Text: Ileana Rusu
Foto: Arhiva personală
Ei nu renunță la vise, la diminețile pline cu arome de cafea, la apusurile de soare de un roșu-aprins, la anotimpurile care vin și pleacă, la perechile de ochi ale oamenilor dragi. Patru oameni frumoși, puternici, optimiști, care au învins în lupta cu moartea și care au acceptat inițiativa de a împărtăși din propriul parcurs pentru a inspira și pe ceilalți! Două lucruri au în comun protagoniștii acestui proiect: faptul că au crezut că pot învinge maladia veacului XXI și au reușit, și zâmbetul sincer și larg, purtat ca o mănușă de dantelă, care atrage atenția întregii lumi.
Violeta este avocat de profesie și are două fete superbe. Plecată în SUA, vrea să revină acasă în forță și să ajute celor care au ajuns în cabinetele de la Oncologie. Diagnoza – cancer pulmonar. Învins cu brio.
Teodor, blondul și burlacul mult râvnit, întreaga viață și-a trăit-o în pași de dans. Medicii i-au anunțat verdictul: cancer la glanda tiroidă. Cine îl cunoaște, știe setea și pofta lui de vise. A vândut totul ca să și le urmeze. Și a reușit!
Cătălina, fata care a făcut tenis de performanță, stabilită acum la Londra, are, probabil, cel mai frumos zâmbet din Marea Britanie. Imună la impedimentele aruncate în fața ei de destin, a ajuns să lovească în cancerul pulmonar aidoma unei mingi de tenis pe terenul adversarului.
Zinaida, profesoară și plină de potențial artistic, fată din inima Codrilor, a fost diagnosticată cu cancer mamar la 45 de ani. Prin ce stări a trecut, aflați dacă îi citiți povestea impresionantă și sinceră. Nu plângeți... Pentru că a avut credință că va câștiga duelul și va desena cel mai frumos tablou al vieții sale. De mamă, soție, prietenă devotată și o cochetă incurabilă.
Purtați zâmbetul cu voi, credeți în voi și nu uitați să duceți un mod de viață sănătos, dar și să vizitați regulat medicul. În rest, Life is so delicious! Întrebați protagoniștii noștri.
Violeta Gașițoi
„E o boală atât de umilitoare! Dar detest să fiu compătimită!”
„Cred în roz. Cred că râsul este cea mai bună metodă de a arde caloriile. Cred în sărut, în sărutul pasional. Cred în a fi puternic atunci când e greu. Cred că femeile cele mai frumoase sunt femeile fericite. Cred că mâine este o nouă zi şi cred în miracole.” (Audrey Hepburn) – Acesta este motto-ul meu.
Știți de ce am acceptat să vorbesc atât de ușor despre cancerul pulmonar, de care am scăpat?
Ar fi mai multe motive. În primul rând, pentru că această boală e umilitoare și eu NU VREAU SĂ FIU COMPĂTIMITĂ! În toți acești ani, am încercat să lupt, având dragostea și susținerea familiei. Am mers cu capul sus. Alegerile pe care le făcem sunt cele care ne caracterizează cel mai bine, mai mult decât o fac abilităţile noastre. Și aceasta a fost alegerea mea: să depășesc starea în liniște. Deși, în măsura în care am putut, am fost la fel de activă, ca până la depistarea maladiei sec. XXI, mi-am ținut mintea mereu ocupată, am citit mult, am privit filme și am continuat studiile la facultate.
Eu vreau să trăiesc!
În al doilea rând, a fost fraza unui om, care îmi stăruie și acum în minte: „Eu, dacă m-aș îmbolnăvi ca tine, nu m-aș trata. Aș accepta mai degrabă să mor”. Iar eu vreau să trăiesc, pentru că am trei perechi de ochi, care mă privesc zilnic cu dragoste. Am întâlnit femei care au refuzat tratamentul pe bază de chimioterapie și asta din cauza FRICII! Resping categoric această atitudine și cred că, atât timp cât ești viu, poți schimba lucrurile. Indiferent cât de dificil ar fi și câți bani ar costa.
Ședințele de chimioterapie au fost groaznice!
