mult decât corpul. Suntem suflete care căutăm ceva sau pe cineva în această viață. Meseria pe care am ales-o este o binecuvântare. Am ocazia să cunosc și să înțeleg nevoile acestor oameni pentru a-i ajuta să se descopere, printr-un echilibru alimentar, prin vindecarea unei afecțiuni. Tu, prin acest interviu, m-ai făcut să mă deschid cititorilor. Mulțumesc pentru această experiență!

Și eu îți mulțumesc. Și pe final, care este motto-ul tău? Cred în educația alimentară.

Dar în-afara profesiei? Ca să ajungi să trăiești viața din plin, e nevoie să te cunoști pe tine – un proces fascinant vreau să zic... Și să știi că acesta nu mai este un motto, ci filosofia vieții mele.