Stilul vestimentar este un subiect interminabil, motivul pentru care și rubrica noastră „Insta Inspiration” nu mai are sfârșit. De această dată, avem ocazia să admirăm și să adoptăm un mod mai diferit de a alege ținutele, unul nemaiîntâlnit până acum.
Ivona Zupet este un model și un fashion blogger de origine croată, bazat în Londra. Tânăra în vârstă de 29 de ani deține o pagină de Instagram unde este urmărită de 525 de mii de internauți, datorită content-ului specific pe care îl publică. Aceasta împărtășește cu abonații câte ceva din experiența sa de model, dar și publică o mulțime de fotografii cu outfit-urile pe care le poartă.
Cu siguranță, stilul ei te va cuceri. Aceasta îmbracă ținute de lux, unele elegante, altele mai casual, dar toate o avantajează. Putem cataloga modalitatea ei de a se îmbrăca drept una nonconformistă, rafinată și plină de bun gust.
Dacă îți dorești și tu să adopți un asemenea stil, atunci te inspirăm astăzi cu trei look-uri speciale, purtate de Ivona.
- O pată de culoare într-un outfit neutru
Ținutele compuse din haine de culori neutre sunt foarte ușor de purtat și combinat, dar deseori ele devin plictisitoare. Pentru a le transforma radical, ai nevoie de o pată de culoare. Poți fura acest truc de la modelul nostru.
În una dintre postările sale, Ivona a îmbrăcat o pereche de blugi, un top și o scurtă din piele, toate compuse din nuanțe obișnuite (alb, albastru, maro). Totuși, aceasta a adăugat o pată de culoare în look-ul său și totul a devenit mult mai stilat. Vorbim acum despre acești pantofi și această geantă verde, nuanța care este extrem de actuală în acest an. Pentru a-și completa outfit-ul, ea a mai adăugat o pereche de ochelari negri și niște cercei mari, aurii.
Poți împrumuta și tu ideea Ivonei și să porți aceste haine la serviciu, la universitate sau chiar la o cină în oraș.
- The little black dress
Orice femeie trebuie să dețină o asemenea frumusețe în garderoba sa, pentru că rochia neagră poate fi potrivită pentru orice ocazie.
Într-o fotografie, bloggerița a îmbrăcat o ținută compusă din această rochie neagră, din mătase, asortată cu o poșetă și cu o pereche de sandale de aceeași culoare. Un plus ținutei îl reprezintă accesoriile: un colier și niște cercei aurii și, pentru zilele cu soare – ochelarii negri.
Cu siguranță poți opta pentru look-ul dat la o nuntă, la o petrecere în club sau la o cină romantică, important este să-ți iei și ceva deasupra (un sacou, un trench sau un palton), pentru că aceste nopți de toamnă devin din ce în ce mai răcoroase.
- Un outfit casual, comod și călduros
Dacă adori să porți haine confortabile, simple și călduroase, atunci această ținută este pentru tine.
Ivona a purtat, în una dintre postările sale, un costum de yoga, negru, o scurtă lungă, de aceeași culoare și o poșetă de mână. La capitolul încălțăminte, ea a ales niște ghete bej, iar ca accesoriu, din nou, ochelarii.
Look-ul acesta este demn de a fi purtat la o plimbare prin parc, la un brunch cu fetele ori chiar în drum spre sală. E comod, practic și arată stilat.
Cam atât pentru rubrica de astăzi. Te așteptăm și săptămâna viitoare la o nouă doză de Instagram Inspiration. Până atunci, nu uita, inspiră-te de unde vrei, dar fii mereu stilată.
Autor: Aneta Popov
Sursa foto: Instagram