Dar am depășit acest fragment de timp. Da, am purtat și mai port perucă, pentru că am rămas cheală. Oamenii au nevoie de foarte mult curaj să câștige o luptă. În primul rând, cu propriile temeri, apoi cu consecințele, cu stările care te domină. Dar avem destulă forță și curaj în noi, trebuie doar stimulat de dorința incomensurabilă de viață.
Boala e o încercare, și nicidecum o condamnare la moarte. Sunt momentele în care ai dubii că vei învinge, însă nu cedezi și, în ultimă instanță, ai câștigat și ai învățat o lecție. Dură, dar care te schimbă din temelii.
Când am acceptat tratamentul, am fost foarte bine informată despre toate efectele adverse, inclusiv despre faptul că organismul poate să cedeze la un moment dat. Mi s-a spus că exteriorul meu va suporta schimbări, inclusiv interiorul meu va deveni altul. S-ar putea să trec printr-o depresie și ar fi bine să fiu gata pentru orice. Chiar pentru orice! Mi-am asumat acest risc, știind și din profesia de avocat că numai așa voi cunoaște toate laturile unui succes sau ale unui eșec. Am avut momente în care, știți, credeam că până aici a fost! Dar oamenii dragi nu m-au lăsat să renunț la în a crede că voi învinge neapărat această luptă.
Sunt foarte dură cu mine și dacă am plâns, am făcut-o așa ca să nu mă vadă nimeni. La telefon cu mama, cu perna peste cap. Și nici în casă nu am stat. Am făcut yoga, m-am implicat în activități sociale, am discutat cu lumea care trecea prin momente similare. Am zâmbit chiar și atunci când starea mea de spirit cerea un singur lucru – să dispar, să mă fac nevăzută. Cred că terapia prin umor este cea mai bună metodă în orice luptă. Cred că mâine e o nouă zi şi cred în miracole...
Până la aflarea diagnozei, îmi era frică de moarte...
Ar trebui să începem să trăim înainte să îmbătrânim. Teama este stupidă. La fel şi regretele. Până la aflarea diagnozei, îmi era frică de moarte... Dar în timpul tratamentului am scăpat de această teamă. Am înțeles că moartea vine dacă te lași dominat de gândul că vine. Apoi, îmi era frică să îi las pe ai mei fără mine, pentru că am simțit cât de mult suferă și cât de mult mă rugau să le fiu alături, să nu îi părăsesc, să găsesc forțe ca să lupt. Și ei mi-au fost alături în fiecare zi. Îmi repetau că sunt cea mai frumoasă, deși arătam oribil! Nici în oglindă nu mă puteam uita, mai ales după ce am rămas cheală. Dragostea este principalul antidot la tot răul din lume.
Viața e frumoasă și trebuie savurată din plin, inclusiv în momentele cele mai grele.
Nu ascultați de gura lumii, pentru că nimeni nu vă cunoaște mai bine decât cei mai apropiați.
Teodor Rădulescu
„Dacă nu aveam bani, acum nu mai trăiam.”
Am depistat nevoia la un control de rutină, obișnuit, din întâmplare. Anul 2009. Eram foarte nervos, incontrolabil, disperat, era o perioadă foarte agitată. Apoi, medicii experimentați de prin lume mi-au spus că aceste stări veneau de la faptul că era afectată foarte mult glanda tiroidă, hormonii, care și generau aceste schimbări pe plan emoțional. Dar credeam că sunt nervos pentru că așa sunt eu, nebun, de felul meu. Am mers la un USG și mi s-a spus să vizitez și un medic endocrinolog, că am ceva pe glandă. Așa și mi s-a spus: problema e mult mai gravă decât credem noi. Trebuie să dai o analiză de biopsie. După ce au fost făcute analizele, mi-au spus. Sau nu chiar de tot, așa, voalat, că va fi bine, fără să fiu anunțat despre adevărata cauză. Ulterior, s-au justificat că nu au vrut să mă afecteze.
Am pus în joc pentru viața mea tot ce aveam!
