Interviu: Rodica Ciorănică
Foto: Victoria Wonka
Bună, curajoasă și deșteaptă. Sunt calitățile recunoscute ale Cristinei. Dintre defecte, oh!, foarte grave – bună, curajoasă și deșteaptă! Înainte, când era prinsă în negocieri, lucru de birou, hârtii sau în culoarele marilor puteri, ca ambasadoare a unei mici puteri pe nume Republica Moldova, nu avea curaj să facă ceia ce îi plăcea de fapt cel mai mult – pictură! Acum, de când în sfârșit pictează, parcă ar încerca un latino languros şi plin de dragoste...
Cristina, care ar fi povestea ta într-un alineat mai lung?
Am crescut în Chișinău. De la o vârstă fragedă era clar că voi fi pictor, pentru că desenam mereu. La cinci ani am început să iau lecții de pictură, la 11 ani am mers și la școala Sciusev. Lucrările mele au participat la diverse expoziții. După absolvirea liceului, aveam planuri să urmez Academia de Arte din Sankt Petersburg, dar tocmai se prăbușise Uniunea Sovietică și am fost nevoită să îmi aleg o profesie care să mă ajute să fac față noilor realități. Pe lângă artă, eram destul de bună la matematică și am decis să merg la Facultatea de Economie, specialitatea Administrare în Business. La 18 ani am început să lucrez și, de atunci, nu m-am mai oprit. La 24 aveam deja în subordine 60 de angajați și dezvoltam proiecte de amploare în străinătate. Am lucrat în câteva companii internaționale, am adus investitori din afară în Moldova, apoi, treptat, am intrat și în politică. Ultima mea postură a fost cea de Ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii. Am fost prima femeie din Republica Moldova și din regiune, care a avut o asemenea poziție. În general, în Washington DC, la un moment dat, erau doar 17 Ambasadori femei, restul bărbați. Vă imaginați? Munca de Ambasador nu mi s-a părut complicată, e la fel ca și în business – trebuie să ai o agendă, un plan bine definit și să-l realizezi. Am avut o performanță bună acolo, am participat la foarte multe evenimente unde am prezentat Moldova la nivel, am dat foarte multe interviuri în presă, am fost chiar şi pe coperta revistei Washington Life și Washington Diplomat. În SUA există meritocrație, dacă ești bună, te observă imediat lumea.
De la un post important lângă un om foarte important în stat, ca Vlad Plahotniuc, ajungi Ambasador în cel mai puternic stat din lume, ca după, să revii la o viață absolut liniștită și diferită… Ești acasă și faci pictură… Cum explici?
Am revenit la artă încă fiind în SUA, prietenii și colegii m-au încurajat și m-au susținut mult. Am venit din misiune cu mai multe lucrări și eram hotărâtă să mă dedic în totalitate artei. Pauza a fost prea lungă pentru mine. În toți acești ani, soțul meu îmi cumpăra pânze în speranța că voi picta, iar eu le stocam frumos în debara... Bine, acum sunt pictor. Nici un an nu a trecut încă, dar deja am participat la câteva expoziții în grup în SUA și în Moldova, am avut o expoziție personală, iar acum, în luna februarie, două lucrări participă la o expoziție mare la New York. O galerie de artă din New York mi-a propus să mă reprezinte permanent și pregătesc câteva proiecte culturale mari pentru 2020. Analizând ultima perioadă nici nu-mi vine să cred cât de multe s-au schimbat și cât de mult am avansat în acest domeniu. Nu am o viață mai liniștită, la fel de mult muncesc, la fel de puțin dorm, la fel de mult călătoresc...
Ce se întâmplă în mintea femeii când Universul îi trimite asemenea provocări?
Dacă te referi la carieră, fiecare etapă a fost alegerea mea. Eu lucruri simple nu fac, nu-mi este interesant. Din copilărie mi-am forțat limitele, mereu încercam ceva imposibil la prima vedere. Niciodată nu am pierdut timpul. Prietenii și familia mea deja s-au obișnuit că fac câteva lucruri în paralel, pentru mine aceasta este o normă.
De ce pictură? Ce transmiți? Care e mesajul?
Talentul e un dar de la Dumnezeu. Dacă a decis să ți-l dăruiască, atunci primește, fă astfel încât el să producă, pentru că nimic nu e întâmplător. Dacă alegi să faci altceva, e ok pentru o perioadă. Dacă nu îți aplici talentul, atunci cumva neglijezi cel mai valoros lucru pe care îl ai în viață. Ceea ce pictez, vine de Sus, din Univers. Sunt absolut fascinată de întreg procesul de creație. Mai întâi apar niște viziuni, pe care țin neapărat să le pictez. Când iau o pânză curată, parcă îmi spune cineva ce culori să folosesc. Înainte de a picta, fac meditație, pun muzică, cristale, aprind lumânări în atelier. Trebuie să fiu singură și energia mea și a studioului să fie curată. Pictez vreo 4-5 ore, apoi mă opresc pentru că nu mai am de unde da. Sunt picturi care îmi ies din câteva sesiuni, altele îmi iau câteva luni. Uneori aplic sclipici, pietre semiprețioase, aur... fac niște lucruri care deloc nu îmi stau în fire, eu fiind adepta minimalismului. Mă distrez mult pe seama asta, dar îmi place enorm de mult ce iese... Ce transmit? Emoții, vibrații, trăiri. Toate frumoase și cosmice. Există conceptul de Energy Art, este o artă care transmite energie. Cred că eu fac anume asta.
