L-am văzut pe Guillermo Arriaga în Iași, la FILIT, în 2014. Arriaga este probabil cel mai cunoscut scriitor mexican, a luat unele dintre cele mai importante premii internaționale pentru scenariu de film, dacă nu l-ați citit, sigur ați văzut vreun film făcut după scenariul lui: Amores Perros, 21 Grams, The Three Burials of Melquiades Estrada, The Burning Plain. După o colaborare mai lungă cu Alejandro González Iñárritu, Arriaga a trecut și la regie. S-ar putea lăuda că în filmele lui au jucat Brad Pitt, Charlize Theron, Kim Bassinger, Benicio del Toro, Sean Penn, Cate Blanchett, dar nu prea îi place să se laude, așa l-am văzut la Iași, unde a fost printre scriitorii cap de afiș, invitat la Serile FILIT de la Teatrul Național.
Încă de la Iași, Arriaga spunea că e fascinat de România, de care îi povestiseră părinții, după o călătorie cu zeci de ani în urmă. A fost firesc să spună și despre vânători, Arriaga fiind un împătimit al acestui „sport” (după ce a fost și pugilist, baschetbalist și fotbalist). Dar spre deosebire de cuplul Ceaușescu-Brejnev, scriitorul mexican vânează fără pușcă, doar cu săgeata sau arcul.
Nu mințea, cum fac mulți ca să fie politicoși cu publicul sau cu organizatorii festivalurilor. M-am convins de asta citindu-i romanul Sălbaticul, apărut la editura Art în colecția Musai. În primul rând trebuie să zic că e tradus foarte bine de scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari, ceea ce deja e o recomandare pentru carte. Sălbaticul e un roman imens, dacă pot spune așa, de 736 de pagini. Când a fost în România la FILIT, spunea într-un interviu că atunci îl termina, dar a fost publicat în 2016. În 2018 a apărut și ediția românească. Și a fost mai mult decât plăcut să văd povești din Sălbaticul legate de România, din ceea ce a auzit și a văzut Arriaga când a fost la FILIT. Ar trebui să le dea de gândit funcționarilor de la ministere care fac tot felul de slogane, poze și clipuri pentru turism, ignorând cultura, care, iată, poate aduce mai mulți turiști decât milioane băgate într-un slogan imbecil (Of: ospitalitate, tradiție, mister).
Cam toți criticii care au scris despre Sălbaticul menționau că romanul are două planuri, două linii de subiect, care se unesc la sfârșit. Un plan îl are pe Juan Guillermo, un adolescent mexican înconjurat de moarte, căruia îi mor toate rudele și se trezește într-un război cu bolnavii de Dumnezeu: Tinerii Îl Urmează pe Cristos, un grup extremist. Celălalt plan e al inuitului Amaruq, pornit în munții Canadei la vânătoarea unui mare lup. Eu aș spune însă că romanul are de fapt trei planuri, unul fiind compus din glosare (de traduceri de termeni, originea cuvintelor din diferite limbi), din documentări, din fragmente din alte cărți, ba chiar și de poezie – menit să susțină celelalte planuri. Iată că deja nu mai poți spune că Arriaga nu se documentează când scrie, cum se obișnuiseră să spună înainte criticii.
Mie mi-a plăcut mai mult, până la urmă, povestea vânătorii Marelui Lup, trebuie să fii un mare romancier ca să reușești să ții cititorul pe sute de pagini doar cu două personaje (un om și un lup) în munți sălbatici, unde nici decorul nu se schimbă foarte mult. Dar nici povestea lui Juan Guillermo nu e una neinteresantă, căci după ea îți dai seama de viața cartelurilor mexicane, cu toate ramificațiile ei. Ambele planuri puteau fi lejer două romane separate. Cel de-al treilea putea fi un volum de poezie. Mi-ar fi plăcut să văd Sălbaticul fără sfârșitul în care planurile se combină, în care realitatea mexicană primește un fel de happy-end american, dar îmi dau seama că americanizarea probabil că îi aduce lui Arriaga o mulțime de cititori și îl țin în picioare la Hollywood.
Dacă citești mai multe interviuri cu Guillermo Arriaga, poți observa că în construcția romanelor sale folosește multe elemente din biografia sa, ceea ce înseamnă că el chiar se simte bine când scrie, când transformă realitatea în ficțiune. Această plăcere se transmite și cititorului.
Vă recomand acest roman, dacă îl citiți, vorba soției mele, veți simți personajele ca parte din familie, atât de mult te apropii de ele pe parcursul celor peste 700 de pagini. Iar eu, recunosc, voi căuta și alte romane ale lui Guillermo Arriaga traduse în română.
* Guillermo Arriaga, Sălbaticul, Editura Art, București, 2018