Nu era foarte avansat stadiul. Am pus în joc pentru viața mea tot ce aveam: casă, masă, orice bănuț era calculat cu multe rezerve. Pe atunci nu existau rețele sociale și o campanie de coletare a banilor pentru tratament nu aveam cum să lansez. Această mobilizare națională pentru a salva viața unui om a apărut mai târziu. Lumea ascundea anumite lucruri, analizau cu scepticism bunătatea umană. Tratamentul l-am început aici. Cu radioterapie și eram destul de grav.
Leșinam, așteptam în rând să intru la procedura sinucigașă.
Am ajuns fără păr, fără barbă. Apoi am plecat peste hotare. Stări de comă nu am avut, doar în perioada intervenției am fost conectat la aparate.
Dintr-o glumă în alta, nu m-am bărbierit un an))). Așa era de bine, scăpasem și de acest obicei))). În interior eram ca o piatră uscată-uscată, prăjită chiar.
Sufletește… mă luptam cu mine. Înțelegeam că el nu are nicio treabă, doar corespunde stării fizice. Fugeam de toți care mă consolau.
Mi-am amintit și de forțele divine.
Am început să mă rog mai des la Dumnezeu, că nu eram prea dus la biserică. Pe când acum chiar îmi place să merg la o mănăstire, la o slujbă. Când înțelegem că noi cu propriile puteri nu putem lupta cu cel mai mare dușman al omenirii – moartea – ne mai întoarcem cu fața spre lucrurile sfinte. Oricât ai fi de puternic, șansa de a continua viața poate dispărea într-o clipită. Dar când ai încredere în forțele divine și în tine, atunci, din interior, emani putere.
Care depresie?
E grijă. Una zilnică. Legată de diverse situații. Atunci eram atent ce mănânc, ce fac, să nu devin legumă. Îmi trăiam starea. Nu cred că mi-a afectat viața personală. Eu sunt cel care mă ascund, nu ies, nu cunosc oameni noi. Și nu am cum să mă îndrăgostesc sau să mi se întâmple altceva. Dacă aș merge undeva, într-un loc cu mai multe femei, aș putea să prind vreo privire. Dar cred că totul ne este predestinat de Sus.
Conversațiile lungi mă plictisesc.
Nu mai am plăcerea să stau la taifas. Nu de oameni m-am săturat, ci de comunicare. Obosesc foarte repede, o oră e maxim cât pot rezista.
Am lansat pe Facebook o pagină, Cancer Winner, pentru a încuraja persoanele cu cancer, unde public și evenimentele, în urma cărora am adunat niște bani și în București, și aici. E vorba de sume imense de bani pentru tratament. O singură plecare la Berlin e de la 70 la 100 de mii.
Sunt oficial invalid de gradul II.
Am legitimație, așa că nu vă puneți cu mine)))). Motivul cancerului e că eu sunt unul dintre copiii Cernobîlului și stresul în care ne fierbem zilnic. Mi-aș dori enorm de mult ca viața mea să fie un dans, dar nu e. Speranța că lucrurile merg spre bine a apărut după trei ani. După acești trei, încă doi am forțat nota ca să îmi revin fizic. Cei trei au fost de efort intelectual și când mi-am revenit fizic, am și uitat tot ce a fost.
Cum să nu fie banii cei mai importanți?!
Eu, dacă nu îi aveam, acum nu mai trăiam. Punct. Dacă i-aș avea și acum, aș avea și doi copii, și o soață, și o casă frumoasă. Aș fi superfericit pe țărmul unei mări. Fericirea în subsol sau în colibă nu e despre mine, eu am alte cerințe de la viață.
Cătălina Bojescu
„Boala care mi s-a dat e ca să învăț ceva. Să mă privesc cu alți ochi.”
Sunt de baștină din Chișinău. Am făcut tenis, muzică. Dar toate cele întâmplate în trecut au fost doar complementar. Am istoria mea, mereu m-am bazat pe intuiție și asta și m-a adus în Londra. Am făcut sport de la 7 ani până la 15 și mă vedeam cu o carieră în față. Îmi doream să merg în jurul lumii cu tenisul, la Wimbelton, unde, până la urmă, am ajuns. Și am rămas atât de fascinată... Drept că în calitate de spectator. Pariez la meciurile de tenis? Da, ultimul pariu a fost pe un lunch.