Ai menționat despre participarea la expoziții în SUA. Cum te văd criticii? Ce spun despre tine?
Criticilor și galeriilor le plac lucrările mele, zic că sunt frumoase, dar, până la urmă, felul în care îți este percepută creația este foarte subiectiv. Unii sunt copleșiți, alții privesc și nu înțeleg nimic, mai ales când este vorba despre abstracție. Am un bun prieten, scriitor american, care mi-a spus: „Cui îi pasă ce zic alții?! Manifestă-te!”. În engleză sună parcă mai bine, dar ideea este că, dacă ne-am lăsa influențați de opinii, probabil nu am ajunge nicăieri.
Vreau să aflu câte ceva despre fiecare din cele 5 Cristine: Cristina fiică, Cristina iubită, Cristina mamă, Cristina femeia de carieră și Cristina femeia de artă…
Cristina fiică e grijulie și de nădejde. Cristina iubită e susținută și protejată. Cristina mamă e cea mai bună mamă din lume, potrivit copiilor mei. Cristina femeia de carieră este împlinită și liniștită. Cristina femeia de artă acum înflorește.
Care e mai puternică, care domină, care învinge, care dintre ele plânge și de ce?
Bună întrebare... Toate sunt puternice, poate, uneori, Cristina mamă plânge, dar și cel mai mult se bucură tot ea. Mamă sunt în primul rând. Copiii reprezintă totul pentru mine.
Ești și slabă uneori?
Femeia puternică este o femeie moale, iubitoare, generoasă, creatoare, răbdătoare... Puterea nu se evaluează în bani sau poziții, ci în confortul psihologic și armonia ta. Slabă... da, câteodată fac și eu prostii de care apoi îmi pare rău.
Care a fost cel mai memorabil eveniment din viața ta?
Nu știu de ce mi-am amintit prima zi de școală a fiului meu. M-am emoționat la infinit! Un pui de om micuț, purtând cravată, cu un buchet de flori în mână, pășește într-o nouă viață...
Prieteniile, crezi în ele? Pe ce se țin acestea în secolul 21?
Da, cred în prietenii. Sunt Vărsător până la urmă. Cheia succesului într-o prietenie, dar și în orice altă relație, e să nu ai așteptări față de oameni. Pur și simplu să te bucuri de ei și să fii recunoscător pentru că sunt. Atât.
Care este cea mai mare teamă pe care o ai?
Probabil e legată de copii, nici nu vreau să mă gândesc la asta.
Unde e acasă?
Acasă e acolo unde e periuța de dinți. Glumesc.. acasă e în Moldova, bineînțeles.
La ce nu ai putea renunța niciodată?
La respect – față de mine, față de alții, față de natură...
Cum ți-ai cunoscut soțul?
În Kazahstan, aveam 24 de ani. El a dezvoltat un proiect pe care urma să îl preiau. Într-un final, a rămas cu mine acolo.
Crezi în căsnicie?
Da, căsnicia poate fi frumoasă chiar, dacă nu ai așteptări exagerate. E fain să ai un partener de viață, e fain să ai casa ta, copii, prieteni comuni. Căsnicia nu e obligatorie, unii aleg o altă cale. Important e să faci ceea ce te face împlinit.
Crezi în iubirile care țin măcar o jumătate de viață? Care e secretul și de ce sunt tot mai puține?
Da, de ce nu? Există iubiri care țin și mai mult decât o viață. Iubirea are atâtea forme, ea mereu evoluează, se transformă, dar trebuie să o protejăm și să o apreciem.
O femeie modernă le poate reuși pe toate? Cât de grav este dacă nu…?
E grav dacă femeia nu e fericită, restul e secundar.
Ce înseamnă fericirea pentru tine?
Să trăiesc.
Iți place noțiunea „femeie de succes” sau o tratezi cu ironie?
Fiecare femeie determină pentru ea noțiunea de succes. Succesul e satisfacția pe care o avem noi de la ceea ce facem. La noi cumva „femeie de succes” înseamnă automat ca e bună în business sau politică. O mamă tot e o femeie de succes. Fiecare cu vocația și alegerea ei.
Cu cine ai savura o cafea?
Cea mai bună cafea e cu prietena mea. Râdem și ne povestim istorii. Dacă ar fi o persoană necunoscută... cu Salvador Dali. Nu ar fi plăcerea în forma ei clasică, dar ar fi distractiv, cu siguranță. Probabil, el ar vărsa cafeaua pe perete și ar face o operă de artă pe loc, iar alta și-ar turna-o în cap ca să îi șocheze pe alții...
Cui ai vrea să mulțumești pentru ceea ai azi?
Mie.
Autorul preferat
Peter Moon
Pictorul preferat
Salvador Dali
Artistul preferat
Lost Frequencies
Mașina preferată
BMW
Localul preferat în Chișinău
Îmi plac localurile amplasate pe acoperiș
Băutura preferată
Margarita