Când am auzit cuvântul „biopsie”, mi s-a tăiat respirația…
Am simțit un disconfort în plămâni. Făceam des febră, răceam, înhățeam viroze. Eu fiind o nefumătoare. Am fost într-o călătorie în Italia și îmi era foarte greu să respir. Am zis că vin acasă și merg să îmi fac investigații. Maică-mea a insistat să consult un medic și să urmez toate investigațiile. În 2009, prin septembrie, aveam 29 de ani, am mers la un medic de profil. Radiografia arăta că ceva nu e în regulă. Dar uite, ia niște antibiotice și va fi ok. Normal că acest medicament a stopat durerile provizoriu. Am mers la Londra și continuam să respir la fel de greu. Simțeam o durere imensă sub omoplatul stâng și nu mi-o puteam explica. Era clar că plămânul se umplea cu lichid. Și am apelat la medici mai avansați. Dl doctor Corcimaru m-a consultat și m-a trimis să fac o biopsie. La auzul acestui cuvânt mi s-a tăiat respirația... Și nu mai voiam să aud nimic. Mai târziu, i-am spus mamei că nu merg, pentru că sunt pe valize și cu biletul de Londra în mâini.
Aveam o tuse măgărească, îmi era greu să dorm pe partea stângă. La Londra, m-am apucat să predau tenisul la copii, marele meu vis, în zona în care locuiam. Tipul care m-a angajat mi-a spus că arăt epuizată, tusea e destul de suspectă.
Cred că îmi era frică să aflu adevărul
În subconștient, probabil, îmi era frică să aflu adevărul, dar adevărul e că eram extrem de nepăsătoare. Nu vroiam să fiu responsabilă de ce mi se întâmplă. M-am aventurat și am mers la spital, și acesta a fost primul pas spre o biopsie. Și așa am aflat că am cancer pulmonar. A durat o săptămână... Cea mai grea perioadă. Mi-au arătat analizele și mi-au zis, uită de tenis, uită de toate, te internăm în regim de urgență.
Prima persoană căreia i-am spus? Nu părinților... Îmi era atât de greu să le spun! Eram foarte atașați. Mai ales că am avut și două mătușe care au decedat de cancer.
Cred că grație optimismului și faptului că am făcut sport o viață această veste nu m-a distrus.
O altă idee era că trebuie să schimb ceva în viață. Dar nu știam ce. Când mi-au anunțat verdictul, prima întrebare a fost: și voi rămâne fără păr pe cap?! Am slăbit enorm de mult, deși mâncam ca la restaurant.
Acum mă autoanalizez. Îmi pun întrebări și încerc să le aflu răspunsul în interiorul meu. La întrebarea cum am trecut atât de ușor prin chimioterapie, nu aveam un răspuns. Atunci. Acum îl am. I dont give up!
Nu dau sfaturi, încerc doar să încurajez moral persoanele care trec prin situații similare. Prin simple cuvinte. Zâmbeam și în perioada tratamentului, era parte din terapia mea. Am citit multe cărți motivaționale, care m-au inspirat să merg înainte și să caut problema din interior, nu în lumea din jur, să merg înainte, să nu cedez.
Nu mă gândeam de ce mi s-a întâmplat tocmai mie. Îmi pare foarte util să îți pui întrebarea cum ai ajuns la această stare? Te va ajuta să treci peste ea. Și eviți și o recidivă.
În acea perioadă am înțeles cât de importantă este cunoașterea de sine. Să ai curajul să trăiești cu tine altfel, să fii prieten cu propriul organism, cu fiecare organ aparte. Știți, eu vorbeam cu ele. Deși în fiece dimineață mă trezeam și nu-mi imaginam că fac acest lucru. Mi se părea că sunt nebună.
Familie și copii... Urmează. Totul e în prezent. Totul depinde de mine și de voia Celui de Sus. Am crezut întotdeauna că am îngerul meu păzitor. Am făcut yoga și acum predau. Citesc într-una. Toate răspunsurile îmi vin prin filmulețele pe care mi li expediază lumea, unele citate. Vin exact atunci când trebuie să vină. Trebuie doar să ai încredere.
Zinaida Scripnic
„Vreau să ajung la 102 ani!”
La 45 de ani, atunci când nu am acuzat niciodată vreo durere sau să beau vreo pastilă, am aflat vestea care mi-a dat viața peste cap. Mi s-a spus direct că am cancer mamar. Și că trebuie să fiu operată în regim de urgență! Să îmi fie extirpat sânul! Sânii, care au fost pentru mine de întotdeauna marea mândrie. Sunt o cochetă și hainele cu decolteu nu-mi lipsesc din garderobă.
Cum am aflat?
Într-o seară, mă deranja sânul stâng, aveam senzația de mâncărime. Dimineață, când m-am trezit, am văzut pe cămașa de noapte urme de sânge. Am mers urgent la Institutul Oncologic. În aceeași zi, am făcut ultrasonografia mamelonului și am fost trimisă la consultație la chirurgul Vitalie Machedon. Dl doctor m-a examinat, a analizat examenul ecografic și mi-a recomandat să bat la ușa Clinicii Oncologice, pentru o eventuală internare în spital. După ce mi-au fost efectuate toate analizele, diagnosticul stabilit m-a lăsat fără voce: carcinom ductal (tumoare malignă).
Vedeam un tablou groaznic: ten palid, chelie, kilograme în plus!
Ce stări am trăit atunci? Eram șocată, bulversată, nu știam încotro s-o apuc, ce va urma în următoarea clipă. Îmi era o frică imensă de moarte. Cancerul, această boală atât de necruțătoare, se asocia, în mintea mea, cu un tablou groaznic! Chelie, ten palid, kilograme în plus. Cu o tristețe imensă. Să spun acum că n-am trecut prin stări depresive, aș minți. Îmi imaginam că voi rămâne fără un sân și îmi apăruse un respect de sine scăzut. Aveam nevoie să mi se repete cât mai des că sunt cea mai frumoasă, cea mai bună, cea mai puternică. În astfel de situații, o femeie are nevoie de încurajare. Multă. În special, de la oamenii dragi. Mă și resemnasem că voi purta perucă, proteză.
Am mers în sala de operație și intervenția chirurgicală a durat circa două ore.
După ce mi-am revenit, la terapie intensivă, n-am făcut isterie, lucru care se întâmplă foarte des în cazul pacientelor operate, dar a doua zi, în salon, simțeam că ceva îmi lipsește. O parte din mine, însă mi-am zis că important e efectul și că focarul cancerigen a fost înlăturat. Și că trebuie să-mi duc mai departe misiunea de a fi o mamă și o soție bună.
La Spitalul Oncologic foarte puține femei zâmbesc…
Am avut noroc. Pentru că m-am adresat la timp la medic și pentru că nu aveam un nodul, care nu poate fi depistat decât cu aparate speciale și de mâna experimentată a doctorului. În salon, erau femei cu metastază. Eu am văzut partea bună și nu am încetat să cred că sunt puternică și voi trece de momentul dificil.
Am fost frumoasă și cred că mai sunt, neluând în calcul operația și stările prin care am trecut. Am fost și rămân o optimistă. Aici, la Spitalul Oncologic, foarte puține femei zâmbesc.
Acum înțeleg că ceea prin ce am trecut, a fost o încercare. De Sus. Bunul Dumnezeu ne dă atât, cât suntem în stare să ducem. Și eu, fără sprijinul familiei și căldura medicilor, nu aș fi învins. Am înțeles că trebuie să mă bucur de fiece clipă și, știți ceva? Vreau să trăiesc 102 ani! Să îmi văd și strănepoții. Sigur că voi rămâne la fel de cochetă și, deși în loc de sân e o proteză, nu mă tem de ea și port în continuare bluze vii, colorate și sexy.
Descoperă și acționează la timp!
Cancerul nu e un verdict
Teodor Rădulescu, Violeta Gaşiţoi, Cătălina Bojecu şi Zinaida Scripnic sunt doar 4 persoane dintre cele care au reușit... Au luptat acerb, cautând soarele printre nori gri şi picături de ploaie, însă nu au încetat să aştepte curcubeul, care a apărut când aveau cea mai mare nevoie de el. Viaţa lor se împarte în până... şi după... iar acum sunt mai plini ca niciodată.
Informează-te şi ai grijă de sănătatea ta! O investigaţie realizată la timp poate fi fericirea ta de mai apoi. Nu fi indiferent.
Laboratorul medical Invitro Diagnostics, una dintre cele mai mari companii medicale private din Republica Moldova, specializată în diagnosticul de laborator și consultații medicale, îți oferă servicii de primă calitate.
„Cancerul este una dintre cele mai grave probleme de sănătate în zilele noastre, în special pentru că deseori boala este detectată într-o etapă tardivă. Pierdem oameni dragi și ne îmbolnăvim deoarece ezităm să depistăm boala sau să o excludem. Cu utilizarea de noi tehnologii, specialiști calificați și punerea în aplicare a tratamentului adecvat se fac progrese enorme în această direcție. Testele diagnostice personalizate permit abordarea individuală în termen de diagnostic precoce a acestei maladii.” Silvia Morgoci, director medical Invitro Diagnostics.
Oncimmune – Primul test universal de depistare precoce a cancerului pulmonar
Cancerul pulmonar este o maladie gravă, iar diagnosticarea lui prin metode clasice este o adevărată provocare, or diagnosticarea cancerului în stadii timpurii, atunci când maladia poate fi tratată mult mai ușor, ar putea salva mii de vieți și i-ar putea scuti pe mulți pacienți de durerea și stresul legat de tratamentul specific.
Tehnicile actuale de diagnosticare, precum cele imagistice, biopsiile, se concentrează de obicei asupra depistării tumorilor deja existente care pot fi detectate. Noul test sangvin Oncimmune, creat de cercetătorii britanici, poate să identifice anumiți markeri cu mult timp înainte ca boala să se facă resimțită în organismul uman.
Testul Oncimmune este capabil să identifice acele semnale care indică prezența în sânge a cancerului în fază germinală. Aceste semnale, generate de sistemul imunitar, pot fi identificate cu 3-4 ani înainte de declanșarea cancerului, iar acest lucru este posibil prin recoltarea a doar câtorva mililitri din sângele pacientului.
Depistarea în stadii precoce a cancerului pulmonar, unul dintre cele mai grave dintre toate tipurile de cancer (rata de supraviețuire în primii cinci ani după diagnosticare fiind sub 15%) este crucială pentru că, în majoritatea cazurilor, atunci când medicii descoperă o tumoare pe radiografii, tratamentul necesar este foarte dificil de suportat, iar șansele de vindecare sunt reduse.
Astfel, acest test permite prezicerea riscului dezvoltării cancerului pulmonar mai înainte de apariția și dezvoltarea maladiei la nivel somatic.
Determinarea predispoziției genetice la cancerul mamar și ovarian, BRCA-Asociate.
Cancerul mamar și cancerul ovarian reprezintă cele mai frecvente forme de cancer la femei și totodată, principalele cauze de mortalitate oncologică. Boala precoce provoacă simptome minime, nespecifice sau fără simptome. Prin urmare, majoritatea cazurilor sunt diagnosticate într-un stadiu avansat. În majoritatea cazurilor, patologiile oncologice sunt ereditare și sunt asociate cu purtarea mutațiilor la anumite gene, dobândite de la unul din părinți.
Testarea genetică BRCA se recomandă în principal:
- Femeilor cu cancer mamar, ovarian, peritoneal primar sau de trompă uterină, depistat înainte de 40 ani, pentru a determina geneza cancerului și a întreprinde măsuri de prevenție pentru rudele de gradul 1;
- Femeilor ce au rude de gradul 1 și 2 cu cancer mamar, ovarian, peritoneal primar sau de trompă uterină;
- Femeilor cu rude pe linia maternă cu cancer mamar bilateral;
- Femeilor cu o rudă bărbat cu cancer mamar.
Mai multe informații despre Invitro Diagnostics, găsești aici.